Categorii

Scrisoarea cardinalului Mauro Piacenza, Poenitentiarius maior, cu ocazia Solemnității Tuturor Sfinților şi a Comemorării Credincioșilor Răposați, 2019

Când ascultăm cuvântul „Biserică”, sau când îl rostim în mărturisirea de credinţă duminicală, la ce realitate ne gândim cu adevărat? Unde merg mintea noastră şi inima noastră? Ce este – sau mai bine zis cine este – Biserica? Ce idee avem despre ea?

Răspunsul autentic la aceste întrebări simple, dar fundamentale, nu poate decât să ducă la realitatea augustiniană a lui Cristos total, la Biserica înţeleasă nu numai ca realitate umană, ci în identitatea sa divino-umană. Biserica este mereu Ecclesia de Trinitate; de aceea, trebuie să avem prezentă constant dimensiunea sa cerească, fie în relație cu misterul trinitar, şi îndeosebi cu Capul care este Cristos, fie în îmbrățișarea sincronică şi diacronică cu toţi fraţii mântuiţi, care deja au părăsit această lume.

Această realitate teandrică a Bisericii este exprimată minunat de liturgie care, în înțelepciunea sa, alătură Solemnitatea Tuturor Sfinților de Comemorarea Credincioșilor Răposați, făcându-ne aproape să percepem, prin căldura liturgiei şi claritatea catehezei care derivă din ea, îmbrățișarea prezentă a lui Dumnezeu şi a fraților.

În aceste zile sfinte, fie în reflecția personală, la care suntem determinați de comemorarea afectuoasă a dragilor noştri răposați, fie în păstrarea meditației şi a rugăciunii, suntem chemaţi să luăm cu îmbelșugare din comoara inepuizabilă a comuniunii, care are o declinare deosebită a sa în realitatea indulgenței.

A coopera cu participarea la Euharistie, cu propria rugăciune, cu propria pocăință şi practicarea pomenii, cu faptele de milostenie, la marea lucrare a răscumpărării făcute de Cristos, înseamnă a ne lăsa inserați de har, cu concursul propriei libertăți, în însăși lucrarea Treimii, care, de la creație la escathon, trecând prin prima alianță şi răscumpărarea realizată de Fiul, îi cheamă pe toţi oamenii la comuniunea deplină cu El.

Indulgența este, vorbind analogic, „totul în fragment”, pentru că în ea sunt rezumate dimensiunea de creatură, cea răscumpărătoare şi cea escatologică.

A lua în aceste zile sfinte din comoara milostivirii Bisericii, prin exercițiul pios al indulgenței, aplicabilă nouă înșine sau unui credincios răposat, înseamnă a reînnoi şi propria credinţă prin sacramentul Reconcilierii, Împărtășania sacramentală primită cu dispozițiile cuvenite şi mărturisirea Crezului Bisericii, împreună cu rugăciunea conform intențiilor Suveranului Pontif. Cu aceste gesturi, simple şi concrete, fiecare credincios reafirmă propria comuniune deplină cu Biserica, reînnoind primirea tuturor bunurilor spirituale şi supranaturale, care derivă din această participare.

În acelaşi timp, ca pentru fiecare act uman – şi cu atât mai mult pentru actele care au incidență asupra sferei religioase –, făcându-l este întărită propria credinţă: plecând genunchii cu umilinţă în confesional, mărturisind cu inimă căită toate păcatele proprii şi implorând Milostivirea Divină, credinciosul nu numai că primeşte harul supranatural al reconcilierii, dar cu acest gest reafirmă şi prin asta propria credinţă, văzând-o astfel întărită şi fortificată, obiectiv pe calea harului şi personal în virtutea concursului propriei libertăți.

De aceea, să mergem, ba chiar să alergăm la confesional în aceste zile sfinte! Să primim cu umilinţă şi cu evlavie, cu bucurie şi cu generozitate, darul indulgenței plenare şi să-l oferim, cu generozitate largă, fraților noştri, care, trecând pragul timpului, nu mai pot prin ei înșiși, dar încă pot să primească mult de la caritatea noastră. Astfel raportul nostru de iubire cu ei continuă şi se întărește.

Indulgența este o declinare eficace şi accesibilă a credinţei în communio fidelium, în comuniunea sfinților, care dăruiește o respirație largă existenței noastre pământești şi ne aminteşte, cu eficacitate extraordinară, că acțiunile noastre au o valoare infinită, fie pentru că sunt acțiuni umane – şi numai omul este capabil să facă gesturi autentic libere –, fie pentru că, în acest caz specific, sunt acțiuni umane care au o valoare supranaturală.

Să fie generoasă mereu, dar în mod deosebit în aceste zile sfinte, disponibilitatea duhovnicilor; ascultarea generoasă şi bună şi participarea în rugăciune la această baie de renaștere, care face să coboare asupra Bisericii o ploaie de har, va avea merite infinite în faţa tronului Celui Preaînalt. Se pot obține mai multe merite în ore şi ore de confesional, decât în atâtea reuniuni „de organizare” ale căror utilitate şi rezultat le cunoaștem cu toții…! În aceste zile, în confesional, câte ocazii de mângâiere, de încurajare, câte lacrimi se pot șterge, câte ocazii providențiale pentru a putea ilustra realitatea vieţii veșnice, pentru a stimula la iertare, la duioșie în faptele de milostenie, pentru a face să se înțeleagă sensul peregrinării zilnice! Să punem toată inima în slujirea ascultării, a mângâierii, a orientării, a iertării!

Zilele care ne aşteaptă să fie o autentică experienţă de reînnoire spirituală, în care, redescoperind adevărul credinţei noastre, declinată şi în simplitatea actelor pe care le sugerează tradiția spirituală, să putem vedea deschisă inima noastră la primirea, iarăși şi totdeauna, acelor daruri de har pe care Duhul le împarte mereu Bisericii, fiind siguri că şi angajarea pe care pot să le comporte faptele de milostenie va aduce rod îmbelșugat în existențele noastre personale, în viaţa Bisericii şi pentru binele lumii.

Sfânta Fecioară Maria, Mama Milostivirii, Regina tuturor sfinților, Poarta cerului, să susțină lucrarea neobosită a atâtor preoţi meritorii; să fie mijlocitoare de har pentru inima credincioșilor a căror Avocată este ea şi să implore de la Iertarea divină darul inestimabil al intrării în paradis a atâtor fraţi ai noştri. Fericirea lor este fericirea noastră!

(După agenția Zenit, 29 octombrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.