Categorii

Sfânta Liturghie, Zona de târg din Ciudad Juárez, Miercuri, 17 februarie 2016

Papa-Mexic-LiturghieGloria lui Dumnezeu este viaţa omului: aşa spunea sfântul Irineu în secolul al II-lea, expresie care continuă să răsune în inima Bisericii. Gloria Tatălui este viaţa fiilor săi. Nu există glorie mai mare pentru un tată decât să vadă realizarea fiilor săi; nu există satisfacţie mai mare decât să-i vadă mergând înainte, să vadă crescând şi dezvoltându-se. Atestă asta prima lectură pe care am ascultat-o. Ninive: o mare cetate care se autodistrugea, rod al asupririi şi al degradării, al violenţei şi al nedreptăţii. Marea capitală avea zilele numărate, pentru că nu era sustenabilă violenţa generată în ea însăşi. Şi aici intră în scenă Domnul mişcând inima lui Iona, intră în scenă Tatăl invitându-l şi trimiţându-l pe mesagerul său. Iona este chemat pentru a primi o misiune. Mergi, îi spune, centru că „încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă” (Iona 3,4). Mergi, ajută-i să înţeleagă că prin acest mod de a se comporta, de a se reglementa, de a se organiză ei generează numai moarte şi distrugere, suferinţă şi asuprire. Arată-le că nu există viaţă pentru nimeni, nici pentru rege nici pentru supus, nici pentru câmpii nici pentru animale. Mergi şi vesteşte că s-au obişnuit aşa de mult cu degradarea încât au pierdut sensibilitatea în faţa durerii. Mergi şi spune-le că nedreptatea a pus stăpânire pe privirea lor. Pentru asta Iona pleacă! Dumnezeu îl trimite să scoată în evidenţă ceea ce se întâmpla, îl trimită să trezească un popor beat de sine însuşi.

Şi în aceste text ne aflăm în faţa misterului milostivirii divine. Milostivirea alungă mereu răutatea, luând foarte în serios fiinţa umană. Face mereu apel la bunătatea fiecărei persoane, chiar dacă este adormită, anesteziată. Departe de a elimina, cum pretindem sau vrem să facem noi de multe ori, milostivirea se apropie de fiecare situaţie pentru a o transforma din interior. Acesta este propriu-zis misterul milostivirii divine. Se apropie şi invită la convertire, invită la căinţă; invită să se vadă dauna care se provoacă la toate nivelele. Milostivirea intră mereu în rău pentru a-l transforma. Misterul lui Dumnezeu Tatăl nostru: îl trimite pe Fiul său, care intră în rău, se face păcat pentru a transforma răul. Aceasta este milostivirea sa.

Regele a ascultat, locuitorii cetăţii au reacţionat şi s-a decretat căinţa. Milostivirea lui Dumnezeu a intrat în inimă revelând şi manifestând ceea ce este certitudinea noastră şi speranţa noastră: există mereu posibilitatea de a ne schimba, avem timp pentru a reacţiona şi a transforma, a modifica şi a schimba, a converti ceea ce ne distruge ca popor, ceea ce ne degradează ca umanitate. Milostivirea ne încurajează să privim prezentul şi să avem încredere în ceea ce este sănătos şi bun ascuns în fiecare inimă. Milostivirea lui Dumnezeu este scutul nostru şi tăria noastră.

Iona a ajutat să se vadă, a ajutat să se conştientizeze. Imediat după aceea, chemarea sa găseşte bărbaţi şi femei capabili să se căiască, să plângă. Să plângă pentru nedreptate, să plângă pentru degradare, să plângă pentru asuprire. Sunt lacrimile care pot deschide calea spre transformare; sunt lacrimile care pot să înmoaie inima, sunt lacrimile care pot să purifice privirea şi să ajute la vederea vârtejului de păcat în care de multe ori suntem cufundaţi. Sunt lacrimile care reuşesc să sensibilizeze privirea şi atitudinea împietrită şi în special adormită în faţa suferinţei celorlalţi. Sunt lacrimile care pot genera o ruptură capabilă să ne deschidă la convertire. Aşa i s-a întâmplat lui Petru după ce l-a tăgăduit pe Isus: a plâns şi lacrimile i-au deschis inima.

