Categorii

Sfântul Mormânt restaurat este din nou loc de rugăciune ecumenică

Aproape un an de muncă sub conducerea lui Antonia Moropoulou, profesor de la National Technical University din Atena, care a coordonat un staff de circa 30 de colegi din diferitele departamente de la NTUA, cu consultanţa arhitectului Osama Hamdan şi a profesorului fratele Eugenio Alliata, istoric şi arheolog, pentru intervenţia de restaurare de natură conservatoare a templului mic care se înalţă pe Sfântul Mormânt la Ierusalim, locul mormântului lui Cristos, în mod absolut cel mai sfânt şi cel mai important pentru toată creştinătatea. Lucrările, care se încheie în aceste zile, au fost executate graţie unei serii de finanţări furnizate în primul rând de confesiunile creştine din Ţara Sfântă, catolică, greco-ortodoxă şi armeană, la care s-au adăugat cele de provenienţă publică, precum administraţia greacă sau Fondul Mondial pentru conservarea monumentelor (WMF) şi numeroşi alţi binefăcători, între care regele Abdallah al Iordaniei.

Alterări de natură diferită făceau necesară intervenţia pentru a consolida blocurile de marmură şi respectiva ţinută a structurii – construită încă în 324 de împăratul Constantin – care de-a lungul secolelor a rezistat la diferite atacuri de natură premeditată (de la acţiunea perşilor în 614 la jaful din 1009). Distrusă de un incendiu în 1808, a fost reconstruită în 1810 în forma actuală în stilul baroc-otoman, rezistând şi la seismul din 1927 (magnitudinea 6,2), dar starea avansată de degradare, în pofida grinzilor puse de britanici în 1947, în urmă cu un an a făcut decizia de neamânat. Deja în 1009 cruciaţii interveniseră cu lucrări semnificative care conferiseră întregii bazilici, ca în paviment, faţa romanică încă vizibilă, în timp ce în 1555 o impunătoare operă de restaurare a fost dusă înainte de franciscani.

În cursul ultimelor lucrări n-au lipsit momente de intensă emoţie cum s-a întâmplat în luna octombrie la deschiderea patului funebru cu ridicare lespezii cu toată probabilitatea aşezată acolo de cruciaţi în 1009: „mormântul lui Cristos cel viu”. De atunci, banca de stâncă pe care a fost depus trupul lui Isus a fost descoperită pentru prima dată în 1555, un eveniment descris într-o scrisoare de Bonifacio da Ragusa, pe atunci custode la Ţării Sfinte: „S-a oferit ochilor noştri mormântul Domnului… În centrul locului sfânt am găsit o bucată de lemn, care a fost depus acolo şi înfăşat într-o pânză preţioasă…”. Acum, după ce vor fi scoase ultimele schele, locul fizic al înmormântării Domnului şi al Învierii sale va fi restituit rugăciunii şi la 22 martie – aniversarea semnării acordului de demarare a lucrărilor din partea celor trei comunităţi religioase – este prevăzută o celebrare ecumenică de mulţumire.

Am ajuns la custodele Ţării Sfinte, fratele Francesco Patton OFM, la puţine zile de la întoarcerea din insula Rodi unde a participat, împreună cu liderii celorlalte comunităţi religioase, la celebrările pentru cei 70 de ani de anexare a Dodecanezului la Grecia, ţinut unde fraţii din custodie sunt prezenţi din 1972 în alternare cu confraţii din Umbria. Acolo Patton  a avut ocazia de a prezenta încheierea lucrărilor de restaurare.

Cum a trăit şi cum trăieşte comunitatea creştină locală acest moment?

Aş spune că îl trăieşte cu mare aşteptare, pentru că acesta este locul simbol al identităţii creştine a Ierusalimului, care împreună cu identitatea ebraică şi cu cea musulmană colaborează la reprezentarea vocaţiei universale a acestui oraş. În acest timp al Postului Mare şi apoi în timpul Paştelui, Sfântul Mormânt devine cu adevărat centrul vieţii comunităţii creştine locale dar şi al întregii lumi, pentru că în aceste zile vin la Ierusalim creştini din toate părţile Ţării Sfinte şi din toată lumea. Apoi, anul acesta, printr-o fericită coincidenţă, toţi celebrăm Paştele la aceeaşi dată şi astfel se poate percepe şi mai mult bogăţia riturilor şi a liturgiilor, a celor catolice ale Pătimirii şi a celor orientale care îşi au momentul cel mai sugestiv când în Sâmbăta Sfântă chiar din Mormântul restaurat se va aprinde Focul Sfânt, simbol al lui Cristos înviat, şi va lumina toată bazilica. Personal sper ca această unitate a datei Paştelui, care anul acesta este datorată coincidenţei calendarelor iulian şi gregorian, în viitor să poată fi voită şi să fie un mic pas spre unitatea deplină.

