Categorii

Sri Lanka, cardinalul Ranjith: „Să fie făcută justiţie împotriva atentatorilor, sunt mai rău decât animalele”

„Trebuie pedepsiţi fără  milă, pentru că numai nişte animale se pot comporta în acel mod”. În faţa vederii sângelui, a cadavrelor, între care cele ale 45 de copii, a bucăţilor de artă răspândite peste tot în bisericile din Sri Lanka după bombele explodate duminică în trei biserici, cardinalul Malcom Ranjith a folosit cuvinte foarte dure faţă de atentatori. „A fost o reacţie emotivă”, spune arhiepiscopul de Colombo la Vatican Insider care îl contactează telefonic, „a fost oribil să văd toţi acei morţi, acel sânge, acea distrugere. Am lăsat să vorbească sufletul meu”.

Deci retractaţi aceste cuvinte?

Nu. Sau mai bine zis, am spus că sunt animale şi nu vreau să denigrez animalele: aceste persoane sunt mai rău decât animalele.

Dumneavoastră aţi făcut apel la guvernul din Sri Lanka pentru ca să demareze o investigaţie „severă şi imparţială”…

Da, pentru că noi ca Biserică vrem să ne asigurăm ca legea să fie aplicată la literă şi cu toată duritatea sa. Este un act de justiţie.

Legea din Sri Lanka prevede pedeapsa cu moartea. După părerea dumneavoastră, aceasta ar fi o soluţie corectă faţă de cel care a ucis peste 300 de nevinovaţi?

Este adevărat, pedeapsa cu moartea este legală în ţara noastră, dar de peste 45 de ani nu este aplicată. Prizonierii braţului morţii ispăşesc închisoare pe viaţă. Dincolo de asta, urmând învăţătura Bisericii şi cele mai recente indicaţii ale papei Francisc considerăm inacceptabilă pedeapsa cu moartea. Totuşi ceea ce cerem este o pedeapsă care să fie egală cu vina. Asta trebuie făcut, este corect.

În concret ce anume?

Închisoare pe viaţă. A izola aceste persoane care practică ura până acolo încât să ucidă aşa de mulţi oameni. Peste 320… Vă daţi seama? Nu se poate justifica acest comportament.

Se pare că ISIS a revendicat atentatele…

Ah, da? Asta îmi spuneţi dumneavoastră… Investigaţiile nu au adus niciun rezultat până acum. Când vor fi terminate vom şti cine sunt responsabilii. Atât cei care au comis măcelurile, dar şi cei care le-au comandat pentru că în mod sigur nu acţionează din proprie iniţiativă.

Totuşi, faptul că există o matrice extremistă pare clarificat…

Da, dar trebuie să fie atenţi şi să distingă bine lucrurile. Cei care au făcut aceste atacuri teribile sunt terorişti şi gata, nu sunt musulmani sau credincioşi, nu cred în niciun Dumnezeu, în nicio religie. Trebuie să-i izolăm, să-i distingem de cei care sunt credincioşii „normali”. Nu putem identifica toţi musulmanii ca terorişti. Islamul este o religie de pace. Când un musulman întâlneşte un altul pe stradă spune: „Salaam”, pace.

Însă nu vă temeţi că aceste atentate pot să reprezinte un punct de ruptură pentru dialogul interreligios?

Nu, dimpotrivă, din această experienţă dramatică vom reuşi să ieşim şi mai întăriţi. Chiar ieri am avut o întâlnire interreligioasă: diferiţi reprezentanţi ai diferitelor confesiuni au venit să mă viziteze şi erau şi conducători musulmani. Toţi, şi repet toţi, am condamnat ceea ce s-a întâmplat. Şi unii parlamentari şi slujitori ai credinţei islamice mi-au exprimat apropierea lor şi au stigmatizat aceste acţiuni.

În schimb, din partea oamenilor obişnuiţi, mai ales a familiilor care au pierdut pe cei dragi ai lor, ar putea să existe reacţii eventual dictate de răzbunare?

Suntem cu toţii răscoliţi şi este posibil. Pentru aceasta am cerut episcopilor, preoţilor, parohilor să continue să facă apeluri pentru a menţine pacea şi a asigura care nimeni să nu reacţioneze şi eventual să atace pe vreun altul. Nu foloseşte la nimic. Violenţa nu reduce violenţa ci o adaugă.

Dumneavoastră aţi mers imediat în parohia „Sfântul Anton” imediat ce aţi aflat ştirea. Ce amintiri purtaţi cu dumneavoastră?

Când s-a întâmplat totul eu eram acasă, de puţin timp celebrasem liturghia de Paşte şi urma să iau micul dejun. Pe la 8.55 am primit un telefon care m-a informat despre bombă. Imediat am plecat din episcopie şi am mers în parohia „Sfântul Anton”. Odată ajuns acolo nu mi-au permis să intru, forţele de securitate se temeau că erau alte bombe neexplodate. Printre altele biserica era nefolosibilă, nu se putea nici măcar trece prin ea, era totul răvăşit. Apoi m-am întors acasă şi am primit un alt telefon care mă informa despre celelalte explozii la Negombo şi Batticaloa. Cu adevărat a fost dificil. Este un moment tragic pentru comunitatea noastră care, deja mică, acum se confruntă cu toate aceste pierderi.

Se vorbeşte despre 321 de morţi până acum, aşa cum aminteaţi chiar dumneavoastră, şi circa 500 de răniţi…

Situaţia din spitale este critică. În zilele trecute am mers să întâlnesc mulţi răniţi şi familiile lor. Relatările lor sunt incredibile, nu reuşeam să ascult lucrurile pe care mi le spuneau. Acel zgomot mare, auzit dintr-o dată: la „Sfântul Anton” după ce credincioşii recitaseră Crezul, într-o altă parohie în timp ce un laic făcea un discurs de mulţumire parohului care era transferat… Totul aşa de neaşteptat. Există unii care şi-au pierdut auzul, alţii vederea. Există unii care au răni pe tot corpul, bucăţi de metal care distrug organele. Am auzit atâtea strigăte în clinici. Este teribil: totul mergea bine şi acum avem această armată de bolnavi.

Ca Biserică în ce mod încercaţi să mergeţi înainte după această tragedie?

Încercăm să găsim motivaţia pentru toate acestea în credinţă şi mai ales să depăşim momentul cu curaj. Există atâtea persoane, atâtea familii care au pierdut rude, atâţia părinţi care şi-au pierdut copiii chiar mici, care au nevoie de curajul nostru pentru a merge înainte. Deci clerul, călugării, episcopii trebuie să lupte împotriva descurajării şi, prin credinţă, să insufle încredere oamenilor pentru viitor.

Celebrările în biserici sunt încă suspendate?

Din păcate n-am reînceput ceremoniile, indicaţia de la siguranţa naţională este că e mai bine deocamdată să ţinem bisericile închise.

O ultimă întrebare, papa Francisc ieri v-a numit ca „frate iubit” în timpul lui Regina Coeli, reafirmând apropierea sa de dumneavoastră şi de toată populaţia. Aţi avut ocazia să-i vorbiţi personal?

Nu, nu l-am auzit pe papa, nu mi-a telefonat. Dar am aflat de apelurile sale pentru ţara noastră şi pentru credincioşi. Vreau să-i mulţumesc Sfântului Părinte pentru cuvintele sale frumoase de solidaritate şi rugăciune.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 23 aprilie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.