Acest cuvânt să răsune cu putere astăzi în mijlocul nostru; acest cuvânt este glasul care strigă în pustiu şi ne invită la convertire. În acest an al milostivirii, vreau cu voi, în acest loc să implorăm milostivirea divină, vreau să cer cu voi darul lacrimilor, darul convertirii.

Aici la Ciudad Juárez, ca în alte zone de frontieră, se concentrează mii de migranţi din America Centrală şi din alte ţări, fără a-i uita pe atâţia mexicani care încearcă şi ei să treacă „de partea cealaltă”. O trecere, un drum încărcat de nedreptăţi teribile: făcuţi sclavi, sechestraţi, supuşi extorcării, mulţi fraţi ai noştri sunt obiect de comerţ al traficului uman, al traficului de persoane.

Nu putem nega criza umanitară care în ultimii ani a însemnat migraţia a mii de persoane, fie cu trenul, fie pe autostradă, fie şi pe jos străbătând sute de kilometri prin munţi, pustiuri, drumuri neospitaliere. Această tragedie umană pe care o reprezintă migraţia forţată, în ziua de astăzi este un fenomen global. Această criză, care se poate măsura în cifre, noi vrem s-o măsurăm cu nume, istorii, familii. Sunt fraţi şi surori care pleacă împinşi de sărăcie şi de violenţă, de traficul de droguri şi de crima organizată. În faţa atâtor goluri legale, se întinde un năvod care capturează şi distruge mereu pe cei mai săraci. Nu numai că îndură sărăcia, dar trebuie să pătimească şi toate aceste forme de violenţă. Nedreptate care se radicalizează în cei tineri: ei, ca o carne de tăiat, sunt persecutaţi şi ameninţaţi când încearcă să iasă din vârtejul violenţei şi din iadul drogurilor. Şi ce să spunem despre atâtea femeia cărora le-au smuls pe nedrept viaţa?

Să cerem de la Dumnezeul nostru darul convertirii, darul lacrimilor; să-i cerem ca să putem avea inima deschisă ca ninivitenii la apelul său în faţa suferindă a atâtor bărbaţi şi femei. Să nu mai fie moarte şi exploatare! Există mereu timp pentru a schimba, există mereu o cale de ieşire şi există mereu o oportunitate, există mereu timp pentru a implora milostivirea Tatălui.

Aşa cum s-a întâmplat în timpul lui Iona, şi astăzi să pariem pe convertire; există semne care devin lumină pe drum şi vestire de mântuire. Ştiu despre munca atâtor organizaţii din societatea civilă în favoarea drepturilor migranţilor. Ştiu şi despre munca desfăşurată de atâtea surori călugăriţe, de călugări şi preoţi, de laici care se dedică în însoţirea şi în apărarea vieţii. Dau ajutor în linia întâi riscând de multe ori propria viaţă. Cu viaţa lor sunt profeţi ai milostivirii, sunt inima înţelegătoare şi picioarele însoţitoare ale Bisericii care îşi deschide braţele şi susţine.

Este timp de convertire, este timp de mântuire, este timp de milostivire. De aceea să spunem, împreună cu suferinţa atâtor feţe: „prin compasiunea şi milostivirea ta imensă, Doamne, ai milă de noi… purifică-ne de păcatele noastre şi creează în noi o inimă curată, un duh nou” (cf. Ps 50/51,3.4.12).

Şi în acest moment doresc să salut de aici şi pe dragii noştri fraţi şi surori care ne însoţesc în acelaşi timp din cealaltă parte a frontierei. În special pe cei care s-au adunat pe stadionul de la Universitatea din El Paso, cunoscut ca „Son Bowl”, sub conducerea episcopului lor, mons. Mark Seitz. Graţie ajutorului tehnologiei, putem să ne rugăm, să cântăm şi să celebrăm împreună iubirea milostivă pe care ne-o dă Domnului şi pe care nicio frontieră nu ne va putea împiedica s-o împărtăşim. Mulţumesc, fraţi şi surori din El Paso, pentru că ne faceţi să ne simţim o singură familie şi una şi aceeaşi comunitate creştină.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.