Ce valoare asumă restaurarea din punct de vedere ecumenic, interreligios şi chiar politic, dată fiind provenienţa diferită a finanţărilor?

Aş spune că valoarea este mai ales de tip ecumenic, pentru că în faza de pregătire a acordului care a dus la aceste lucrări, adică până la 22 martie 2016, a fost un exerciţiu de dialog constant între patriarhul greco-ortodox Theophilos al III-lea, predecesorul meu custode al Ţării Sfinte Pierbattista Pizzaballa, acum administrator apostolic al Patriarhiei latine de Ierusalim, şi patriarhul armean Nourhan Manougian. Apoi în timpul acestui an dedicat lucrărilor de restaurare dialogul a continuat pentru că periodic ne întâlneam pentru a fi informaţi cu privire la starea de avansare a lucrărilor şi pentru a lua eventuale decizii comune. Dacă apăreau probleme, încercam desigur să le rezolvăm de comun acord. Aşa cum am spus şi recent, lucrarea la Sfântul Mormânt, dincolo de valoarea de a fi restaurat sanctuarul cel mai important al creştinătăţii, care păstrează amintirea Învierii Domnului Isus, are o valoare simbolică anexată pentru că este semnul unei importante lucrări de consolidare, restaurare şi reabilitare care priveşte relaţiile dintre comunităţile noastre creştine.

Din punct de vedere interreligios această lucrare are valoarea de a contribui la amintirea că şi comunitatea creştină, deşi mică, este o componentă a acestei ţări la care nu se poate renunţa şi este o componentă care oricum aduce aici şi o parte semnificativă pentru întreaga lume, dată fiind răspândirea creştinismului la nivel planetar. Din punct de vedere politic locul este delicat pentru că se află de facto într-un oraş în care diferiţi subiecţi au de dialogat: Israel, Palestina, Iordania şi însăşi comunitatea internaţională care tutelează aşa-numitul Status Quo, adică drepturile de proprietate şi de folosire ale comunităţilor greco-ortodoxă, catolică latină şi armeană. Oricum, la 22 martie ar trebui să fie reprezentanţi ai tuturor acestor realităţi politice şi noi sperăm ca şi evenimente ca acesta să poată contribui la acel dialog care – ne amintesc în mod constant Papii care s-au succedat în ultimul secol – este calea către pace.

Ce a însemnat această restaurare pentru fraţii din Custodie şi pentru custode?

Pentru mine a însemnat să fiu părtaş de o iniţiativă absolut unică şi a însemnat şi să pot da o contribuţie mică dialogului. În urmă cu câteva zile de exemplu am fost împreună la Rodi pentru a prezenta comunităţii greceşti din insulă aceste lucrări şi a fost o experienţă foarte semnificativă şi foarte frumoasă: am călătorit împreună greci, catolici şi armeni, am mâncat împreună, am participat împreună la momentele publice civile şi religioase şi am experimentat o primire cordială şi călduroasă din partea autorităţilor atât civile cât şi religioase, precum şi a oamenilor. În ocazii ca aceasta îmi dau seama că este vorba de a intra în dialog cu inimă deschisă şi fără prejudecăţi, pentru că toţi vrem până la urmă acelaşi lucru, adică să putem manifesta într-o zi unitatea Trupului lui Cristos chiar în varietatea riturilor, care corespunde varietăţii legitime a culturilor în care aceeaşi credinţă s-a întrupat. Pentru toţi creştinii acest loc este în mod absolut cel mai importat. Pentru noi fraţii are o semnificaţie afectivă care este legată de istoria prezenţei noastre. Însuşi sfântul Francisc, într-una din scrisorile sale aminteşte veneraţia faţă de mormânt datorată faptului că acolo trupul Domnului Isus a zăcut pentru câtva timp. Primii fraţi veniţi aici în 1217 au căutat înainte de toate să se poată ruga în acest loc şi în scurta perioadă în care au fost expulzaţi din Ţara Sfântă, după căderea regatului latin, între 1291 şi 123, făceau călătorii dus-întors pe navă din Cipru numai să se poată ruga în acest loc. Unul dintre fondatorii lui Studium Biblicum Franciscanum din Ierusalim, părintele Virgilio Corbo (1918-1991), în urmă cu cincizeci de ani a şi condus şi apoi a documentat cercetări arheologice foarte importante chiar în zona Sfântului Mormânt, şi această lucrare a sa a facilitat şi studiile preliminare la lucrarea de restaurare realizată anul acesta. În afară de asta, comunitatea noastră franciscană care se îngrijeşte de sanctuar trăieşte în bazilica Sfântului Mormânt şi este un privilegiu unic acela de a putea trăi şi sluji în locul care a văzut victoria lui Cristos asupra morţii, motiv pentru care a putea realiza lucrări de restaurare în acest loca are pentru noi, în afară de o valoare practică, o extraordinară valoare afectivă.

