Categorii

Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc către papa emerit pentru moartea fratelui, mons. Georg Ratzinger (2 iulie 2020)

Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea, Papă emerit

Dumneavoastră aţi avut delicatețea de a-mi comunica primul știrea despre decesul fratelui dumneavoastră iubit, mons. Georg. Doresc să vă reînnoiesc exprimarea celor mai sincere condoleanțe şi a apropierii mele spirituale în acest moment de durere.

Asigur rugăciunea mea pentru regretatul răposat, pentru ca Stăpânul vieţii, în bunătatea sa milostivă, să-l introducă în patria cerului şi să-i dea răsplata pregătită pentru slujitorii fideli ai Evangheliei.

Şi mă rog şi pentru dumneavoastră, Sanctitate, invocând de la Tatăl, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, sprijinul speranţei creştine şi duioasa mângâiere divină.

Mereu uniţi în adeziunea la Cristos înviat, izvor de speranţă şi de pace.

Filial şi fratern,

FRANCISCUS

Din Vatican, 2 iulie 2020

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.