Categorii

Sfânta Liturghie cu ocazia jubileului diaconilor (29 mai 2016)

Papa-diaconi„Slujitor al lui Cristos” (Gal 1,10). Am ascultat această expresie, cu care apostolul se defineşte, scriind galatenilor. La începutul scrisorii s-a prezentat ca „apostol”, prin voinţa Domnului Isus (cf. Gal 1,1). Cei doi termeni, apostol şi slujitor, stau împreună, nu pot fi niciodată separaţi; sunt ca două faţete ale uneia şi aceleiaşi medalii: cine-l vesteşte pe Isus este chemat să slujească şi cine slujeşte îl vesteşte pe Isus.

Domnul ne-a arătat asta cel dintâi: El, Cuvântul Tatălui, El, care ne-a adus vestea cea bună (Is 61,1), El, care este în sine însuşi vestea bună (cf. Lc 4,18), s-a făcut slujitorul nostru (Fil 2,7), „n-a venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji” (Mc 10,45). „S-a făcut diacon al tuturor”, scria un Părinte al Bisericii (Policarp, Ad Phil. V,2). Aşa cum a făcut El, tot aşa sunt chemaţi să facă vestitorii săi. Discipolul lui Isus nu poate să meargă pe un drum diferit de cel al Învăţătorului, ci dacă vrea să vestească trebuie să-l imite, aşa cum a făcut Paul: a dori să devină slujitor. Cu alte cuvinte, dacă a evangheliza este misiunea încredinţată fiecărui creştin la Botez, a sluji este stilul cu care trebuie trăită misiunea, unicul mod de a fi discipol al lui Isus. Este martor al său cel care face precum El: cine îi slujeşte pe fraţi şi pe surori, fără a se despărţi de Cristos umil, fără a se despărţi de viaţa creştină care este viaţă de slujire.

De unde trebuie început pentru a deveni „slujitori buni şi credincioşi” (cf. Mt 25,21)? Ca prim pas, suntem invitaţi să trăim disponibilitatea. Slujitorul în fiecare zi învaţă să se dezlipească de faptul de a dispune totul pentru sine şi de faptul de a dispune de sine aşa cum vrea. Se antrenează în fiecare dimineaţă să dăruiască viaţa, să se concentreze că fiecare zi nu va fi a sa, ci va trebui trăită ca o dăruire de sine. De fapt, cel care slujeşte nu este un păzitor gelos al propriului timp, ba chiar renunţă să fie stăpânul propriei zile. Ştie că timpul pe care-l trăieşte nu-i aparţine, ci este un dar pe care-l primeşte de la Dumnezeu pentru a-l oferi la rândul său: numai aşa va aduce rod cu adevărat. Cine slujeşte nu este sclav al agendei pe care o stabileşte, ci, docil cu inima, este disponibil pentru ceea ce nu este programat: gata pentru frate şi deschis la neprevăzut, care nu lipseşte niciodată şi adesea este surpriza zilnică a lui Dumnezeu. Slujitorul este deschis la surpriză, la surprizele zilnice ale lui Dumnezeu. Slujitorul ştie să deschidă uşile timpului său şi ale spaţiilor sale celui care este aproape de el şi chiar celui care bate în afara orarului, cu preţul de a întrerupe ceva ce-i place sau odihna pe care şi-o merită. Slujitorul neglijează [merge dincolo de] orarele. Mie îmi face rău la inimă când văd un orar, în parohii: „De la ora cutare la ora cutare”. Şi după aceea? Nu este uşă deschisă, nu este preot, nu este diacon, nu este laic care să-i primească pe oameni… Acest lucru face rău. A neglija [a merge dincolo de] orarele: a avea acest curaj, de a neglija [a merge dincolo de] orarele. Astfel, dragi diaconi, trăind în disponibilitate, slujirea voastră va fi lipsită de orice răsplată şi rodnică din punct de vedere evanghelic.

