Categorii

Sfânta Liturghie pentru sărbătoarea Sfințirii Bazilicii din Lateran (9 noiembrie 2019)

Rugăciunea credincioșilor recitată de Sfântul Părinte

Pentru milioanele de copii subjugați de mușcăturile foamei care au pierdut zâmbetul dar încă vor să iubească.

Pentru milioanele de tineri care, fără un motiv pentru a crede sau a exista, caută în zadar un viitor în această lume stupidă.

Noi te rugăm, Tată, trimite lucrători pentru secerișul tău.

Pentru milioanele de bărbați, de femei, de copii, cu inimi care încă bat puternic puternic pentru a lupta, al căror spirit se revoltă împotriva destinului nedrept impus lor, al căror curaj cere dreptul la demnitatea inestimabilă.

Noi te rugăm, Tată, trimite lucrători pentru secerișul tău.

Pentru milioanele de copii, de femei, de bărbați care nu vor să blesteme, ci să iubească şi să se roage, să muncească şi să se unească, pentru ca să se nască un pământ solidar. Un pământ, pământul nostru, unde fiecare om să dea ceea ce are mai bun din el însuși înainte de a muri.

Noi te rugăm, Tată, trimite lucrători pentru secerișul tău.

Pentru ca toţi aceia care se roagă să găsească ascultare la Dumnezeu şi să primească de la El forţa de a elimina mizeria dintr-o umanitate făcută după chipul Său.

Noi te rugăm, Tată, trimite lucrători pentru secerișul tău.

_____________________

Omilia

În această seară, la această celebrare a Sfințirii, aş vrea să iau din Cuvântul lui Dumnezeu trei versete pe care să vi le dăruiesc, pentru ca să le puteți face obiect de meditație şi de rugăciune.

Primul îl simt adresat tuturor, întregii comunităţi diecezane din Roma. Este versetul din psalmul responsorial: „Un râu cu brațele sale înveselește cetatea lui Dumnezeu” (46,5). Creştinii care locuiesc în acest oraș sunt ca râul care iese din templu: poartă un Cuvânt de viaţă şi de speranţă capabil să fecundeze deșerturile inimilor, aşa cum torentul descris în viziunea lui Ezechiel (cf. cap. 47) fecundează deșertul Arabah şi vindecă apele sărate şi fără viaţă din Marea Moartă. Important este ca acest curs de apă să iasă din templu şi să se îndrepte spre ținuturile cu aspect ostil. Orașul nu poate decât să se înveselească atunci când îi vede pe creştini devenind vestitori bucuroși, determinați să împărtăşească împreună cu alţii comorile Cuvântului lui Dumnezeu şi să se străduiască pentru binele comun. Terenul care părea destinat pentru totdeauna aridității revelează o potențialitate extraordinară: devine o grădină cu pomi mereu verzi şi frunze şi roade cu putere medicinală. Ezechiel explică motivul acestei mari rodnicii: „Apele lui ies din sanctuar” (47,12). Dumnezeu este secretul acestei forțe de viaţă nouă!

Fie ca Domnul să se poată bucura văzându-ne în mișcare, gata să-i ascultăm cu inima pe săracii săi care strigă către El. Fie ca Mama Biserică din Roma să poată experimenta mângâierea de a vedea încă o dată ascultarea şi curajul fiilor săi, plini de entuziasm pentru această nouă perioadă de evanghelizare. A-i întâlni pe alţii, a intra în dialog cu ei, a-i asculta cu umilinţă, gratuitate şi sărăcie a inimii… Vă invit să trăiți toate acestea nu ca un efort apăsător, ci cu o ușurință spirituală: în loc să ne lăsăm cuprinși de neliniști de prestație, este mai important să lărgim percepția pentru a percepe prezența şi acțiunea lui Dumnezeu în oraș. Este o contemplație care se naște din iubire.

Vouă preoţilor vreau să dedic un verset din lectura a doua, din Prima Scrisoare către Corinteni: „Nimeni nu poate pune o altă temelie în afară de cea existentă, care este Isus Cristos” (3,11). Aceasta este misiunea voastră, inima slujirii voastre: a ajuta comunitatea să stea mereu la picioarele Domnului pentru a-i asculta Cuvântul; a o ține departe de orice mondenitate, de compromisurile rele; a păzi fundamentul şi rădăcina sfântă a edificiului spiritual; a o apăra de lupii răpitori, de cei care ar vrea s-o devieze de la calea Evangheliei. Ca Paul, şi voi sunteți „arhitecți înțelepți” (cf. 3,10), înțelepți pentru că sunteți foarte conștienți că orice altă idee sau realitate am vrea să punem la temelia Bisericii în locul Evangheliei, ar putea probabil să ne garanteze mai mult succes, eventual satisfacții imediate, dar ar comporta în mod inevitabil prăbușirea, prăbușirea întregului edificiu spiritual!

