Categorii

Siria, scrisoarea papei către doi franciscani: „Câtă suferinţă! Durerea să se transforme în speranţă”

„Câtă suferinţă, câtă sărăcie, câtă durere a lui Isus care suferă, care este sărac, care este alunga din patria sa. Este Isus! Acesta este un mister. Este misterul nostru creştin. În voi şi în locuitorii din iubita Sirie noi îl vedem pe Isus suferind”. Cuvinte emoţionate cele scrise de papa Francisc într-un mesaj adresat celor doi franciscani, Hanna Jallouf şi Louai Bsharat, ambii misionari în Siria, care în zilele trecute îi trimiseseră pontifului o scrisoare în care relatau experienţa lor de misiune în martirizata ţară din Orientul Mijlociu.

În scrisoarea sa de răspuns – publicată de situl Custodiei din Ţara Sfântă – papa le scrie celor doi fraţi: „Doresc să împărtăşesc suferinţa voastră şi să vă spun că sunt aproape de voi şi de comunităţile creştine aşa de încercate de durerea trăită în credinţa în Cristos Isus”.

„Nimic mai mult decât martiriul nu poate să marcheze modul propriu al creştinului de a participa la istoria de mântuire a omenirii”, afirmă pontiful. „Martirii duc înainte Împărăţia lui Dumnezeu, seamănă creştini pentru viitor, sunt adevărata glorie a Bisericii şi speranţa noastră. O astfel de mărturie este avertisment de a nu ne pierde nici chiar în mijlocul furtunii”.

„Nu de puţine ori marea vieţii ne rezervă furtună, dar din talazurile existenţiale vine la noi un semn neaşteptat de mântuire: Maria Mama Domnului înmărmurită, în tăcere, priveşte Fiul nevinovat răstignit care umple de sens viaţa şi mântuirea poporului”, subliniază papa.

Şi conclude asigurând apropierea sa şi rugăciunea sa „pentru ca durerea inexprimabilă să se transforme în speranţă divină”. Apoi oferă binecuvântarea apostolică „vouă şi tuturor familiilor creştine care sunt încredinţate ocrotirii voastre curajoase”.

(După Vatican Insider, 22 noiembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.