Categorii

Şi Georgia şi Polonia împotriva lui Epifanie de Kiev

Biserica ortodoxă georgiană, una dintre cele 15 Biserici autocefale de tradiţie bizantină, deocamdată aşteaptă reacţiile celorlalte „Biserici surori” la acţiunile patriarhiei de Constantinopol cu privire la „noua Biserică” din Ucraina. În orice caz, conform mitropolitului de Akhalkalaki, Nicolai (Pacchuashvili), georgienii nu pot să-i recunoască pe episcopii ucraineni „auto-numiţi” şi condamnaţi de anatemă de Moscova şi cu atât mai puţin să celebreze împreună cu ei.

Nicolai este administratorul parohiilor georgiene din America de Nord şi a dat un interviu la 10 ianuarie la agenţia georgiană Interpressnews. După părerea sa, „este fundamental să se înţeleagă cine este pus în fruntea acestei noi Biserici şi să se verifice canonicitatea sa; unele personaje au fost lovite de anatemă şi condamnarea lor a fost recunoscută de toate Bisericile, inclusiv cea de Constantinopol”.

El a adăugat că până acum Sinodul georgian încă n-a analizat profund Tomos-ul ucrainean prezentat de Constantinopol, care trebuie „citit în original, nu în versiunile traduse difuzate de presă”. Mitropolitul Nicolai a exprimat şi preocuparea că alte Biserici pot încerca să obţină autonomia ca ucrainenii, ca de exemplu cea prezentă în teritoriul Abhaziei, care deja se administrează autonom faţă de patriarhia de Tbilisi deşi n-a fost recunoscută de nimeni.

Biserica georgiană s-a menţinut mereu fidelă faţă de tradiţia bizantină de Constantinopol, spre deosebire de vecini armeni „gregorieni”, care au ales erezia monofizită la conciliul din Calcedon din 451. Deşi este o Biserică de tradiţii foarte vechi, dezvoltate în mod independent şi original faţă de greci, georgienii au menţinut unitatea cu ceilalţi ortodocşi şi din cauza ocupaţiei istorice ruse a Caucazului.

Un alt înalt prelat ortodox, mitropolitul de Varşovia şi al întregii Polonii, Savva (Hrycuniak), a dat la rândul său un interviu la revista poloneză Polityka explicând că nu-l recunoaşte pe noul primat ucrainean Epifanie (Dumenko). El a susţinut că îl consideră pe acesta din urmă „un simplu laic: el n-a fost hirotonit într-o Biserică canonică”. Situaţia s-ar putea schimba numai dacă „schismaticii s-ar întoarce în sânul Bisericii ortodoxe, de care s-au despărţit”.

Conform lui Savva, consecinţele „schismei” se fac simţite şi în Polonia, „unde trăiesc peste un milion de ucraineni, iar Filaret cu Epifanie ar putea încerca să deschidă parohii proprii… deja am auzit vorbindu-se despre o vizită a lui Epifanie în Polonia”. După părerea sa, guvernul ucrainean ar trebui mai întâi să se preocupe să pună capă războiului în propria ţară.

Între timp, la o săptămână de la proclamarea Tomos-ului de autocefalie, în Ucraina ar fi deja circa cincizeci de parohii de ascultare moscovită care au ales să treacă la noua Biserică autocefală, inclusiv câteva dintre cele mai importante, precum catedrala „Petru şi Paul” la Zolkiew, în regiunea Lvov, catedrala „Schimbarea la Faţă” din Vinitsa, unde însuşi mitropolitul Simeon (Shostatsky) a participat la „Conciliul de unificare” a noii Biserici, şi catedrala „Mântuitorului” la Kiev.

În 2002 existau 2781 de parohii ortodoxe în Ucraina legate de jurisdicţia moscovită, şi va fi important să se refacă numărătoarea la sfârşitul anului 2019. Trebuie luate în considerare diferitele proporţii cu care aceste biserici sunt distribuite în teritoriu; în regiunea vestică a regiunii Lvov, din circa 60 de biserici peste jumătate au trecut cu Epifanie. Noul mitropolit de Kiev a declarat că el „crede în reunirea tuturor bisericilor ortodoxe din ţară” sub jurisdicţia sa.

De Vladimir Rozanskij

(După agenţia AsiaNews, 14 ianuarie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.