Şi Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre slujire, arătându-ne doi slujitori, de la care putem scoate învăţături preţioase: slujitorul centurionului, care este vindecat de Isus, şi centurionul însuşi, în slujba împăratului. Cuvintele pe care acesta le transmite lui Isus, pentru ca să nu vină până la casa sa, sunt surprinzătoare şi sunt adesea contrariul rugăciunilor noastre: „Doamne, nu te deranja, căci nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu” (Lc 7,6); „nu m-am considerat vrednic să vin eu însumi la tine” (v. 7); „şi eu sunt supus autorităţii” (v. 8). În faţa acestor cuvinte Isus este admirat. Îl uimeşte marea umilinţă a centurionului, blândeţea sa. Şi blândeţea este una dintre virtuţile diaconilor. Când diaconul este blând, este slujitor şi nu joacă „imitându-i” pe preoţi, nu, este blând. El, în faţa problemei care-l chinuia, ar fi putut să se agite şi să pretindă ca să fie ascultat, impunându-şi autoritatea sa; ar fi putut convinge cu insistenţă, chiar să-l constrângă pe Isus să meargă la casa sa. În schimb se face mic, discret, blând, nu ridică glasul şi nu vrea să deranjeze. Se comportă, poate fără să ştie, după stilul lui Dumnezeu, care este „blând şi smerit cu inima” (Mt 11,29). De fapt, Dumnezeu, care este iubire, din iubire ajunge chiar să ne slujească: este răbdător cu noi, binevoitor, mereu gata şi bine dispus, suferă datorită greşelilor noastră şi caută calea pentru a ne ajuta şi a ne face mai buni. Acestea sunt şi trăsăturile blânde şi smerite ale slujirii creştine, care este imitare a lui Dumnezeu slujindu-i pe ceilalţi: primindu-i cu iubire răbdătoare, înţelegându-i fără încetare, făcându-i să se simtă primiţi, acasă, în comunitatea eclezială, unde nu este mare cel care comandă, ci acela care slujeşte (cf. Lc 22,26). Şi a nu striga niciodată, niciodată. Astfel, dragi diaconi, în blândeţe, se va maturiza vocaţia voastră de slujitor ai carităţii.

După apostolul Paul şi centurion, în lecturile de astăzi este un al treilea slujitor, cel care este vindecat de Isus. În relatare se spune că stăpânului său îi era foarte drag şi că era bolnav, dar nu se ştie care era boala sa gravă (v. 2). Într-un fel, putem şi noi să ne recunoaştem în acel slujitor. Fiecare dintre noi îi este foarte drag lui Dumnezeu, iubit şi ales de El, şi este chemat să slujească, dar înainte de toate are nevoie să fie vindecat interior. Pentru a fi apţi pentru slujire avem nevoie de sănătatea inimii: o inimă vindecată de Dumnezeu, care să se simtă iertată şi să nu fie nici închisă nici împietrită. Ne va face bine să ne rugăm cu încredere în fiecare zi pentru asta, să cerem să fim vindecaţi de Isus, să ne asemănăm cu El, care „nu ne mai numeşte servitori, ci prieteni” (cf. In 15,15). Dragi diaconi, puteţi să cereţi în fiecare zi acest har în rugăciune, într-o rugăciune în care să prezentaţi trudele, neprevăzutele, oboselile şi speranţele: o rugăciune adevărată, care să ducă viaţa la Domnul şi pe Domnul în viaţă. Şi când slujiţi la masa euharistică, acolo veţi găsi prezenţa lui Isus, care vi se dăruieşte vouă, pentru ca voi să vă dăruiţi altora.

Astfel, disponibili în viaţă, blânzi cu inima şi în dialog constant cu Isus, nu vă va fi frică să fiţi slujitori ai lui Cristos, să întâlniţi şi să mângâiaţi carnea Domnului în săracii de astăzi.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.