Categorii

Sinodalitate şi primat

Ce raport există între sinodalitate şi primat în experienţa ortodocşilor şi în cea a catolicilor? Cum se poate găsi o armonie care să deschidă calea spre unitate?

Este tema asupra căreia a discutat „Grupul mixt de lucru ortodox-catolic St. Irenäus”, în timpul reuniunii din Austria, de la 17 la 21 octombrie, la invitaţia diecezei de Graz-Sechau şi a universităţii din Graz. Tema era tocmai Raportul între primat şi sinodalitate.

Din Grupul St. Irenäus fac parte 26 de teologi, 13 ortodocşi şi 13 catolici, din diferite ţări europene, din Orientul Mijlociu din America de Nord şi de Sud. Grupul a fost fondat în 2004 la Paderborn, în Germania, şi de atunci a ţinut reuniuni la Atena (Grecia), Chevetogne (Belgia), Belgrad (Serbia), Sankt Petersburg (Rusia), Bose (Italia), Salonic (Grecia), Rabat (Malta), Chalki (Turcia), Taizé (Franţa) şi Caraiman (România).

Reuniunea de la Graz

Reuniunea de la Graz s-a ţinut la casa de formare Mariatrost şi a fost condusă de cei doi co-preşedinţi ai Grupului, episcopul Gerhard Feige, de Magdeburg, pentru partea catolică, şi mitropolitul român Serafim (Joantă), pentru ortodocşi.

Participanţii s-au confruntat pornind de la două conferinţe, pentru a aprofunda munca făcută până aici.

Prima conferinţă a fost ţinută de Nikolaos Loudovikos despre tema Primatul cristologic sau analogic: unitatea Bisericii şi primatul universal în Biserica ortodoxă. Loudovikos a scos în evidenţă primatul unic al lui Cristos şi raportul său cu conceptele ecleziologice de primat şi conciliaritate.

A doua conferinţă a fost desfăşurată de Thomas Bremer despre tema Sinodalitatea în Biserica catolică. Realităţi şi perspective. Bremer a vorbit despre structura sinodală în Biserica catolică şi a reflectat asupra posibilelor efecte ale schimbărilor introduse recent de papa Francisc cu privire la sinodul episcopilor.

În timpul lucrărilor s-a examinat în detaliu şi actuala criză a ortodoxiei între patriarhiile de Constantinopol şi Moscova cu privire la conflictul din Ucraina. Schimbul a avut loc într-un climat foarte deschis şi fratern.

Apoi s-a vorbit despre activitatea viitoare a Grupului de lucru St. Irenäus decizând să se concentreze asupra temelor unităţii şi schismei, să se facă studii despre cazuri particulare şi să se examineze diferite modele de unitate şi terminologia pertinentă.

Grupul a profitat de ocazie şi pentru a-i întâlni pe colegii şi studenţii de la facultatea de teologie şi pe reprezentanţii forului ecumenic al Bisericilor creştine din Stiria.

La sfârşitul lucrărilor a fost publicat documentul intitulat A regândi raportul dintre primat şi sinodalitate. Este un text în trei capitole, cu o introducere şi o concluzie. În primul capitol sunt propuse câteva reflecţii referitoare la semnificaţia hermeneuticii în dialogul ecumenic; hermeneutica limbajului teologic, al dogmelor, al canoanelor; semnificaţia factorilor non-teologici şi importanţa istoriei pentru teologie.

Al doilea prezintă un excursus istoric de-a lungul secolelor pornind de la începuturi până în secolul al XXI-lea.

În al treilea sunt propuse „consideraţii sistematice” despre tema koinonia/communio ca bază a ecleziologiei; despre autoritatea în Biserică în slujba comunităţii; despre interpretarea teologică a primatului şi a sinodalităţii; şi despre primat şi sinodalitate în slujba comuniunii.

Peste un deceniu de lucrări

Timp de peste un deceniu, raportul dintre primat şi sinodalitate a fost în centrul dialogului teologic între catolici şi ortodocşi. De când a fost publicat documentul Comisiei mixte pentru dialogul teologic între Biserica ortodoxă şi Biserica catolică romană Consecinţele ecleziologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii: comuniune eclezială, conciliaritate şi autoritate (Ravenna 2007), discuţiile ecleziologice între teologi catolici şi ortodocşi se învârt toate în jurul modului în care primatul şi sinodalitatea, ca termeni corelativi, funcţionează la diferite niveluri, local, regional şi universal.

