Categorii

Sfânta Liturghie pentru cardinalii şi episcopii răposaţi în decursul anului (Bazilica Vaticană, Altarul Catedrei, vineri, 4 noiembrie 2016)

papa-liturghie-cardinali„Milostiv şi îndurător este Domnul” (Ps 102,8).

Luna noiembrie, pe care evlavia creştină o dedică amintirii credincioşilor răposaţi, trezeşte în fiecare an în comunitatea eclezială gândul la viaţa de dincolo de moarte şi mai ales gândul la întâlnirea definitivă cu Domnul. El va fi judecător al parcursului nostru pământesc; un judecător ale cărui caracteristici sunt milostivirea şi îndurarea, aşa cum ne-a amintit psalmistul. Conştienţi de asta, suntem adunaţi în jurul altarului Domnului în rugăciune pentru cardinalii şi episcopii care şi-au încheiat ziua lor pământească în cursul ultimelor douăsprezece luni. Şi în timp ce îi încredinţăm, încă o dată, bunătăţii milostive a Tatălui, reînnoim recunoştinţa noastră pentru mărturia creştină şi sacerdotală pe care ne-au lăsat-o.

Aceşti fraţi ai noştri au ajuns la ţintă, după ce au slujit Biserica şi l-au iubit pe Domnul Isus, în acea certitudine de iubire pe care apostolul Paul ne-a amintit-o în lectura a doua: „Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos?” (Rom 8,35). Este credinţa în iubirea lui Cristos, de care nimic nu ne poate despărţi: nici necazul, nici strâmtorarea, nici persecuţia, nici primejdia, nici moartea, nici viaţa… Ei au avut foarte clare şi cuvintele din Cartea Înţelepciunii: „Cei care cred în iubire vor rămâne cu el” (3,9). Şi ştiau bine că pelerinajul nostru pământesc se termină la casa Tatălui ceresc şi că numai acolo se găseşte ţinta, odihna şi pacea. La acea casă ne conduce Domnul Isus, calea, adevărul şi viaţa noastră.

Drumul spre casa Tatălui începe, pentru fiecare dintre noi, chiar în ziua în care deschidem ochii la lumină şi, prin Botez, la har. O etapă importantă a acestui drum, pentru noi preoţi şi episcopi, este momentul în care rostim acel „prezent!” în timpul hirotonirii sacerdotale. Din acel moment suntem în mod special uniţi cu Cristos, asociaţi la preoţia sa ministerială. În ora morţii, vom rosti ultimul „prezent”, unit cu acela al lui Isus, care a murit încredinţându-şi duhul în mâinile Tatălui (cf. Lc 23,46). Cardinalii şi episcopii pe care astăzi îi amintim în rugăciune, toată viaţa lor, în special după ce au consacrat-o lui Dumnezeu, s-au dedicat să mărturisească şi să dăruiască altora iubirea lui Isus. Şi, cu cuvântul şi exemplul, i-au îndemnat pe credincioşi să facă la fel.

Au fost păstori ai turmei lui Cristos şi, imitându-l pe El, s-au oferit, s-au dăruit şi s-au jertfit pentru mântuirea poporului încredinţat lor. Au făcut asta prin Sacramente şi au condus pe calea mântuirii; plini de puterea Duhului Sfânt au vestit Evanghelia; cu iubire paternă s-au străduit să-i iubească pe toţi, în special pe cei săraci, pe cei lipsiţi de apărare şi pe cei care au nevoie de ajutor. Pentru aceasta, la sfârşitul existenţei lor, credem că Domnul „i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot” (Înţ 3,6). Acum noi suntem aici ca să ne rugăm pentru ei, să oferim Jertfa divină pentru sufletele lor şi să-i cerem Domnului să-i facă să strălucrească pentru totdeauna în împărăţia sa de lumină (cf. Înţ 3,7).

Cu slujirea lor au imprimat în inimile credincioşilor adevărul mângâietor că „harul şi îndurarea sunt pentru aleşii lui” (Înţ 3,9). În numele Dumnezeului milostivirii şi al iertării, mâinile lor au binecuvântat şi au dezlegat, cuvintele lor au întărit şi au şters lacrimi, prezenţa lor a mărturisit cu elocvenţă că bunătatea lui Dumnezeu este inepuizabilă şi milostivirea sa este infinită. Unii dintre ei au fost chemaţi să dea mărturie despre Evanghelie în manieră eroică, îndurând suferinţe mari. La această Sfântă Liturghie, memorial al morţii şi învierii lui Cristos, aducem laudă lui Dumnezeu pentru tot binele pe care Domnul l-a făcut pentru noi şi pentru Biserica sa prin intermediul acestor fraţi şi părinţi ai noştri în credinţă.

În lumina Misterului pascal al lui Cristos, moartea lor este, în realitate, intrarea în plinătatea vieţii. În această lumină de credinţă, ne simţim şi mai aproape de fraţii noştri răposaţi: moartea aparent ne-a despărţit, însă puterea lui Cristos şi a Duhului său ne uneşte în mod şi mai profund. Vom continua să-i simţim alături de noi în comuniunea sfinţilor. Hrăniţi cu Pâinea vieţii, şi noi, împreună cu aceia care ne-au precedat, aşteptăm cu speranţă fermă ziua întâlnirii faţă în faţă cu chipul luminos şi milostiv al Tatălui. Asupra lor, precum şi asupra noastră, să vegheze mereu Mama noastră Maria şi să ne dobândească să nu ne „despărţim nicioată de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus Domnul nostru” (Rom 8,39).

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.