Categorii

Sfânta Liturghie şi impunerea pallium-ului noilor mitropoliţi. Omilia Sfântului Părinte Francisc (Bazilica Vaticană, miercuri 29 iunie 2016)

Papa-omilie-Petru-PaulÎn solemnitatea sfinţilor apostoli Petru şi Paul, la ora 9.30, în Bazilica Vaticană, Sfântul Părinte Francisc a binecuvântat pallium-urile, luate de la Mărturisrea Apostolului Petru şi destinate arhiepiscopilor mitropoliţi numiţi în cursul anului. Pallium-ul va fi apoi impus fiecărui arhiepiscop mitropolit de către reprezentantul pontifical în respectivul sediu mitropolitan.

După ritul binecuvântării pallium-urilor, Papa a prezidat concelebrarea euharistică împreună cu noii arhiepiscopi mitropoliţi. Ca de obicei, cu ocazia sărbătorii sfinţilor apostoli Petru şi Paul, patroni ai oraşului Roma, era prezentă la Sfânta Liturghie o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, condusă de delegaţia trimisă de Sanctitatea Sa Bartolomeu I şi condusă de Eminenţa Sa Methodios, mitropolit de Boston, însoţit de Excelenţa Sa Job, arhiepiscop de Telmessos, şi de preacucernicul diacon patriarhal Nephon Tsimalis.

În cursul celebrării euharistice, după citirea Evangheliei, Papa a rostit omilia pe care o prezentăm în continuare:

Cuvântul lui Dumnezeu din această liturgie conţine un binom central: închidere / deschidere. La această imagine putem alătura şi simbolul cheilor, pe care Isus le promite lui Simon Petru pentru ca să poată deschide intrarea la Împărăţia Cerurilor, desigur nu ca s-o închidă în faţa oamenilor, aşa cum făceau unii cărturari şi farisei ipocriţi pe care Isus îi ceartă (cf. Mt 23,13).

Lectura din Faptele Apostolilor (12,1-11) ne prezintă trei închideri: cea a lui Petru în închisoare; cea a comunităţii adunate în rugăciune; şi – în contextul apropiat de textul nostru – cea din casa Mariei, mama lui Ioan numit Marcu, unde Petru merge ca să bată după ce a fost eliberat.

Cu privire la închideri, rugăciunea apare ca principala cale de ieşire: cale de ieşire pentru comunitate, care riscă să se închidă în ea însăşi din cauza persecuţiei şi a fricii; cale de ieşire pentru Petru, care încă la începutul misiunii sale încredinţate lui de către Domnul este aruncat în închisoare de Irod şi riscă şi condamnarea la moarte. Şi în timp ce Petru era în închisoare, „se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu” (Fap 12,5). Şi Domnul răspunde la rugăciune şi îl trimite pe îngerul său ca să-l elibereze, „smulgându-l din mâna lui Irod” (cf. v. 11). Rugăciunea, ca încredinţare umilă lui Dumnezeu şi sfintei sale voinţe, este întotdeauna calea de ieşire din închiderile noastre personale şi comunitare. Este marea cale de ieşire din închideri.

Şi Paul, scriindu-i lui Timotei, vorbeşte despre experienţa sa de eliberare, de ieşire din pericolul de a fi şi el condamnat la moarte; în schimb Domnul i-a fost aproape şi i-a dat forţă pentru ca el să poată duce la împlinire opera sa de evanghelizare neamurilor (cf. 2Tim 4,17). Însă Paul vorbeşte despre o „deschidere” mult mai mare, spre un orizont infinit mai vast: cel al vieţii veşnice, care-l aşteaptă după ce a terminat „alergarea” pământească. Este frumos aşadar să vedem viaţa apostolului în întregime „în ieşire” graţie Evangheliei: în întregime proiectată spre înainte, înainte de a-l duce pe Cristos la cei care nu-l cunoscut, şi apoi să plonjeze, ca să spunem aşa, în braţele sale şi să fie de El „mântuit pentru împărăţia lui, cea din ceruri” (v. 18).

Să ne întoarcem la Petru. Relatarea evanghelică (Mt 16,13-19) despre mărturisirea sa de credinţă şi despre misiunea încredinţată lui de către Isus ne arată că viaţa lui Simon, pescar galileean – ca viaţa fiecăruia dintre noi –, se deschide, îmboboceşte pe deplin atunci când primeşte de la Dumnezeu Tatăl harul credinţei. Atunci Simon porneşte la drum – un drum lung şi dur – care îl va duce ca să iasă din el însuşi, din siguranţele sale umane, mai ales din orgoliul său amestecat cu curajul şi cu altruismul generos. În acest parcurs al său de eliberare este decisivă rugăciunea lui Isus: „Eu m-am rugat pentru tine [Simon], ca să nu piară credinţa ta” (Lc 22,32). Şi la fel de decisivă este privirea plină de compasiune a Domnului după ce Petru l-a renegat de trei ori: o privire care atinge inima şi dă drumul la lacrimile căinţei (cf. Lc 22,61-62). Aşadar Simon Petru a fost eliberat din închisoarea eu-lui său orgolios, a eu-lui său fricos, şi a depăşit ispita de a se închide în faţa chemării lui Isus de a-l urma pe calea crucii.

Aşa cum aminteam, în contextul apropiat al textului din Faptele Apostolilor există un amănunt care ne poate face bine să-l notăm (cf. 12,12-17). Când Petru să află în mod miraculos liber în afara închisorii lui Irod. Merge la casa mamei lui Ioan numit Marcu. Bate la uşă şi din interior răspunde o slujitoare cu numele Rode, care, recunoscând vocea lui Petru, în loc să deschidă uşa, incredulă şi în acelaşi timp plină de bucurie aleargă să-i spună stăpânei. Relatarea, care poate să pară comică – şi care poate da început aşa-numitului „complex al lui Rode” –, ne face să percepem climatul de frică în care se afla comunitatea creştină, care rămânea închisă în casă, şi închisă şi în faţa surprizelor lui Dumnezeu. Petru bate la uşă. „Uite!”. Există bucurie, există frică… „Deschidem, nu deschidem?…”. Şi el este în pericol, pentru că poliţia poate să-l ia. Însă frica ne opreşte, ne opreşte mereu; ne închide, ne închide în faţa surprizelor lui Dumnezeu. Acest amănunt ne vorbeşte despre tentaţia care există mereu pentru Biserică: aceea de a se închide în ea însăşi, în faţa pericolelor. Dar şi aici este breşa prin care poate să treacă acţiunea lui Dumnezeu: Luca spune că în acea casă „erau adunaţi mulţi şi se rugau” (v. 12). Rugăciunea permite harului să deschidă o cale de ieşire: de la închidere la deschidere, de la frică la curaj, de la tristeţe la bucurie. Şi putem să adăugăm: de la diviziune la unitate. Da, spunem asta astăzi cu încredere împreună cu fraţii noştri din Delegaţia trimisă de iubitul patriarh ecumenic Bartolomeu, pentru a participa la sărbătoarea sfinţilor patroni ai Romei. O sărbătoare de comuniune pentru toată Biserica, aşa cum evidenţiază şi prezenţa arhiepiscopilor mitropoliţi veniţi pentru binecuvântarea pallium-urilor, care le vor fi impuse de reprezentanţii mei în respectivele sedii.

Sfinţii Petru şi Paul să mijlocească pentru noi, pentru ca să putem parcurge cu bucurie acest drum, să experimentăm acţiunea eliberatoare a lui Dumnezeu şi a o mărturisi tuturor.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.