Documentul cel mai recent al Comisiei – Sinodalitatea şi primat în primul mileniu. Spre o înţelegere comună în slujirea unităţii Bisericii (Chieti 2016) – a reexaminat aceste aspecte, dar încă este vorba numai de un pas spre o înţelegere comună a relaţiei dintre primat şi sinodalitate.

Problema referitoare la raportul dintre primat şi sinodalitate nu este nouă. S-a reflectat asupra ei într-o anumită măsură în schimburile teologice şi ecleziologice în timpul primului mileniu. În al doilea mileniu, tema primat/sinodalitate a influenţat asupra discuţiilor dintre teologi orientali şi occidentali adesea caracterizate de polemici.

După despărţire, catolicii şi ortodocşii au dezvoltat forme diferite de exercitare a autorităţii, atât individual cât şi colegial.

Asta a dus la abordări unilaterale în doctrină şi în practică, de ambele părţi. Totuşi, relaţia dintre comunitatea episcopilor şi primatul său nu este statică: diferitele moduri de a exercita primatul în Biserica catolică după Conciliul I din Vatican (1869-1870) arată că înseşi ideea de primat poate fi realizată în moduri diferite, în timp ce, în Biserica ortodoxă, cooperarea între primul ierarh şi episcopii locali este departe de a fi omogenă.

În afară de asta, dialogul dintre Bisericile noastre s-a focalizat până acum asupra primatului şi asupra sinodalităţii drept categorii folosite îndeosebi pentru ierarhia ecleziastică. Totuşi este obligatoriu să se reflecteze asupra lor şi în cadrul structurii mai ample a poporului lui Dumnezeu şi al multiplelor sale carisme.

O regândire a raportului dintre primat şi sinodalitate nu este deci numai o îndatorire care priveşte dialogul ortodox-catolic, ci şi o provocare pentru dezbaterile interne ale Bisericii, aşa cum au arătat Sinoadele episcopilor catolici la Roma (2015 şi 2016) şi Conciliul ortodox la Creta (2016).

Ţinând cont de acest context, Grupul St. Irenäus prezintă acest studiu, cu speranţa că poate să imprime noi impulsuri pentru o regândire a raportului dintre primat şi sinodalitate.

Ce perspectivă există pentru viitor?

Documentul final afirmă că membrii Grupului St. Irenäus sunt conştienţi că încă n-au ajuns la un aşa punct încât să poată formula recomandări precise care să poată constitui o bază pentru refacerea comuniunii depline. Totuşi, ei cred că dialogul ortodox-catolic este pe calea unităţii şi deja acum este posibil să se discearnă liniile ample ale unei Biserici catolice şi ortodoxe pe deplin unite.

Este convingerea lor că orice viziune pentru viitor ar trebui să elaboreze un model nuanţat de comuniune, ţinând cont că realizarea acestui model va trebui să fie treptată.

Mişcarea spre reconcilierea dintre catolici şi ortodocşi nu implică în mod necesar soluţia imediată a tuturor problemelor aflate în suspensie, ci prezintă un cadru comun de abordări faţă de acest obiectiv.

În afară de asta, Grupul St. Irenäus este conştient că a defini rolul precis al episcopului de Roma în cadrul unei comuniuni restabilite între Bisericile noastre va fi aspectul cel mai angajant al acestui proces. Membrii Grupului sunt convinşi că episcopul de Roma poate şi trebuie să desfăşoare un rol mai mare în exprimarea unităţii creştinilor în lumea de astăzi. În acest scop trebuie elaborată o nouă definiţie a raportului dintre Biserica de Roma şi Bisericile orientale după o modalitate care să fie fidelă faţă de tradiţia Bisericii nedespărţite şi acceptabilă fie pentru catolici fie pentru ortodocşi. Asta cere o recitire a învăţăturii Conciliului I din Vatican.

În această privinţă, va fi necesară o distincţie între practica primatului care s-a dezvoltat în circumstanţe istorice deosebite şi înseşi natura primatului. Trebuie găsit un mod pentru a depăşi anumite poziţii din trecut şi a integra elementele esenţiale care au fost păstrate în ambele tradiţii într-o înţelegere comună a primatului.

