Categorii

Schisma ortodoxă, vorbeşte Constantinopolul

Nicio decizie n-a fost luată dintr-o dată. Problema independenţei de Moscova a Bisericii ortodoxe ucrainene era în agendele Bisericilor de cel puţin trei decenii. Patriarhia de Constantinopol a încercat să rezolve problema cu dialogul, însă Moscova a refuzat mereu să participe la mesele bilaterale şi multilaterale. Aceasta este „linia defensivă” a patriarhiei de Constantinopol sau, mai bine zis, motivaţiile care l-au determinat pe patriarhul Bartolomeu să îmbrăţişeze cererea de „autocefalie” a credincioşilor ortodocşi ucraineni. Le explică la agenţia SIR cucernicul John Chryssavgis, arhidiacon al patriarhiei ecumenice de Constantinopol.

De ce a decis patriarhia de Constantinopol să meargă înainte cu acordarea autocefaliei Bisericii ucrainene, punând în pericol unitatea Bisericilor ortodoxe, cu o schismă care va avea consecinţe foarte grave în timp?

Este foarte deviant a prezenta acordarea autocefaliei Bisericii din Ucraina drept ceva neprevăzut sau recent. Problema a fost propusă, discutată şi invocată de peste trei decenii, în timpul cărora literalmente milioane de creştini ortodocşi din Ucraina au fost excluşi pe nedrept şi în mod incorect din comuniune şi scoşi din comunicarea cu toate celelalte Biserici ortodoxe. De ce acum Moscova interoghează Constantinopolul în loc să pună în discuţie propriile acţiuni de dezbinare în Ucraine făcute timp aşa de îndelungat? Aceasta este o schismă creată pentru niciun alt motiv decât pentru un abuz de putere care a făcut ca milioane de credincioşi ortodocşi să plătească preţul acestor politici. Pentru aceasta a intrat politica în joc, nu acum. Nu este etic – în special pentru liderii religioşi – să caute să joace la ambele părţi ale mesei, folosind teologia şi politica pentru convenienţă.

Patriarhia de Moscova a afirmat că situaţia schismatică actuală nu este un proces ireversibil. Însă condiţia este ca patriarhia de Constantinopol să facă pasul înapoi cu privire la decizie. Sunteţi gata să rediscutaţi problema, punând în act un proces de dialog durabil?

Timp de cel puţin douăzeci de ani, patriarhul ecumenic în mod repetat a cerut, a încurajat şi a mediat personal pentru ca să poată exista un proces de dialog pentru a rezolva această problemă, însă patriarhia de Moscova în mod sistematic a evitat, a respins şi a suspendat orice efort faţă de conversaţiile bilaterale sau multilaterale. Este greu de înţeles cum o Biserică ce în mod persistent a suspendat şi a întrerupt conversaţiile pentru a rezolva problema ecleziastică din Ucraina – aceeaşi Biserică ce în mod deliberat a boicotat unicul Conciliu panortodox în o mie de ani, unde aceste probleme ar fi putut fi tratate şi rezolvate – acum recomandă dialogul şi discuţia.

Mulţi se întreabă cum este posibil ca o problemă mai mult politică decât teologică poate conduce la o dezbinare între Biserici. Cum răspunde patriarhia de Constantinopol la această argumentare?

Găsesc un pic ironic – deşi în realitate este mai degrabă tragic – că patriarhia de Moscova consideră problema ucraineană ca politică. Probabil că aşa este percepută prin lentila unei „viziuni a lumii ruseşti”. Însă motivaţia exclusivă şi unica intenţie a patriarhiei ecumenice este aceea de a rezolva o problemă ecleziastică, pe care Biserica din Rusia a creat-o şi a exacerbat-o probabil din motive politice. Există foarte puţine Biserici ortodoxe naţionale care pot revendica o deplină independenţă de politică. Pe de altă parte, în timp ce criticii iau în râs şi denigrează patriarhia ecumenică pentru că este lipsită de libertate, realitatea este că patriarhia ecumenică se bucură de o libertate mai mare faţă de, de exemplu, Biserica din Rusia. În cazul Constantinopolului nu există nicio istorie de conduită complicată cu liderii comunişti, nici vreun sprijin naţional dat campaniilor militare din partea liderilor politici.

Patriarhia de Moscova consideră că patriarhia de Constantinopol a pierdut rolul de „primus inter pares” în relaţiile inter-ortodoxe, pentru că jumăptate din toţi creştinii ortodocşi din lume nu sunt în comuniune cu ea. Ce părere aveţi despre această afirmaţie? Cum apare viitorul astăzi?

Moscova a rezistat îndelung şi a împiedicat în mod obişnuit conducerea de la Constantinopol pe baza puterii şi a cifrelor. Însă ar fi absurd pentru Moscova să pună în discuţie această conducere pe baza istoriei Bisericii şi a canoanelor Bisericii. Uneori mă întreb cum de Moscova poate îndrăzni să învinovăţească Constantinopolul de monopol! Moscova ar trebui să-şi amintească faptul că, asemenea multor – dacă nu cea mai mare parte – Biserici ortodoxe ridicate după primul mileniu la statusul de „autocefalie”, Rusia a primit propria independenţă tot de la Constantinopol şi prin acelaşi proces amplu şi lung cu care Ucraina a cerut pe bună dreptate propria independenţă. Aşa cum spune proverbul: „Nu poţi să ai tortul şi să-l şi mănânci”. Nu se poate accepta dreptul Constantinopolului de a acorda autocefalia unor Biserici, dar după aceea să se pună în discuţie acţiunile Constantinopolului ca „papale” când face acelaşi lucru pentru alte Biserici.

Dacă creştinii sunt dezbinaţi, cum putem spera ca lumea să fie unită şi în pace. Patriarhul Bartolomeu, ca predecesorii săi, este un om al unităţii. Cum trăieşte această situaţie? Care sunt acum speranţele?

Patriarhul ecumenic a fost răbdător timp de multe decenii cu privire la problema Ucrainei, sperând şi rugându-se pentru ca Biserica din Rusia să asume iniţiative corespunzătoare pentru a rezolva problemele acolo, în loc să lanseze în mod nediscriminat epitetul de „schismatici” asupra milioanelor de creştini ortodocşi nevinovaţi. Ar trebui să ne amintim că prima acţiune care a declarat schisma în Ucraina a fost dezlănţuită de Rusia în urmă cu ani. În acelaşi mod, prima acţiune care declară excomunicarea împotriva Constantinopolului a fost luată de Rusia chiar recent. Patriarhul ecumenic nu a reacţionat împotriva deciziei Rusiei de a întrerupe comuniunea cu milioane de creştini ortodocşi din Europa şi din Marea Britanie, Australia şi Asia, America de Nord şi de Sud şi, chiar, Muntele Athos!

De M. Chiara Biagioni

(După agenţia SIR, 6 noiembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.