Categorii

Sfânta Liturghie şi impunerea pallium-ului noilor mitropoliţi. Omilia Sfântului Părinte Francisc (Bazilica Vaticană, sâmbătă 29 iunie 2019)

Apostolii Petru şi Paul stau în faţa noastră ca martori. Nu au încetat niciodată să vestească, să trăiască în misiune, în mişcare, din ţara lui Isus până la Roma. Aici l-au mărturisit până la sfârşit, dându-şi viaţa ca martiri. Dacă mergem la rădăcinile mărturiei lor, îi descoperim martori ai vieţii, martori ai iertării şi martori ai lui Isus.

Martori ai vieţii. Şi totuşi vieţile lor n-au fost curate şi liniare. Ambii erau cu caracter foarte religios: Petru discipol de la prima oră (cf. In 1,41), Paul chiar „plin de zel pentru tradiţia primită de la strămoşi” (Gal 1,14). Însă au făcut greşeli enorme: Petru a ajuns să-l renege pe Domnul, Paul să persecute Biserica lui Dumnezeu. Amândoi au fost despuiaţi de întrebările lui Isus: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” (In 21,15); „Saul, Saul, pentru ce mă persecuţi?” (Fap 9,4). Petru a rămas îndurerat de întrebările lui Isus, Paul orbit de cuvintele sale. Isus i-a chemat pe nume şi le-a schimbat viaţa. Şi după toate aceste aventuri s-a încrezut în ei, în doi păcătoşi căiţi. Am putea să ne întrebăm: de ce Domnul nu ne-a dat doi martori foarte integri, cu cazierul curat, cu viaţă neprihănită? Pentru ce Petru, când era Ioan? Pentru ce Paul şi nu Barnaba?

Există o mare învăţături în asta: punctul de plecare al vieţii creştine nu este faptul de a fi vrednici; cu aceia care se credeau buni Domnul a putut să facă foarte puţin. Când ne considerăm mai buni decât alţii este începutul sfârşitului. Domnul nu face minuni cu acela care se crede drept, ci cu acela care ştie că este nevoiaş. Nu este atras de bravura noastră, nu pentru asta ne iubeşte. El ne iubeşte aşa cum suntem şi caută oameni care nu-şi sunt suficienţi lor înşişi, ci sunt dispuşi să-i deschidă inima. Petru şi Paul au fost aşa, transparenţi în faţa lui Dumnezeu. Petru a spus asta imediat lui Isus: „sunt un păcătos” (Lc 5,8). Paul a scris că este „ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol” (1Cor 15,9). În viaţă au menţinut această umilinţă, până la sfârşit: Petru răstignit cu capul în jos, pentru că nu se considera vrednic să-l imite pe Domnul său; Paul mereu afecţionat de numele său, care înseamnă „mic”, şi uitând de numele primit la naştere, Saul, numele primului rege al poporului său. Au înţeles că sfinţenia nu constă în înălţare, ci în înjosire: nu este o urcare în clasament, ci încredinţarea în fiecare zi a propriei sărăcii Domnului, care face lucruri mari cu cei umili. Care a fost secretul care i-a făcut să meargă înainte în slăbiciuni? Iertarea Domnului.

Aşadar să-i redescoperim martori ai iertării. În căderile lor au descoperit puterea milostivirii Domnului, care i-a regenerat. În iertarea sau au găsit o pace şi o bucurie nesuprimabile. Cu ceea ce au făcut ar fi putut să trăiască sentimente de vinovăţie: de câte ori s-a gândit Petru la renegarea sa! Câte scrupule pentru Paul, care a făcut rău atâtor nevinovaţi! Omeneşte au eşuat. Dar au întâlnit o iubire mai mare decât eşecurile lor, o iertare aşa de puternică încât a vindecat şi sentimentelor lor de vinovăţie. Numai când experimentăm iertarea lui Dumnezeu ne renaştem cu adevărat. De acolo se porneşte din nou, de la iertare; acolo ne regăsim pe noi înşine: în mărturisirea păcatelor noastre.

