Categorii

„Să ne eliberăm de poverile fundamentalismului şi urii”

papa-fundamentalismul-urii„Nu păgânismului indiferenţei”, „drumul nostru este acela de a ne cufunda în situaţii şi de a da primul loc celui care suferă, de a asuma conflictele şi a le vindeca dinăuntru… Să ne eliberăm de poverile fundamentalismului şi urii”. În inima oraşului Assisi scăldat de soare, Papa Francisc încheie împreună cu sute de bărbaţi şi femei care aparţin tuturor religiilor lumii întâlnirea organizată de Comunitatea „Sfântul Egidiu” pentru a invoca pacea. Patriarhi, episcopi şi păstori, rabini şi imami, exponenţi ai şintoismului, ai budismului şi ai religiilor indiene nu capitulează în faţa violenţei, a urii, a ideologiei războaielor camuflate de religie.

Andrea Riccardi, fondator al Comunităţii „Sfântul Egidiu”, în salutul său explică faptul că imaginea liderilor religioşi reuniţi pentru pace „este o imagine luminoasă” şi demască pe cel care foloseşte numele lui Dumnezeu pentru a face război şi a teroriza”, aşa cum a fost în urmă cu treizeci de ani, în 1986, când Ioan Paul al II-lea „a avut curajul unei invitaţii adresate celui care, timp de milenii, era considerat străin”.

Liderii religioşi ascultă martorii războaielor. Tamar Mikalli, creştină din Alep, înainte de război era profesoară. „Vin din Alep, oraşul martir din Siria – povesteşte ea –. Alep, când rostesc acest nume, mi se strânge inima… Îmi revin în minte atâţia prieteni musulmani şi creştini. Acum se fac diferenţe între creştini şi musulmani, dar înainte de război nu existau diferenţe… Apoi a izbucnit războiul, încă nu ştiu bine pentru ce. Au început să plouă bombe care distrugeau casele. Încă aud strigătele unui tată, ale unei mame sau urletele copiilor care-i caută pe părinţii lor”.

Patriarhul Bartolomeu aminteşte că „nu poate să fie pace fără respect şi recunoaştere reciprocă, nu poate să fie pace fără dreptate, nu poate să fie pace fără o colaborare rodnică între toate popoarele lumii. Dar pacea are nevoie şi de dreptate. Dreptate este o reînnoită economie mondială, atentă la nevoile celor mai săraci; înseamnă a observa condiţia planetei noastre, salvgardarea mediului său natural, care este operă a lui Dumnezeu pentru cei care cred, dar care este Casă Comună pentru toţi… Înseamnă a avea capacitatea unei solidarităţi care nu este asistenţă, ci este simţire a nevoii, a durerii şi a bucuriei celuilalt, ca pe a noastră proprie. Dreptate înseamnă a fi coerenţi cu ceea ce mărturisim şi credem, dar capabili de dialog cu celălalt, capabili să vedem bogăţiile celuilalt, capabili să nu-l doborâm pe celălalt, capabili să nu ne simţim superiori sau inferiori ai aproapelui nostru”.

Rabinul şef din Savyon, David Brodman, este un martor al Shoah, de copil a fost deportat în lagărele de concentrare. „Am văzut în Papa Francisc – spune el – un exemplu clar de umilinţă şi sfinţenie pentru timpul nostru aşa cum sfântul Francisc a fost pentru timpul său. Pentru mine spiritul de la Assisi este cel mai bun exemplu de umilinţă şi sfinţenie şi este răspunsul la tragedia lui Shoah şi a tuturor războaielor. Pentru că aici noi spunem lumii că este posibil a deveni prieteni şi a trăi împreună în pace chiar dacă suntem diferiţi”.

În timp ce venerabilul Morikawa Tendaizasu, al 257-lea patriarh al budismului Tendai, aminteşte: „Istoria ne-a arătat că pacea obţinută cu forţa va fi răsturnată cu forţa. Noi ar trebui să ştim că rugăciunea şi dialogul nu sunt calea cea mai lungă, ci cea mai scurtă pentru a ajunge la pace”.

