Categorii

Sfânta Liturghie cu ocazia Solemnităţii Tuturor Sfinţilor, Cimitirul Verano, duminică, 1 noiembrie 2015

Papa-VeranoÎn Evanghelia l-am ascultat pe Isus care-i învaţă pe discipolii săi şi mulţimea adunată pe colina de lângă lacul Galileii (cf. Mt 5,1-12). Cuvântul Domnului înviat şi viu ne indică şi nouă, astăzi, drumul pentru a ajunge la adevărata fericire, drumul care conduce la cer. Este un drum greu de înţeles pentru că merge împotriva curentului, dar Domnul ne spune că acela care merge pe acest drum este fericit, mai devreme sau mai târziu devine fericit.

„Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor!”. Putem să ne întrebăm cum poate să fie fericită o persoană săracă în duh, a cărei comoară unică este Împărăţia cerurilor. Dar motivul este tocmai acesta: că având inima despuiată şi liberă de atâtea lucruri lumeşti, această persoană este „aşteptată” în Împărăţia cerurilor.

„Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi!”. Cum pot să fie fericiţi cei care plâng? Şi totuşi, cel care în viaţa n-a simţit niciodată tristeţea, neliniştea, durerea, nu va cunoaşte niciodată forţa mângâierii. În schimb fericiţi pot să fie cei care au cunoscut capacitatea de a se înduioşa, capacitatea de a simţi în inimă durerea care este în viaţa lor şi în viaţa altora. Aceştia vor fi fericiţi! Pentru că mâna duioasă a lui Dumnezeu Tatăl îi va consola şi îi va mângâia.

„Fericiţi cei blânzi”. Şi noi dimpotrivă de câte ori suntem nerăbdători, nervoşi, mereu gata să ne plângem! Faţă de alţii avem atâtea pretenţii, dar când ne ating pe noi, reacţionăm ridicând vocea, ca şi cum am fi stăpânii lumii, în timp ce în realitate suntem cu toţii fii ai lui Dumnezeu. Să ne gândim mai degrabă la acele mame şi la acei taţi care sunt atât de răbdători cu copiii lor, care „îi scot din minţi”. Aceasta este calea Domnului: calea blândeţii şi a răbdării. Isus a parcurs această cale: de mic a suportat persecuţia şi exilul; şi apoi, ca adult, calomniile, cursele, acuzele false în tribunal; şi totul a suportat cu blândeţe. A suportat din iubire faţă de noi chiar şi crucea.

„Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura!”. Da, cei care au un simţ puternic al dreptăţii, şi nu numai faţă de alţii, ci înainte de toate faţă de ei înşişi, aceştia se vor sătura, pentru că sunt gata să primească dreptatea cea mai mare, aceea pe care numai Dumnezeu poate s-o dea.

Şi apoi „fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire”. Fericiţi cei care ştiu să ierte, care au milostivire faţă de alţii, care nu judecă totul şi pe toţi, ci încearcă să se pună în locul celorlalţi. Iertarea este lucrul de care avem nevoie cu toţii, niciunul exclus. Pentru aceasta la începutul Liturghiei ne recunoaştem ceea ce suntem, adică păcătoşi. Şi nu este un mod de a spune, o formalitate: este un act de adevăr. „Doamne, iată-mă aici, ai milă de mine”. Şi dacă ştim să dăm altora iertarea pe care o cerem pentru noi, suntem fericiţi. Aşa cum spunem în „Tatăl nostru”: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.

„Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu!”. Să privim faţa acelora care umblă ca să semene neghina: sunt fericiţi? Cei care caută mereu ocazii pentru a înşela, pentru a profita de ceilalţi, sunt fericiţi? Nu, nu pot să fie fericiţi. În schimb aceia care în fiecare zi, cu răbdare, încearcă să semene pace, sunt artizani ai păcii, ai reconcilierii, aceştia da sunt fericiţi, pentru că sunt adevăraţi fii ai Tatălui nostru din cer, care seamănă mereu şi numai pace, până acolo încât l-a trimis în lume pe Fiul său ca sămânţă de pace pentru omenire.

Iubiţi fraţi şi surori, aceasta este calea sfinţeniei şi este însăşi calea fericirii. Este calea pe care a parcurs-o Isus, mai mult, El însuşi este această cale: cine merge împreună cu El şi trece prin El intră în viaţă, în viaţa veşnică. Să-i cerem Domnului harul de a fi persoane simple şi umile, harul de a şti să plângem, harul de a fi blânzi, harul de a lucra pentru dreptate şi pace, şi mai ales harul de a ne lăsa iertaţi de Dumnezeu pentru a deveni instrumente ale milostivirii sale.

Aşa au făcut sfinţii, care ne-au precedat în patria cerească. Ei ne însoţesc în pelerinajul nostru pământesc, ne încurajează să mergem înainte. Mijlocirea lor să ne ajute să mergem pe calea lui Isus şi să dobândească fericirea veşnică pentru fraţii noştri şi surorile noastre răposaţi, pentru care oferim această Liturghie.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.