Categorii

Sako: „Papa în Irak ar putea să meargă la Ur, sub semnul lui Abraham”

„Acum toţi mă întreabă: când vine?”. Cardinalul Louis Raphael Sako, patriarh de Babilonia caldeenilor, a aflat de cuvintele cu care papa a exprimat dorinţa de a vizita Irakul în 2020 în timp ce era în nordul ţării, pentru a participa la luarea în primire a funcţiei a lui Nechirvan Barzani ca nou preşedinte al regiunii autonome a Kurdistanului irakian. Şi acolo, a putut înregistra „în direct” reacţiile de primire caldă pe care ştirea a provocat-o printre liderii politici şi religioşi ai naţiunii: „Deocamdată papa a exprimat numai o dorinţă, nu este nimic programat. Însă ştirea cuvintelor sale a fost deja o mare bucurie pentru toţi: musulmani, creştini, membri ai guvernelor”.

Dumneavoastră ştiaţi asta? Şi cât de mult aţi insistat?

Autorităţile politice mi-au spus că au trimis o scrisoare de invitaţie. Şi eu am cerut de atâtea ori papei să vină. Pentru că avem nevoie de asta.

Sectarismul pune în criză convieţuirea. Care sunt cuvintele papei mai potrivite situaţiei?

În mesajul pe care l-am adresat fraţilor musulmani irakieni pentru sfârşitul Ramadanului, am vorbit despre iertare reciprocă drept izvor al reconcilierii. Există ceva care se mişcă. Mi se pare că papa are un proiect, având în centru ţările locuite de musulmani. El a fost în Egipt, în Emirate, în Maroc. O vizită în Irak ar putea continua acest proiect. La Abu Dhabi a semnat documentul despre „Fraternitatea umană” împreună cu marele imam de al-Azhar. Aici în Irak ar putea să vorbească şi despre paternitatea lui Dumnezeu pentru toţi. Dumnezeu este Tată şi noi toţi suntem fraţi nu numai într-o dimensiune exclusiv umană. Suntem fraţi pentru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Tocmai asta ne aminteşte Abraham, Părintele în credinţă pentru noi toţi, evrei, creştini, musulmani. Toţi suntem fii ai aceleiaşi familii a lui Abraham.

Deci papa Francisc ar putea să ajungă la Ur din Caldeea, de unde a plecat Abraham, şi pe care şi Ioan Paul al II-lea visa să-l viziteze…

Eu cred că da. Şi preşedintele Barham Salih mi-a vorbit ieri despre această posibilitate. Acolo ar putea să se facă o rugăciune împreună, creştini şi musulmani.

Şi după aceea? Ce alte locuri ar putea vizita papa?

Îmi imaginez o vizită la Bagdad, pentru a întâlni autorităţile şi a celebra liturghia. Şi după aceea să urce în nord pentru a-i întâlni pe refugiaţi. A se ruga şi a celebra liturghia şi împreună cu ei.

O călătorie a papei în Irak ar trezi cu siguranţă interes şi în afara Orientului Mijlociu.

Există două urgenţe pe care le avem în faţă. Secularizarea, indiferenţa religioasă care se respiră mai ales în Occident, unde totul este banalizat. Şi fundamentalismul religios, care este împotriva omului. Papa nu ezită să vorbească despre aceste lucruri. Şi repetă că dacă există un viitor al omenirii, trebuie recunoscută libertatea şi demnitatea fiecăruia, precum şi să se respecte credinţa tuturor. Fiecare are dreptul să se declare credincios şi să acţioneze conform propriei credinţe. Ţinând cont mereu că credinţa şi violenţa nu pot să meargă împreună.

Papa, în acelaşi discurs adresat lui ROACO în care a exprimat dorinţa de a vizita Irakul, a spus cuvinte vibrante şi despre negustorii de arme care alimentează războaiele. Ca acelea care au istovit Irakul în ultimele decenii.

Papa Francisc poate să spune multe, despre comerţul de arme, precum şi despre petrol, care este una din bogăţiile care dezlănţuie apetituri şi conflicte. Singura cale pentru a ieşi din asta este a recunoaşte că şi această bogăţie este o bogăţie pentru toţi şi trebuie împărtăşită.

Papa a semnat documentul despre „Fraternitatea umană” cu marele imam sunnit. Călătoria în Irak ar putea oferi ocazii de întâlniri apropiate cu islamul şiit?

Desigur. Şiiţii sunt pregătiţi, şi interesaţi. S-ar putea propune documente comune şi cu ei.

Şi creştinii? Este adevărat că au scăzut ca număr în manieră drastică în ultimii ani?

La ultima întâlnire, cu ceilalţi episcopi caldeeni, ne-am referit la oportunitatea de a evita declaraţii iresponsabile. Ca acelea ale celor care spun că în Irak pentru creştini nu există viitor, care trebuie să plece, sau care deja au plecat aproape toţi. Cu privire la exodul creştinilor din Irak, este inutil de repetat cifre care în realitate nu sunt verificabile în manieră sigură, probabil nici măcar de guvern. Indic o primă realitate: înainte de căderea regimului lui Saddam Hussein, ca Biserică caldeeană, aveam 35-40 de seminarişti. Acum sunt mai mult sau mai puţin jumătate. Însă bisericile noastre, când celebrăm liturghiile, sunt pline mereu. Şi ne repetă mereu chiar mulţi musulmani: nu trebuie să plecaţi, pentru că aceasta este şi ţara voastră.

Ce sprijin poate da papa cu privire la această situaţie?

Va putea vorbi episcopilor şi preoţilor, amintind că noi în această ţară avem o misiune, trebuie să fim mereu în slujba speranţelor poporului. Şi să nu ne gândim să plecăm. Există probleme, dar problemele le-am avut mereu, şi acum nu este sfârşitul lumii. Dimpotrivă, există semne de îmbunătăţire. Noi, creştinii, facem parte din acest mozaic irakian. Împărtăşim trudele şi suferinţele tuturor. Nu suntem despărţiţi de ceilalţi.

De Gianni Valente

(După Vatican Insider, 11 iunie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.