Martori ai vieţii, martori ai iertării, Petru şi Paul sunt mai ales martori ai lui Isus. El în Evanghelia de astăzi întreabă: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?”. Răspunsurile evocă personaje din trecut: „Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia sau unul dintre profeţi”. Persoane extraordinare, dar toate moarte. În schimb Petru răspunde: „Tu eşti Cristos” (cf. Mt 16,13.14.16). Cristos, adică Mesia. Este un cuvânt care nu indică trecutul, ci viitorul: Mesia este cel aşteptat, noutatea, cel care aduce în lume ungerea lui Dumnezeu. Isus nu este trecutul, ci prezentul şi viitorul. Nu este un personaj îndepărtat care trebuie amintit, ci Acela căruia Petru îi vorbeşte cu tu: Tu eşti Cristos. Pentru martor, mai mult decât un personaj al istoriei, Isus este persoana vieţii: este noul, ceea ce nu este deja văzut; noutatea viitorului, nu o amintire din trecut. Aşadar, martori nu este cel care cunoaşte istoria lui Isus, ci acela care trăieşte o istorie de iubire cu Isus. Pentru că martorul, în fond, numai asta vesteşte: că Isus este viu şi este secretul vieţii. De fapt, vedem pe Petru care, după ce a spus: Tu eşti Cristos, adaugă: „Fiul Dumnezeului cel viu” (v. 16). Mărturia se naşte din întâlnirea cu Isus viu. Şi în centrul vieţii lui Paul găsim acelaşi cuvânt care vine din inima lui Petru: Cristos. Paul repetă acest nume încontinuu, aproape de patru sute de ori în scrisorile sale! Pentru el Cristos nu este numai modelul, exemplul, punctul de referinţă: este viaţa. Scrie el: „Pentru mine a trăi este Cristos” (Fil 1,21). Isus este prezentul său şi viitorul său, până acolo încât consideră trecutul gunoi în faţa sublimităţii cunoaşterii lui Cristos (cf. Fil 3,7-8).

Fraţi şi surori, în faţa acestor martori, să ne întrebăm: „Eu reînnoiesc în fiecare zi întâlnirea cu Isus?”. Eventual suntem nişte curioşi despre Isus, ne interesăm de lucruri de Biserică sau de ştiri religioase. Deschidem situri şi ziare şi vorbim despre lucruri sacre. Dar aşa se rămâne la ce spun oamenii, la sondaje, la trecut, la statistici. Pe Isus îl interesează puţin. El nu vrea reporter al spiritului, cu atât mai puţin creştini de copertă sau de statistici. El caută martori, care în fiecare zi îi spun: „Doamne, tu eşti viaţa mea”.

După ce l-au întâlnit pe Isus, după ce au experimentat iertarea sa, apostolii au mărturisit o viaţă nouă: nu s-au mai precupeţit, s-au dăruit pe ei înşişi. Nu s-au mulţumit cu jumătăţi de măsură, ci au asumat unica măsură posibilă pentru cel care îl urmează pe Isus: aceea a unei iubiri fără măsură. S-au „oferit ca jertfă” (cf. 2Tim 4,6). Să cerem harul de a nu fi creştini lâncezi, care trăiesc din jumătăţi de măsură, care lasă să se răcească iubirea. Să regăsim în raportul zilnic cu Isus şi în forţa iertării sale rădăcinile noastre. Isus, ca pe Petru, ne întreabă şi pe noi: „Cine sunt eu pentru tine?”; „mă iubeşti tu?”. Să lăsăm ca aceste cuvinte să intre în noi şi să aprindă dorinţa de a nu ne mulţumi cu minimul, ci de a tinde spre maxim, pentru a fi şi noi martori vii ai lui Isus.

Astăzi se binecuvântează pallium-urile pentru arhiepiscopii mitropoliţi numiţi în ultimul an. Pallium aminteşte de oiţa pe care păstorul este chemat să o poarte pe umeri: este semn că păstorii nu trăiesc pentru ei înşişi, ci pentru oi; este semn că, pentru a poseda viaţa, trebuie s-o pierdem, s-o dăruim. Împărtăşeşte cu noi bucuria de astăzi, după o frumoasă tradiţie, o delegaţie a Patriarhiei ecumenice, pe care o salut cu afect. Prezenţa voastră, iubiţi fraţi, ne aminteşte că nu ne putem precupeţi nici pe drumul spre unitatea deplină dintre cei care cred, în comuniunea la toate nivelurile. Pentru că împreună, reconciliaţi de Dumnezeu şi iertându-ne reciproc, suntem chemaţi să fim martori ai lui Isus cu viaţa noastră.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.