Categorii

Sfânta Marta: când primirea devine autentică prin lucrarea lui Isus

Sfanta-MartaMarta este un personaj evanghelic care are de învăţat încontinuu despre spiritualitate şi despre primirea fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, care doresc să înveţe de la Isus însuşi adevărata învăţătură despre iubirea faţă de fraţi şi faţă de surori în trup, faţă de străini şi faţă de pelerini. Evangheliile prezintă trei episoade în care Marta este protagonistă. Primul se referă la vizita lui Isus în Betania (Lc 10,38-42). În timpul unuia dintre diferitele pelerinaje la Ierusalim, Isus a fost primit în casa lui Marta, Maria şi Lazăr. Marta a avut marele merit de a-i deschide uşa casei sale şi de a-l primi pe Isus, pregătind mâncarea pentru a-l onora pe oaspete. Această formă de primire era rezervată în mod normal femeilor, în timp ce bărbaţii se întreţineau cu ascultarea oaspetelui. Forma de primire a ascultării cu acea ocazie a fost rezervată mariei, care a fost dojenită de sora sa Marta pentru că nu ajuta la pregătirea mesei şi a mâncării. Însă Isus, la rândul său, a dojenit-o pe Marta, invitând-o să reflecteze asupra importanţei primirii ascultării.

Acest prim episod este o mare învăţătură pentru toată Biserica universală. Adesea, agitaţia de a oferi o primire demnă oaspetelui riscă să ducă la uitarea oaspetelui însuşi. Noi putem pregăti o cameră foarte bine aranjată cu toate comodităţile pentru a-l găzdui pe oaspete, putem pregăti o masă cu tot rafinamentul şi eleganţa, putem oferi mâncăruri delicioase şi gustoase, dar riscăm mereu să uităm de prezenţa oaspetelui, neglijând să-i oferim acea milostivire a ascultării care este forma cea mai înaltă de primire.

Este adevărat că vom fi judecaţi pentru faptele de milostenie trupească, dar este la fel de adevărat că ascultarea, sfatul, mângâierea, corectarea iubitoare sunt acele fapte de milostenie sufletească ce oferă plinătate gestului de a satisface necesităţile materiale ale omului.

Evanghelia lui Ioan ne face să o întâlnim pe Maria în episodul morţii fratelui său Lazăr. La casa din Betania venea multă lume pentru a le consola pe surorile Marta şi Maria, dar Marta aflând că Isus venea să le viziteze, a alergat în întâmpinarea lui. După aceea o găsim pe Marta la mormântul fratelui său, unde între timp ajunsese Isus. Marta a asistat personal la o rugăciune a lui Isus făcută din inimă, o rugăciune către Tatăl plină de acea încredere că suntem ascultaţi în virtutea credinţei în bunătatea milostivă a Tatălui. Isus l-a invitat pe Lazăr să iasă din mormânt şi rugăciunea sa a devenit împlinirea acelei minuni care va sigila misiunea mântuitoare şi răscumpărătoare a lui Isus.

În acest episod Marta ne învaţă care trebuie să fie atitudinea speranţei creştine. Marta nu s-a mulţumit să primească mângâierile umane, să fie înconjurată de persoane care puteau să-i ofere numai cuvinte de întărire sau gesturi de respect. Marta a alergat în întâmpinarea lui Isus pentru a găsi de la El un răspuns care să potolească setea sa de adevăr. Această experienţă a recurgerii la Isus este fundamentul vieţii creştine.

Fiecăruia dintre noi i s-au întâmplat evenimente ale vieţii pe care nu am fost în stare să le explicăm şi ne-au provocat atâta suferinţă interioară. A avea apropierea rudelor, a prietenilor şi a persoanelor dragi este cu siguranţă un har, dar a găsi o explicaţie a acelui eveniment în lumina proiectului mântuitor al lui Dumnezeu înseamnă a merge la rădăcina neliniştilor noastre, pentru a găsi acea mângâiere şi acea pace care constituie forţa pentru a merge înainte, fiind siguri că Domnul rămâne fidel faţă de promisiunea sa de iubire. Într-o zi vom înţelege motivaţia acelui eveniment şi vom da glorie lui Dumnezeu în plinătate.

Un alt element distinctiv al acestei întâlniri dintre durerea Martei şi învierea realizată de Isus este posibilitatea avută de Marta să asiste personal la puterea rugăciunii lui Isus. În inima Martei cu siguranţă a rămas imprimată acea rugăciune încrezătoare a lui Isus, acea rugăciune care a realizat ceea ce El implora de la Tatăl.

Această învăţătură este mereu întăritoare pentru fiecare credincios care se adresează lui Dumnezeu cu puţină încredere că este ascultat, ca şi cum cel care se roagă ar crede în inima sa că Dumnezeu nu poate primi cererea sa pentru că este departe, distras sau ocupat cu alte treburi. Forţa rugăciunii care crede că a primit ceea ce cere este învăţătura preţioasă pe care Isus însuşi a oferit-o şi a mărturisit-o discipolilor săi. A percepe roadele rugăciunii, uneori este evident, pentru că se obţine ceea ce s-a cerut, dar de multe alte ori a recunoaşte că s-a obţinut de la Isus un dar diferit de cel cerut este adevăratul har care trebuie cerut în rugăciune cu atâta umilinţă şi încredere. Tatăl şi Fiul continuă să lucreze în fiecare zi prin Duhul Sfânt dar sunt puţini cei care recunosc semnele şi mărturia Duhului Sfânt în evenimentele vieţii zilnice.

Şi în sfârşit o găsim pe Marta, după învierea lui Lazăr, slujind în Betania. Atitudinea sa de slujire a rămas mereu aceeaşi însă de această dată nu sunt prezentate contradicţii cu sora Maria ci numai un mare sentiment de recunoştinţă pentru opera realizată de Isus.

Slujirea sa n-a devenit agitată şi plină de îngrijorare. Slujirea sa a rămas eficace dar mai puţin frenetică, pentru că a înţeles importanţa de a lăsa spaţiu ascultării oaspetelui divin Isus Cristos, care vrea să fie primit în sufletul nostru pentru a ne dărui acel har al ascultării care are puterea de a reînsufleţi viaţa pornind de la iertarea sa şi de la puterea milostivirii sale.

Şi noi suntem chemaţi să revizuim de fiecare dată slujirea noastră, pentru a ne întreba dacă oferirea timpului nostru, a energiilor noastre şi a trudei noastre este într-adevăr centrată şi orientată pe persoana lui Isus, sau dacă activitatea noastră frenetică şi agitată ne face să uităm prezenţa lui Isus în atâţia săraci, suferinzi, pelerini, bolnavi şi încarceraţi care trăiesc alături de noi.

De Osvaldo Rinaldi

(După Zenit, 29 iulie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.