Ce perspective sunt pentru viitorul celorlalte locuri sfinte? De exemplu biserica Naşterii în fază de restaurare, cea a Înălţării vătămată recent…

În ceea ce priveşte Sfântul Mormânt perspectiva este aceea de a bate fierul cât e cald, motiv pentru care deja dialogăm cu celelalte două comunităţi titulare al Status Quo-ului pentru a ajunge să semnăm un nou acord care, respectând drepturile tuturor celor trei comunităţi, să permită demararea unei a doua faze de lucrări de restaurare care se referă la pavimentul din jurul Mormântului şi ceea ce este dedesubt, aşa încât să se poată rezolva alte probleme legate mai ales de igrasie şi de infrastructurile care se află sub paviment. Bazilica Naşterii de la Betleem este o la un punct bun: este vorba despre o restaurare de calitate foarte bună care a scos la iveală noi mozaicuri, dar încă nu este terminată şi va fi nevoie şi acolo să se negocieze un nou acord pentru a putea face şi restaurarea grotei Naşterii.

Cât priveşte sanctuarul Înălţării lui Isus pe vârful Muntelui Măslinilor ceea ce ştiu este ceea ce se află şi online, adică a fost vorba despre o ceartă între două familii pentru gestionarea sanctuarului, care este proprietate a musulmanilor, chiar dacă noi, graţie disciplinei din Status Quo, mergem acolo să celebrăm cu ocazia solemnităţii Înălţării. Însă lucrările de restaurare continuă şi în alte sanctuare, de exemplu continuă restaurarea grotei Bunei Vestiri la Nazaret care are mari probleme de igrasie care atacă stânca şi în scurt timp va avea nevoie şi de câteva intervenţii asupra corpului bazilicii realizate în urmă cu cincizeci de ani. Dacă se ţine cont că în Ţara Sfântă Custodia gestionează circa 50 de sanctuare se înţelege cu uşurinţă că şi numai lucrările de întreţinere trebuie să fie continue. Ca să vorbim apoi de lucrările legate mai mult de angajarea socială a Custodiei, ca de exemplu şcolile şi casele care sunt puse la dispoziţia creştinilor locali pentru a facilita rămânerea lor în această ţară.

Cât priveşte pelerinii, datele par să indice un rezultat pozitiv?

În ultimele luni am înregistrat efectiv o întoarcere a pelerinilor, mai ales începând din octombrie. Ştim că se diminuează pelerinii europeni, în timp ce cresc cei care provin din Statele Unite şi din Asia, în special China şi Indonezia, încep să crească şi pelerinii din Africa. Noi amintim mereu că pelerinilor nu trebuie să le fie frică să vină în Ţara Sfântă, pentru că sunt bine primiţi şi respectaţi de toţi. În afară de asta, pelerinajele sunt un mod concret pentru a susţine şi economic comunitate creştină locală mică. Însă pelerinajul face bine mai ales celui care-l face, pentru că este o ocazie de a reînsufleţi propria credinţă în contact cu locurile răscumpărării noastre, pe care nu întâmplător Papa Paul al VI-lea le numea „A cincea Evanghelie”.

De Maria Teresa Pontara Pederiva

(După Vatican Insider, 20 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.