Categorii

Siria, Crăciunul franciscanilor cu copiii abandonaţi din Alep

Ce rămâne din Alep, oraşul cunoscut de lume ca „bijuteria Siriei” datorită frumuseţii sale încântătoare, „Milano din Orientul Mijlociu” datorită productivităţii sale, după aproape 8 ani de război? Distrugerea sistematică i-a tăiat aripile, oroarea conflictului i-a smuls sute de mii de locuitori dar, mai ales, ţesutul uman de convieţuire şi coabitare a culturilor şi religiilor, pus la grea încercare, riscă să nu mai reuşească să se recoase. Vestea bună este că de la Crăciunul de acum doi ani, bombardamentele au încetat în mare parte şi normalitatea, împreună cu  un număr crescând de alepieni, pare să revină lent. Ca şi cum am celebra simbolic această aniversare fericită, îl contactăm telefonic pe părintele Firas Lutfi, franciscan din Custodia Ţării Sfinte şi director spiritual al oficiului catehetic din Alep.

Părinte, în urmă cu doi ani, la Alep, se sărbătorea primul Crăciun fără bombe. Cum este situaţia astăzi?

Un Crăciun senin, putem spune că celebrăm cei doi ani de la eliberarea de jihadişti şi reunificarea unui oraş care era divizat. Încă n-am obţinut obiectivul păcii 100% la circa şaizeci de kilometri există încă frontul deschis de la Idlib precum şi zonele la est şi la vest de Eufrat provoacă multe preocupări, dar măcare în oraş domneşte seninătatea şi o privire clară spre viitor.

Recent, preşedintele american Trump a declarat că vrea să iasă din Siria, ce reacţii au existat la acest anunţ?

Una pozitivă care în mod substanţial poate să fie rezumată cu „au intrat ilegal şi fără permisiune, cu cât pleacă mai repede cu atât va fi mai bine” şi una negativă care porneşte de la suspiciunea că în spatele retragerii este trecerea ştafetei la turci, ca şi cum americanii le-ar încredinţa un permis pentru viitoare operaţiuni militare împotriva curzilor. Deci, în definitiv, este mai bine ca SUA să iasă de pe scena siriană pentru că sunt un corp străin şi n-au fost niciodată toleraţi, dar dacă în locul lor intră Turcia, terminându-se o problemă s-ar naşte alta.

Refugiaţii încep să se întoarcă în casele lor?

O bună parte, mai ales cei care erau în Iordania şi Liban. În urmă cu două luni, după patru ani, a fost redeschisă graniţa cu Iordania şi imediat s-a observat un mare flux în intrare. Din acea zi nu s-a mai oprit, sute de familii se întorc. Găsesc case distruse sau vătămate, însă se înţelege că oamenii sunt fericiţi. Asistăm şi la o întoarcere a familiilor creştine nu numai din Liban şi Iordania, ci şi din Germania, Belgia, Canada. Aceste semnale, dincolo de dificultăţile infinite, reprezintă cu siguranţă o nouă speranţă. Printre refugiaţii din străinătate sunt unii care refuză să se întoarcă, în special dacă este bărbat, pentru că se teme că va fi acuzat de refuz de încorporare sau că a făcut parte dintre rebeli: aceasta este o altă donaţie depravată a războiului, faptul că a divizat societatea siriană între aliaţi şi opozanţi ai guvernului. Preşedintele a făcut recent declaraţii şi a dat decrete care tind să-i liniştească pe cei care vor să se întoarcă în patrie, dar înţeleg neîncrederea şi teroarea multora.

Dumneavoastră sunteţi director al Franciscan Care Center care promovează proiecte de reabilitare şi sprijin, mai ales pentru copii, ce iniţiative duceţi înainte?

Am lansat un proiect de artă terapeutică pentru copii traumatizaţi de război. Înfruntăm blocajele emotive sau relaţionale ale copiilor de religii şi culturi diferite, care au avut pierderi în familie din cauza războiului sau au asistat la scene dramatice, prin muzică, literatură, teatru, sport. Va fi chiar hiper-citat, dar noi credem cu adevărat în sloganul lui Dostoievski: „Frumuseţea va salva lumea”. Şi vedem că funcţionează: copii odinioară blocaţi au început din nou să vorbească, au redescoperit că se poate recăpăta sensul bucuros al vieţii. Un copil de la noi a asistat la venirea jihadiştilor în casă şi la uciderea multor membri ai familiei şi a încetat să vorbească. A venit la noi şi treptat a reluat încredere. Ne amintim cu toţii cu mare emoţie când, la Paştele din acest an, a spus pentru prima dată mamei: „Viaţa este frumoasă”. La noi vin fete minore care au încercat să se sinucidă şi care recuperează un pic de încredere după luni de terapie prin artă.

Există apoi problema gravă a copiilor născuţi de femei violate de jihadişti, invizibili sau chiar refuzaţi de societate…

În Siria au venit să lupte din 60 de naţiuni diferite, au intrat peste o sută de mii de foreign fighters, în afară de jihadiştii din casa noastră. Zona est a oraşului a fost timp îndelungat ocupată în întregime de jihadişti. Ne-am dat seama că în ţară s-au născut zeci de mii de copii ca urmare a violenţei asupra femeilor. Fizic există, dar este ca şi cum ar fi nişte fantome. Vocile în privinţa lor sunt foarte grele: „Copii de fanatici, sămânța violenţei este în ei, să-i alungăm!”. Fiind creştini şi fiind fiinţe umane nu putem să acceptăm o asemenea situaţie şi în acord cu marele muftiu de Alep am realizat un proiect pentru a-i înregistra, a-i proteja şi a-i face să fie recunoscuţi ca fii ai Siriei. Am deschis două centre în zona orientală a oraşului unde primim copii şi mamele lor. Primul obiectiv este ca să fie înregistraţi în mod regulamentar, al doilea, mai delicat, este ca pruncul şi mama să se simtă acceptaţi, iubiţi, făcând abstracţie de cine este tatăl. Titlul proiectului este „Nume şi Viitor”, în nume este identitatea ta şi numai cu ea poţi să-ţi construieşti un viitor. Până astăzi am primit 200 de copii din Alep est, aproape toţi islamici. Munca asupra psihologiei este foarte importantă, apoi se trece la cel mai social şi la inserarea în şcoală, asistenţa socială şi sanitară, în viaţa normală. Tocmai în acest zile m-am gândit mult la ei: sunt ca Isus care se naşte slab şi refuzat, care a îndurat emigrarea şi frica, a plâns. El este cu noi şi ştie să înţeleagă această umanitate suferindă dar ştie şi s-o transforme şi s-o mântuiască.

De Luca Attanasio

(După Vatican Insider, 27 decembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.