Categorii

Scrisoarea lui Kiril către Bartolomeu: Despre autocefalia Bisericii ortodoxe ucrainene

„Încă nu este târziu să vă opriţi”: aşa se încheie lunga scrisoare trimisă lunea trecută de patriarhul de Moscova, Kiril, patriarhului ecumenic Bartolomeu, arhiepiscop de Constantinopol, cu privire la recenta creare a noi „Biserici autocefale din Ucraina”. Aşa cum se ştie, patriarhul de Moscova consideră crearea acestei entităţi total ilegitime şi nimic pentru că, se reafirmă, „actualul proces, politizat, de unificare forţată este departe de normele şi de spiritul sfintelor canoane”. Pentru aceasta Kiril exprimă „durere, stupoare şi indignare faţă de acţiunile anti-canonice” care au dus, la 15 decembrie în catedrala „Sfânta Sofia” din Kiev, la desfăşurarea „conciliului unificării” şi la respectiva alegere a mitropolitului de Prejaslav şi Belaja Tserkov, Epifanie (Dumenko), ca „primat al noii Biserici ortodoxe autocefale din Ucraina”.

Kiril aminteşte că au prezidat „conciliul”, în afară de mitropolitul Emanuel, reprezentant al Constantinopolului, un laic, adică preşedintele Republicii Ucrainene, Petro Poroshenko, şi mai ales conducătorii „Bisericii ortodoxe ucrainene – patriarhia de Kiev”, Filaret (Denisenko), şi ai „Bisericii ortodoxe autecefale”, Macarie (Maletych), consideraţi de ortodocşii ruşi nişte schismatici, spre deosebire în schimb de mitropolitul Onofriu, primat al „Bisericii ortodoxe ucrainene – patriarhia de Moscova”, singura „canonică” după patriarhia condusă de Kiril. Între altele, numai doi dintre cei nouăzeci de episcopi din această Biserică au participat la întâlnirea de unificare, circumstanţă care îl face pe Kiril să spună, adresându-se lui Bartolomeu: „Consilierii dumneavoastră v-au asigurat că episcopatul din Biserica ortodoxă ucraineană (canonică) era gata să sprijine proiectul politic al autorităţilor din Kiev, pe care un număr considerabil de episcopi aşteptau numai binecuvântarea dumneavoastră pentru a se despărţi de Biserica lor. V-am avertizat în mod repetat – scrie Kiril adresându-se direct lui Bartolomeu – că sunteţi înşelat. În deciziile dumneavoastră vă referiţi la voinţa poporului ortodox ucrainean”, dar „a fost voinţa marii majorităţi a clerului şi a laicilor, adevăratul popor ecleziastic din Ucraina, care a determinat episcopatul din Biserica ucraineană (canonică) să nu răspundă la invitaţiile dumneavoastră şi să refuze să participe la «conciliul de unificare» al schismei ucrainene”.

Patriarhul de Moscova – în vederea zilei de 6 ianuarie, solemnitatea Teofaniei, zi în care, la Fanar, Bartolomeu va încredinţa „tomos-ul de constituire a noii Biserici autocefale surori” – face aşadar acum o tentativă extremă, cerând arhiepiscopului de Constantinopol să revină asupra deciziilor sale, pentru „a salvgarda unitatea ortodoxiei”. Un proces pornit oficial la 11 octombrie, când o notă, difuzată la încheierea sinodului patriarhiei ecumenice, anunţa voinţa lui Bartolomeu de a trece la acordarea autocefaliei Bisericii din Ucraina, de a restabili stauropegion-ul patriarhului ecumenic de Kiev şi de a reintegra canonic la gradul lor ierarhie sau sacerdotal pe Filaret Denisenko şi pe Macarie Maletych şi pe credincioşii din Bisericile lor. Ca răspuns, după puţine zile, Moscova a rupt comuniunea euharistică cu Constantinopolul.

Prin comunicatul din 11 octombrie, Bartolomeu a „revocat legătura juridică” a scrisorii sinodale din 1686, cu care Constantinopolul, „datorită circumstanţelor epocii”, acorda patriarhiei de Moscova dreptul de a-l hirotoni pe mitropolitul de Kiev, ales de adunarea clero-laică din dieceza sa, care totuşi „îl va comemora pe patriarhul ecumenic în fiecare celebrare a dumnezeieştii liturghii, proclamând şi afirmând dependenţa sa canonică de Biserica mamă de Constantinopol”.

În scrisoarea din 31 decembrie, Kiril face referinţă expresă la acel document, revendicând în schimb validitatea sa. De fapt, de la acel text patriarhia de Moscova consideră că provine „jurisdicţia” sa asupra mitropoliei de Kiev: „Încercaţi să reinterpretaţi semnificaţia ansamblului documentelor semnate în 1686 de predecesorul dumneavoastră, patriarhul Dionisie al IV-lea şi de Sfântul Sinod al Bisericii de Constantinopol. Materia acestor documente istorice n-a provocat neînţelegeri între cel două Biserici ale noastre timp de sute de ani. Şi acum dumneavoastră spuneţi că «revocaţi» scrisoarea patriarhală şi sinodală, pentru că «circumstanţele externe s-au schimbat»”.

Apelul lui Kiril adresat lui Bartolomeu pare totuşi depăşit de fapte. Chiar astăzi o notă a sfintei arhidieceze ortodoxe din Italia şi Malta (care este sub jurisdicţia canonică a patriarhiei ecumenice) declară că „mitropolitul de Kiev şi al întregii Ucraine, Epifanie” va ajunge la Istanbul în dimineaţa zilei de sâmbătă 5 ianuarie, pentru a-l vizita pe patriarhul Bartolomeu. În acea zi, Epifanie va fi prezent la doxologie (Te Deum) în biserica patriarhală şi după aceea va fi primit în mod oficial în sala Tronului, unde va avea loc „sfânta celebrare de proclamare a autocefaliei preasfintei Biserici din Ucraina, cu semnarea tomos-ului”. Va fi prezent şi preşedintele ucrainean Poroshenko. Duminică, 6 ianuarie, pentru sărbătoarea solemnă a Teofaniei, mitropolitul Epifanie va concelebra cu patriarhul Bartolomeu care, după citirea Evangheliei, îi va încredinţa oficial pergamentul de conferire a autocefaliei.

De Giovanni Zavatta

(După L’Osservatore Romano, 2-3 ianuarie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.