Categorii

Sfânta Liturghie şi deschiderea Porţii Sfinte – bazilica „Santa Maria Maggiore” (1 ianuarie 2016)

Poarta-Maria-MaggioreSalve, Mater misericordiae!

Cu acest salut vrem să ne adresăm Fecioarei Maria în bazilica romană dedicată ei cu titlul de Născătoare de Dumnezeu. Este la începutul unui imn vechi, pe care-l vom cânta la sfârşitul acestei sfinte Euharistii, care dăinuie de la un autor necunoscut şi ajuns până la noi ca o rugăciune care provine spontan din inima credincioşilor: „Bucură-te, Mamă a milostivirii, Mamă a lui Dumnezeu şi Mamă a iertării, Mamă a speranţei şi Mamă a harului, Mamă plină de sfântă bucurie”. În aceste puţin cuvinte îşi are sinteză credinţa generaţiilor de persoane care, ţinând ochii îndreptaţi spre icoana Fecioarei, îi cer ei mijlocirea şi mângâierea.

Este mai potrivit ca oricând ca în această zi noi s-o invocăm pe Fecioara Maria, înainte de toate, ca Mamă a milostivirii. Poarta Sfântă pe care am deschis-o este de fapt o Poartă a Milostivirii. Oricine trece acel prag este chemat să se cufunde în iubirea milostivă a Tatălui, cu încredere deplină şi fără nicio teamă; şi poate pleca de la această bazilică având certitudinea – având certitudinea! – că va avea alături de el compania Mariei. Ea este Mamă a milostivirii, pentru că a născut în sânul ei însăşi Faţa milostivirii divine, pe Isus, pe Emanuel, pe Cel Aşteptat de toate popoarele, pe „Principele păcii” (Is 9,5). Fiul lui Dumnezeu, făcut trup pentru mântuirea noastră, ne-a dăruit-o pe Mama sa care, împreună cu noi, se face peregrină pentru a nu ne lăsa niciodată singuri pe drumul vieţii noastre, mai ales în momentele de incertitudine şi de durere.

Maria este Mamă a lui Dumnezeu, este Mamă a lui Dumnezeu care iartă, care dă iertarea, şi pentru aceasta putem spune că este Mama iertării. Acest cuvânt – „iertare” – atât de neînţeles de mentalitatea modernă, indică în schimb rodul propriu, original al credinţei creştine. Cine nu ştie să ierte încă nu a cunoscut plinătatea iubirii. Şi numai cine iubeşte cu adevărat este în măsură să ajungă până la iertare, uitând ofensa primită. La picioarele Crucii, Maria îl vede pe Fiul său care se oferă în întregime pe Sine însuşi şi astfel mărturiseşte ce anume înseamnă a iubi precum iubeşte Dumnezeu. În acel moment îl aude pe Isus rostind cuvinte care probabil se nasc din ceea ce ea însăşi îl învăţase încă de copil: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Lc 23,34). În acel moment, Maria a devenit pentru noi toţi Mamă a iertării. Ea însăşi, după exemplul lui Isus şi cu harul său, a fost capabilă să ierte pe cei care îl ucideau pe Fiul său nevinovat.

Pentru noi, Maria devine icoană a modului în care Biserica trebuie să extindă iertarea la cei care o invocă. Mama iertării învaţă Biserica faptul că iertarea oferită pe Golgota nu are limite. Nu poate s-o oprească legea cu chiţibuşurile sale, nici înţelepciunea acestei lumi cu distincţiile sale. Iertarea Bisericii trebuie să aibă aceeaşi extindere ca aceea a lui Isus pe Cruce, şi a Mariei la picioarele sale. Nu există alternativă. Pentru aceasta Duhul Sfânt i-a făcut pe apostoli instrumente eficace de iertare, pentru ca ceea ce a fost obţinut de moartea lui Isus să poată ajunge la fiecare om în orice loc şi în orice timp (cf. In 20,19-23).

În sfârşit, imnul marian continuă spunând: „Mama speranţei şi Mama harului, Mamă plină de sfântă bucurie”. Speranţa, harul şi sfânta bucurie sunt surori: toate sunt dar al lui Cristos, mai mult, sunt tot atâtea nume ale lui, scrise, ca să spunem aşa, în trupul său. Cadoul pe care Maria ni-l dăruieşte dându-ni-l pe Isus Cristos este acela al iertării care reînnoieşte viaţa, care îi permite să facă din nou voinţa lui Dumnezeu şi care o umple de adevărată fericire. Acest har deschide inima pentru a privi la viitor cu bucuria celui care speră. Este învăţătura care provine şi din Psalm: „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi un duh drept înnoieşte înlăuntrul meu. […] Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale” (51,12.14). Forţa iertării este adevăratul antidot pentru tristeţea provocată de supărare şi de răzbunare. Iertarea deschide la bucurie şi la seninătate pentru că eliberează sufletul de gândurile de moarte, în timp ce supărarea şi răzbunarea instigă mintea şi sfâşie inima luându-i odihna şi pacea. Lucruri urâte sunt supărarea şi răzbunarea.

Aşadar, să trecem prin Poarta Sfântă a Milostivirii având certitudinea companiei Fecioarei Mame, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, care mijloceşte pentru noi. Să ne lăsăm însoţiţi de ea pentru a redescoperi frumuseţea întâlnirii cu Fiul său Isus. Să deschidem larg inima noastră la bucuria iertării, conştienţi de speranţa încrezătoare care ne este redată, pentru a face din existenţa noastră zilnică un umil instrument al iubirii lui Dumnezeu.

Şi cu iubire de fii s-o aclamăm cu aceleaşi cuvinte ale poporului din Efes, în timpul istoricului Conciliu: „Sfântă Născătoare de Dumnezeu!”. Şi vă invit, toţi împreună, să facem această aclamaţie de trei ori, tare, cu toată inima şi iubirea. Toţi împreună: „Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Sfântă Născătoare de Dumnezeu!”.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.