Ar fi deosebit de rodnic să se examineze din nou raportul dintre Biserica de Roma şi Bisericile din Orient în timpul primului mileniu, în special în perioada care a precedat primul Conciliu din Niceea din 325 şi, îndeosebi, raportul definit în dispoziţiile Conciliului din Sardica din 343. Acesta a stabilit o formă de drept papal de apel conform căruia controversele dintre Biserici putea să facă referinţă la Roma, care după aceea prevedea arbitratul unui alt tribunal la care episcopul de Roma putea trimite delegaţi.

În timp ce munca noastră s-a concentrat până acum îndeosebi pe o examinare comună a factorilor istorici care au dus Bisericile noastre la situaţia prezentă – declară Grupul – suntem conştienţi că această lucrare istorică, oricât ar fi de necesară şi importantă, nu furnizează toate răspunsurile pentru viitor.

Analiza noastră demonstrează clar până la ce punct dezvoltările structurale în Bisericile noastre au fost condiţionate de o varietate de factori – teologici, istorici şi sociologici.

Provocările înfruntate de Biserici astăzi nu sunt aceleaşi din primul mileniu – sau şi din secolul al XIX-lea. De aceea, ne dăm seama că simpla îndreptare spre trecut nu este o soluţie, nici pentru ortodocşi nici pentru catolici.

Împreună, afirmăm că avem mult de învăţat unii de la alţii cu privire la problemele primatului şi sinodalităţii.

Biserica catolică a reuşit să păstreze un primat puternic funcţional, chiar dacă unele exprimări ale sale sunt văzute ca problematice de către ortodocşi.

La rândul lor, ortodocşii au fost în măsură să păstreze în mare parte structuri sinodale robuste la nivel local, regional şi, mai recent, pe planul global, chiar dacă uneori aceste situaţii nu-i liniştesc mereu pe catolici. În acest mod, fiecare dintre părţi arată fie puncte puternice fie puncte slabe.

În timp ce căutăm unitatea Bisericii, devine tot mai clar că este necesară o soluţie comună, acceptabilă pentru ambele Biserici, bazată pe punctele puternice ale ambelor părţi. Această soluţie nu numai că trebuie să fie acceptabilă, ci trebuie să răspundă şi la necesităţile din secolul al XXI-lea, o epocă de comunicare instantanee care cere transparenţă şi credibilitate. Asta implică, printre altele, ca modele imperiale sau feudale antice să nu mai poată avea loc. Însă, mai ales, asta cere bună voinţă, dorinţă de a coopera şi de a lucra împreună în construirea de punţi – nu numai între teologii academicieni, ci şi între preoţi, care au grijă de viaţa zilnică a Bisericii, precum şi între botezaţi, care trebuie să aibă glasul lor ca mădulare ale Trupului lui Cristos. Acest lucru este valabil mai ales pentru episcopi, care prezidează viaţa Bisericilor noastre şi care sunt responsabilii punerii în practică şi a realizării unităţii dorite.

Grupul St. Irenäus susţine apoi necesitatea unei serii de paşi intermediari care pot fi făcuţi şi înainte de refacerea comuniunii depline, inclusiv episcopii din ambele Biserici care se întâlnesc în mod obişnuit.

Ca membrii ai Grupului mixt de lucru ortodox-catolic St. Irenäus – conclude documentul – ne angajăm să continuăm studierea acestor probleme în speranţa de a oferi o contribuţie semnificativă la procesul de reconciliere între Bisericile catolică şi ortodoxă. Acesta este actualmente promovat de o serie de iniţiative şi, mai ales, de dialogul oficial. Noi suntem pe deplin conştienţi că un astfel de proces poate avea succes numai dacă schimbul reciproc nu va fi limitat la teologi, ci dacă va implica şi credincioşii din ambele părţi.

Următoarea întâlnire a Grupului mixt va avea loc în octombrie 2019 şi se va ţine la Trebinje, la invitaţia diecezei sârbe-ortodoxe de Zahum în Republica Sârbă din Bosnia şi Herţegovina.

De Antonio Dall’Osto

(După www.settimananews.it, 4 noiembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.