Categorii

Scrisoare către cardinalul Kurt Koch cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a enciclicei Ut unum sint (24 mai 2020)

Către fratele

cardinal Kurt Koch

preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creştinilor

Mâine se împlinesc douăzeci şi cinci de ani de când sfântul Ioan Paul al II-lea a semnat scrisoarea enciclică Ut unum sint. Cu privirea îndreptată spre orizontul Jubileului anului 2000, el voia ca, pe drumul său spre al treilea mileniu, Biserica să țină cont de rugăciunea din inimă a Învățătorului şi Domnului său: „Ca toţi să fie una!” (cf. In 17,21). De aceea a scris enciclica aceasta care a confirmat „în mod ireversibil” (UUS, 3) angajarea ecumenică a Bisericii catolice. A publicat-o în solemnitatea Înălţării Domnului, punând-o sub semnul Duhului Sfânt, artizan al unității în diversitate, şi tot în acest context liturgic şi spiritual noi o comemorăm şi o repropunem poporului lui Dumnezeu.

Conciliul al II-lea din Vatican a recunoscut că mișcarea pentru restabilirea unității tuturor creştinilor „a apărut prin harul Duhului Sfânt” (Unitatis redintegratio, 1). A afirmat şi că Duhul, în timp ce „realizează diversitatea de haruri şi de slujiri”, este „principiu al unității Bisericii” (ibid., 2). Şi Ut unum sint reafirmă că „diversitatea legitimă nu se opune deloc unității Bisericii, ba chiar îi măreşte frumusețea şi contribuie mult la împlinirea misiunii sale” (nr. 50). De fapt, „numai Duhul Sfânt poate să provoace diversitatea, multiplicitatea şi, în acelaşi timp, să realizeze unitatea. […] El este cel care armonizează Biserica”, pentru că aşa cum spune sfântul Vasile cel Mare, „El însuși este armonia” (Omilia în catedrala catolică a Duhului Sfânt, Istanbul, 29 noiembrie 2014).

La această aniversare, aduc mulțumire Domnului pentru drumul pe care ne-a permis să-l parcurgem ca niște creştini în căutarea comuniunii depline. Şi eu împărtășesc nerăbdarea sănătoasă a celor care uneori cred că am putea şi ar trebui să ne angajăm mai mult. Totuşi, nu trebuie să ne lipsească credinţa şi recunoștința: mulţi paşi au fost făcuți în aceste decenii pentru a vindeca răni seculare şi milenare; au crescut cunoașterea şi stima reciprocă, ajutând la depășirea prejudecăților înrădăcinate; s-au dezvoltat dialogul teologic şi cel al carității, precum şi diferite forme de colaborare în dialogul vieţii, pe planul pastoral şi cultural. În acest moment gândul meu se îndreaptă spre fraţii mei iubiți puși în fruntea diferitelor Biserici şi comunităţi creştine; şi se extinde la toţi fraţii şi surorile din fiecare tradiție creştină care sunt însoțitorii noştri de călătorie. Ca discipolii din Emaus, putem simți prezența lui Cristos înviat care merge alături de noi şi ne explică Scripturile şi să-l recunoaștem la frângerea pâinii, așteptând să ne împărtășim împreună la Masa euharistică.

Reînnoiesc recunoștința mea faţă de cei care au lucrat şi lucrează în acest Dicaster pentru a menține vie conştiinţa acestei ținte la care nu se poate renunța în Biserică. Îndeosebi sunt bucuros să salut două inițiative recente. Prima este un Vademecum ecumenic pentru episcopi, care va fi publicat în toamna viitoare, ca încurajare şi ghid în exercitarea responsabilităților lor ecumenice. De fapt, slujirea unității este un aspect esenţial al misiunii episcopului, care este „principiu vizibil şi fundament de unitate” în Biserica sa particulară (Lumen gentium, 23; cf. CIC, can. 383 § 3; CCEO, can. 902-908). A doua iniţiativă este lansarea revistei Acta Oecumenica, reînnoire a Serviciului de Informare al Dicasterului, care se propune ca material ajutător pentru cei care lucrează în slujba unității.

Pe calea care conduce la comuniunea deplină este important să comemorăm drumul parcurs, dar la fel de important este să scrutăm orizontul punându-ne, împreună cu enciclica Ut unum sint, întrebarea: „Quanta est nobis via?” (nr. 77), „cât drum ne mai rămâne de parcurs?”. Un lucru este sigur: unitatea nu este îndeosebi rezultatul acțiunii noastre, ci este dar al Duhului Sfânt. Totuşi ea „nu va veni ca un miracol la sfârşit: unitatea vine pe drum, o face Duhul Sfânt pe drum” (Omilie la Vespere, Sfântul Paul în afara Zidurilor, 25 ianuarie 2014). Așadar să-l invocăm încrezători pe Duhul, pentru ca să conducă pașii noştri şi fiecare să simtă cu vigoare reînnoită apelul de a lucra pentru cauza ecumenică; El să inspire noi gesturi profetice şi să întărească iubirea fraternă între toţi discipolii lui Cristos, „pentru ca lumea să creadă” (In 17,21) şi să se înmulțească lauda adusă Tatălui care este în ceruri.

Din Vatican, 24 mai 2020

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.