Categorii

Sfânta Liturghie şi deschiderea Porţii Sfinte a bazilicii „Sfântul Ioan din Lateran” prezidate de Sfântul Părinte Francisc (13 decembrie 2015)

Francisc-poarta-LateranInvitaţia adresată de profet vechii cetăţi a Ierusalimului astăzi este adresată şi întregii Biserici şi fiecăruia dintre noi: „Bucură-te… tresaltă de bucurie!” (Sof 3,14). Motivul bucuriei este exprimat cu cuvinte care dau speranţă şi permit să se privească la viitor cu seninătate. Domnul a revocat orice condamnare şi a decis să trăiască în mijlocul nostru.

Această a treia duminică din Advent atrage privirea noastră spre Crăciunul care este de acum aproape. Nu putem să ne lăsăm cuprinşi de oboseală; nu ne este permisă nicio formă de tristeţe, chiar dacă am avea motiv datorită atâtor preocupări şi datorită multiplelor forme de violenţă care rănesc umanitatea noastră. Însă venirea Domnului trebuie să umple inima noastră de bucurie. Profetul, care poartă înscris chiar în numele său – Sofonia – conţinutul vestirii sale, deschide inima noastră la încredere: „Dumnezeu ocroteşte” poporul său. Într-un context istoric de mari samavolnicii şi violenţe, provocate mai ales de oamenii puterii, Dumnezeu face cunoscut că El însuşi va domni asupra poporului său, că nu-l va mai lăsa în voia aroganţei conducătorilor săi şi că îl va elibera de orice angoasă. Astăzi ni se cere să „nu lăsăm să cadă braţele noastre” (cf. Sof 3,16) din cauza îndoielii, a nerăbdării sau a suferinţei.

Apostolul Paul reia cu forţă învăţătura profetului Sofonia şi o reafirmă: „Domnul este aproape” (Fil 4,5). Pentru aceasta trebuie să ne bucurăm mereu şi cu afabilitatea noastră să dăm mărturie tuturor despre apropierea şi despre grija pe care Dumnezeu le are faţă de fiecare persoană.

Am deschis Poarta Sfântă, aici şi în toate catedralele din lume. Şi acest semn simplu este o invitaţie la bucurie. Începe timpul marii iertări. Este Jubileul Milostivirii. Este momentul pentru a redescoperi prezenţa lui Dumnezeu şi duioşia sa de tată. Dumnezeu nu iubeşte rigidităţile. El este Tată, este duios. Face totul cu duioşie de Tată. Suntem şi noi ca mulţimile care-l întreabă pe Ioan: „Ce trebuie să facem?” (Lc 3,10). Răspunsul Botezătorului nu se lasă aşteptat. El invită să se acţioneze cu dreptate şi să se privească la necesităţilor celor care sunt în nevoie. Oricum, ceea ce Ioan cere de la interlocutorii săi este ceea ce se găseşte în Lege. În schimb, nouă ni se cere o angajare mai radicală. În faţa Porţii Sfinte prin care suntem chemaţi să trecem, ni se cere să fim instrumente de milostivire, conştienţi că vom fi judecaţi despre asta. Cel care a fost botezat ştie că are o angajare mai mare. Credinţa în Cristos provoacă la un drum care durează toată viaţa: acela de a fi milostivi precum Tatăl. Bucuria de a trece prin Poarta Milostivirii este însoţită cu angajarea de a primi şi a mărturisi o iubire care merge dincolo de dreptate, o iubire care nu are margini. De această iubire infinită suntem responsabili, în pofida contradicţiilor noastre.

Să ne rugăm pentru noi şi pentru toţi cei care vor trece prin Poarta Milostivirii, pentru ca să putem înţelege şi primi iubirea infinită a Tatălui nostru ceresc, care recreează, transformă şi reformează viaţa.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.