Categorii

Sfânta Liturghie şi deschiderea Porţii Sfinte (8 decembrie 2015)

Francisc-omilia-anul-milostiviriiPeste puţin timp voi avea bucuria de a deschide Poarta Sfântă a Milostivirii. Facem acest gest – aşa cum am făcut la Bangui – pe atât de simplu pe cât de puternic simbolic, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat şi care pune în prim plan primatul harului. De fapt, ceea ce revine de mai multe ori în aceste lecturi face trimitere la acea expresie pe care îngerul Gabriel a adresat-o unei tinere fete, surprinsă şi tulburată, indicând misterul care o va învălui: „Bucură-te, tu cea plină de har” (Lc 1,28).

Fecioara Maria este chemată înainte de toate să se bucure pentru ceea ce Domnul a săvârşit în ea. Harul lui Dumnezeu a învăluit-o, făcând-o vrednică să devină mamă a lui Cristos. Când Gabriel intră în casa ei, chiar şi misterul cele mai profund, care merge dincolo de orice capacitate a raţiunii, devine pentru ea motiv de bucurie, motiv de credinţă, motiv de abandonare în cuvântul care îi este revelat. Plinătatea harului este în măsură să transforme inima şi o face capabilă să facă un act aşa de mare încât să schimbe istoria omenirii.

Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri exprimă măreţia iubirii lui Dumnezeu. El nu este numai Cel care iartă păcatul, ci în Maria ajunge până acolo să prevină păcatul strămoşesc, pe care fiecare om îl poartă cu sine intrând în lume. Este iubirea lui Dumnezeu care previne, care anticipă şi care mântuieşte. Începutul istoriei păcatului în grădina Edenului se rezolvă în proiectul unei iubiri care mântuieşte. Cuvintele din Geneză prezintă experienţa zilnică pe care o descoperim în existenţa noastră personală. Există mereu ispita neascultării, care se exprimă în a voi să proiectăm viaţa noastră independent de voinţa lui Dumnezeu. Această duşmănie atentează încontinuu viaţa oamenilor pentru a-i contrapune planului lui Dumnezeu. Şi totuşi, şi istoria păcatului este comprehensibilă numai în lumina iubirii care iartă. Păcatul se înţelege numai sub această lumină. Dacă totul ar rămâne izolat la păcat am fi cei mai disperaţi dintre creaturi, în timp ce promisiunea victoriei iubirii lui Cristos cuprinde totul în milostivirea Tatălui. Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat nu lasă îndoieli în această privinţă. Fecioara Neprihănită este în faţa noastră martoră privilegiată a acestei promisiuni şi a împlinirii sale.

Acest An Extraordinar este şi el dar al harului. A intra prin acea Poartă înseamnă a descoperi profunzimea milostivirii Tatălui care-i primeşte pe toţi şi merge personal în întâmpinarea fiecăruia. El este cel care ne caută! El este cel care vine în întâmpinarea noastră! Va fi un An în care să creştem în convingerea milostivirii. Cât se greşeşte împotriva lui Dumnezeu şi a harului său atunci când se afirmă înainte de toate că păcatele sunt pedepsit de judecata sa, fără a pune în schimb înainte de asta că sunt iertate de milostivirea sa (cf. Augustin, De praedestinatione sanctorum, 12, 24)! Da, este chiar aşa. Trebuie să punem milostivirea înaintea judecăţii şi în orice caz judecata lui Dumnezeu va fi mereu în lumina milostivirii sale. Aşadar, a trece prin Poarta Sfântă să ne facă să ne simţim părtaşi de acest mister de iubire, de duioşie. Să abandonăm orice formă de frică şi de teamă, pentru că nu se potriveşte celui care este iubit; mai degrabă să trăim bucuria întâlnirii cu harul care transformă totul.

Francisc-poarta-milostiviriiAstăzi, aici la Roma şi în toate diecezele din lume, trecând prin Poarta Sfântă vrem să amintim şi o altă poartă pe care, în urmă cu cincizeci de ani, părinţii Conciliului al II-lea din Vatican au deschis-o larg spre lume. Această aniversare nu poate să fie amintită numai datorită bogăţiei documentelor produse, care până în zilele noastre permit să aibă loc marele progres făcut în credinţă. Însă, în primul rând, Conciliul a fost o întâlnire. O adevărată întâlnire dintre Biserică şi oamenii din timpul nostru. O întâlnire marcată de forţa Duhului care determina Biserica sa să iasă din uscăciunile care timp de mulţi ani au închis-o în ea însăşi, pentru a relua cu entuziasm drumul misionar. Era reluarea unui parcurs pentru a merge în întâmpinarea fiecărui om acolo unde trăieşte: în oraşul său, în casa sa, la locul de muncă… oriunde există o persoană, acolo Biserica este chemată să ajungă la ea pentru a duce bucuria Evangheliei şi a duce milostivirea şi iertarea lui Dumnezeu. Aşadar, un stimulent misionar, pe care după aceste decenii îl reluăm cu aceeaşi forţă şi acelaşi entuziasm. Jubileul ne provoacă la această deschidere şi ne obligă să nu neglijăm spiritul reieşit de la Conciliul al II-lea din Vatican, acela al samariteanului, aşa cum a amintit fericitul Paul al VI-lea la încheierea Conciliului. Trecerea prin Poarta Sfântă astăzi să ne angajeze să ne însuşim milostivirea samariteanului milostiv.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.