Categorii

Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare, scrisă de Matthew Levering şi tradusă în limba română de Dan Tomuleţ. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 385 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 30 lei.

Multe dintre teologiile recente referitoare la Dumnezeul triunic imaginează existenţa unei opoziţii între modul scriptural şi cel metafizic de articulare a adevărului. Din perspectiva lor, analiza metafizică, dat fiind efortul ei de a prezenta „realitatea în structurile ei ontologice, cauzale şi comunicative”, împiedică înţelegerea teologică a Dumnezeului care alege să se reveleze, nu prin intermediul unor propoziţii filosofice, ci printr-o formă dramatică, istorică şi narativă. Din perspectiva acestei critici, limbajul abstract al teologiilor metafizice ale Dumnezeului triunic umbreşte relevanţa practică a Dumnezeului celui viu al Scripturii şi al istoriei mântuirii.

Teologii şi cercetătorii Bibliei care acceptă ca reală această opoziţie dintre Scriptură şi metafizică au reacţionat, în esenţă, în două feluri. Mai întâi, unii au repudiat metafizica greacă, afirmând că ea a constituit modalitatea prin care Biserica s-a distanţat de Dumnezeu cel viu al lui Israel, deschizând Bisericii posibilitatea de a înlocui şi a domestici acest Dumnezeu. În al doilea rând, alţii au încercat să redefinească „metafizica” în armonie cu Scriptura, dezvoltând astfel o metafizică cristologică şi trinitară. Din această perspectivă, taina pascală a lui Cristos, de exemplu, reprezintă o analogie a Trinităţii. De asemenea, faptul că Cristos l-a revelat pe Dumnezeu ca pe o Trinitate de Persoane, se spune, pretinde o metafizică trinitară în care caracterul relaţional al Trinităţii trebuie să guverneze înţelegerea de către noi a „fiinţei”. Pentru astfel de gânditori, Scriptura oferă justificarea necesară dezvoltării unor descrieri mai accentuat dramatice şi narative ale distincţiei dintre Persoanele divine, descrieri care depăşesc cu mult iluminarea metafizică atentă a ordinii divine a originii, realizată prin folosirea numelor trinitare tradiţionale de Tată, Fiul, Cuvânt, Chip, Duh Sfânt, Dragoste şi Dar.

Fiecare dintre cele şapte capitole ale cărţii va aborda în profunzime câte un aspect al acestor preocupări legate de relaţia Scripturii cu metafizica, apărute în cadrul teologiei Dumnezeului triunic. În felul acesta, lucrarea ne va pune la dispoziţie o analiză unitară şi un răspuns constructiv oferit unor astfel de preocupări, prezentând sistematic, în acelaşi timp, temele tratatului sfântului Toma de Aquino despre Dumnezeu, din Summa Theologiae 1, qq. 1-43. Pe întreg cuprinsul cărţii, susţin teza potrivit căreia revizuirea teologiei Dumnezeului triunic presupune respingerea de către teologi a presupusei opoziţii dintre modul scriptural şi cel metafizic de reflecţie, fără a unifica cele două modalităţi. Modalitatea scripturală şi cea metafizică de reflecţie se despart, consider eu, în momentul în care teologii nu mai recunosc contemplaţia ca fiind „scopul” de drept al teologiei trinitare.

Această carte va susţine ideea că teologii moderni, căutând să escaladeze muntele cunoaşterii divine şi să descopere „dormitorul Regelui”, trebuie să reînveţe practicile contemplative şi metafizice necesare închinării înaintea Dumnezeului lui Israel, mai degrabă decât înaintea idolilor relevanţi din punct de vedere cultural. După cum vom vedea, sfântul Toma de Aquino se dovedeşte a fi o călăuză nepreţuită, în privinţa acestei „reînvăţări”. El înţelege teologia ca înţelepciune, respectiv ca participare la instruirea sacră oferită de Cristos în domeniul Înţelepciunii divine. În viziunea sa, povestea lui YHWH trebuie citită ca o educaţie sacră în domeniul „numelui” divin, pătrunsă pretutindeni de urgenţa profetică a grijii ca nu cumva „numele” acesta să cadă în rândul idolilor. Învăţăm de la Toma de Aquino modul în care limbajul „fiinţei” conservă insistenţa radicală a lui Israel asupra prezenţei intime în lume a Dumnezeului ei transcendent, o prezenţă care este, în ultimă instanţă, mesianică, dat fiind răul lumii. Mai mult, Toma de Aquino expune modul în care doctrina caracterului personal al divinităţii atinge, fără exces narativ, nivelul unei cunoaşteri reale a vieţii interioare a lui Dumnezeu, aşa cum este ea revelată în Scriptură. Ea descoperă în numele personale ale Trinităţii – Tată, Fiu, Cuvânt, Chip, Duh Sfânt, Dragoste şi Dar – distincţiile biblice ale divinei comuniuni-în-unitate, în care vieţile noastre au fost salvific atrase.

Astfel, cartea de faţă este un exerciţiu în contemplaţia dialogică a Dumnezeului triunic, călăuzit de ideile lui Aquino, care se bazează pe intuiţiile unui vast evantai de exegeţi şi teologi evrei şi creştini. Înţelepciunea revelată, aşa cum este ea interpretată în credinţă de către modurile înţelepciunii intelectuale omeneşti, pune în lumină misterele „fiinţei” divine sub forma a trei Persoane divine.

Pe scurt, cartea caută să reorganizeze teologia contemporană a Trinităţii şi, în aceeaşi măsură, să identifice alte „indicatoare” de-a lungul căii contemplative trasate de Dumnezeu însuşi, în Scriptură şi în tradiţie. Sper să pot arăta că, urmând un parcurs al contemplaţiei (întemeiat pe sfinţenia activă pe care o implică participarea la împlinirea salvifică, în Cristos, a Torei lui Israel), teologia trinitară rămâne pe deplin inserată în împlinirea salvifică de către Cristos a misiunii Templului lui Israel, în care numele lui Dumnezeu se manifestă, în opoziţie cu idolii.

Matthew Levering

Matthew Levering, Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare, Iași 2020, 385 p., 14×20, 978-606-578-392-8, 30 lei.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.