De când sunt episcop de Roma am cunoscut mai îndeaproape pe mulţi dintre voi, dragi preoţi: am admirat credinţa şi iubirea faţă de Domnul, apropierea de persoane şi generozitatea în îngrijirea săracilor. Cunoașteți cartierele orașului ca nimeni altul şi păstrați în inimă chipurile, zâmbetele şi lacrimile atâtor oameni. Aţi pus deoparte contrapoziții ideologice şi protagonisme personale pentru a face spațiu la ceea ce vă cere Dumnezeu. Realismul celui care are picioarele pe pământ şi ştie „cum merg treburile din această lume” nu v-a împiedicat să zburați sus cu Domnul şi să visați măreț. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Bucuria intimității cu El să fie răsplata cea mai adevărată pentru tot binele pe care-l faceţi zilnic.

Şi în sfârşit un verset pentru voi, membri ai echipelor pastorale, care sunteți aici pentru a primi un mandat special de la episcop. Nu puteam decât să-l aleg din Evanghelie (In 2,13-22), unde Isus se comportă în manieră divin provocatoare. Pentru a putea zdruncina îngustimea de minte a oamenilor şi a-i induce la schimbări radicale, Dumnezeu alege uneori să acționeze în manieră puternică, pentru a realiza o ruptură în situaţie. Isus cu acțiunea sa vrea să producă o schimbare a pasului, o schimbare de direcție. Acelaşi stil l-au avut mulţi sfinţi: anumite comportamente ale lor, incomprehensibile pentru o logică umană, erau rod al intuițiilor provocate de Duhul şi voiau să-i provoace pe contemporanii lor şi să-i ajute să înțeleagă că „gândurile mele nu sunt gândurile voastre”, spune Dumnezeu prin profetul Isaia (55,8).

Pentru a înţelege bine episodul evanghelic de astăzi trebuie subliniat un amănunt important. Vânzătorii se aflau în curtea păgânilor, locul accesibil pentru non-evrei. Tocmai această curte a fost transformată într-o piață. Dar Dumnezeu vrea ca templul său să fie casă de rugăciune pentru toate popoarele (cf. Is 56,7). De aici decizia lui Isus de a răsturna mesele schimbătorilor de bani şi de a alunga animalele. Această purificare a sanctuarului era necesară pentru ca Israel să redescopere vocația sa: a fi lumină pentru toate neamurile, un mic popor ales pentru a sluji mântuirii pe care Dumnezeu vrea s-o dea tuturor. Isus ştie că această provocare îl va costa scump. Şi când îl întreabă: „Ce semn ne arăți că ai dreptul să faci acestea?” (v. 18), Domnul răspunde spunând: „Dărâmați acest templu şi în trei zile îl voi ridica” (v. 19).

Şi tocmai acesta este versetul pe care în această seară vreau să vi-l încredințez vouă, echipe pastorale. Vă este încredinţată misiunea de a ajuta comunitățile voastre şi pe lucrătorii pastorali să ajungă la toţi locuitorii orașului, găsind noi căi pentru a-l întâlni pe cel care este departe de credinţă şi de Biserică. Însă, făcând această slujire, duceți înăuntru această conștiință, această încredere: nu există inimă umană în care Cristos să nu vrea şi să nu se poată renaște. În existențele noastre de păcătoşi adesea ni se întâmplă să ne îndepărtăm de Domnul şi să stingem Duhul. Distrugem templul lui Dumnezeu care este fiecare dintre noi. Şi totuşi aceasta nu este niciodată o situaţie definitivă: Domnului îi ajung trei zile pentru a reconstrui templul său înăuntrul nostru!

Nimeni, oricât de rănit ar fi de rău, nu este condamnat pe acest pământ să fie pentru totdeauna despărțit de Dumnezeu. În manieră adesea misterioasă dar reală Domnul deschide în inimi noi breșe, dorințe de adevăr, de bine şi de frumusețe, care fac spațiu evanghelizării. Uneori se pot întâlni neîncrederi şi ostilități: nu trebuie să ne lăsăm blocați, ci să păstrăm convingerea că lui Dumnezeu îi ajung trei zile pentru a-l învia pe Fiul său în inima omului. Este şi istoria unora dintre noi: convertiri profunde rod al acțiunii imprevizibile a harului! Mă gândesc la Conciliul al II-lea din Vatican: „Într-adevăr, de vreme ce Cristos a murit pentru toți iar chemarea ultimă a omului este în mod efectiv una, și anume divină, trebuie să susținem că Duhul Sfânt oferă tuturor posibilitatea ca, într-un mod cunoscut de Dumnezeu, să fie asociați acestui mister pascal” (Constituția pastorală Gaudium et spes, 22).

Fie ca Domnul să ne dea să experimentăm toate acestea, în acțiunea noastră evanghelizatoare. Să putem crește în credinţa în Misterul Pascal şi să fim asociați la „zelul” său pentru casa noastră. Drum bun!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.