Preşedintele consiliului ulema-ilor indonezieni, Din Syamsuddin, reafirmă: „Islamul – vreau să repet asta aici, în mod solemn astăzi – este o religie a păcii. Dumnezeu i-a creat pe oameni diferiţi, spune Sfântul Coran, pentru ca să se poată aprecia şi îmbogăţi din diferenţe. Astăzi, există grupuri care folosesc numele islamului pentru a săvârşi acţiuni violente şi este responsabilitatea noastră, a musulmanilor, să lucrăm împreună pentru a arăta tuturor adevărata faţă a credinţei noastre”.

Liderii religioşi semnează un apel în care se afirmă: „Acesta este spiritul care ne însufleţeşte: a realiza întâlnirea în dialog, a ne opune oricărei forme de violenţă şi abuz a religiei pentru a justifica războiul şi terorismul. Şi totuşi, în anii care au trecut, încă atâtea popoare au fost în mod dureros rănite de război. Nu s-a înţeles mereu că războiul înrăutăţeşte lumea, lăsând o moştenire de dureri şi de uri. Toţi, cu războiul, sunt perdanţi, chiar şi învingătorii”.

„Pacea este numele lui Dumnezeu. Cine invocă numele lui Dumnezeu pentru a justifica terorismul, violenţa şi războiul – se mai citeşte în apel – nu merge pe drumul Său: războiul în numele religiei devine un război împotriva religiei însăşi. Să se deschidă în sfârşit un nou timp, în care lumea globalizată să devină o familie de popoare. Să se realizeze responsabilitatea de a construi o pace adevărată”.

În sfârşit, ia cuvântul Papa Francisc. „Ne este sete de pace – spune el – avem dorinţa de a mărturisi pacea, avem nevoie mai ales să ne rugăm pentru pace”. Bergoglio invită să „ieşim, să pornim la drum, să ne întâlnim împreună, să ne străduim pentru pace”, pentru că „Dumnezeu ne cere asta, îndemnându-ne să înfruntăm marea boală a timpului nostru: indiferenţa”. Aceasta „este un virus care paralizează, face inerţi şi insensibili, o boală care atinge însuşi centrul religiozităţii, dând naştere la un nou păgânism foarte trist: păgânismul indiferenţei”.

„Nu putem rămâne indiferenţi”, adaugă el, amintind de vizita împreună cu Bartolomeu la lagărul de refugiaţi din Lesbo şi de victimele războaielor, între care „copiii, care nu au cunoscut în viaţa lor altceva decât violenţă”. „Nu vrem ca aceste tragedii să cadă în uitare – afirmă Francisc –. Noi dorim să dăm glas împreună celor care suferă, celor care sunt fără glas şi fără ascultare. Ei ştiu bine, adesea mai bine decât cei puternici, că nu există nicio zi de mâine în război şi că violenţa armelor distruge bucuria vieţii”.

„Noi nu avem arme – continuă Papa –. Însă credem în forţa blândă şi umilă a rugăciunii”. Pacea pe care din Assisi „o invocăm nu este un simplu protest împotriva războiului, nici nu este rezultatul negocierilor, al compromisurilor politice sau al tranzacţionărilor economice… ci rezultatul rugăciunii”. De asemenea, Bergoglio aminteşte că „diferenţa nu este pentru noi motiv de conflict, de polemică  sau de dezlipire rece. Astăzi nu ne-am rugat unii împotriva altora, aşa cum, din păcate, uneori s-a întâmplat în istorie. În schimb, fără sincretisme şi fără relativisme ne-am rugat unii alături de alţii, unii pentru alţii”.

Francisc reafirmă că „niciodată numele lui Dumnezeu nu poate justifica violenţa. Numai pacea este sfântă şi nu războiul!”. Rugăciunea şi colaborarea concretă „ajută să nu rămânem închişi în logicile conflictului şi să refuzăm atitudinile rebele ale celui care ştie numai să protesteze şi să se înfurie. Rugăciunea şi voinţa de a colabora angajează la o pace adevărată, nu iluzorie: nu liniştea celui care fentează dificultăţile şi se întoarce în partea ailaltă, dacă interesele sale nu sunt atinse; nu cinismul celui care îşi spală mâinile de probleme care nu sunt ale sale; nu abordarea virtuală a celui care judecă totul şi pe toţi pe tastatura unui computer, fără a deschide ochii la necesităţile fraţilor şi a se murdări pe mâini pentru cel care are nevoie. Drumul nostru este acela de a ne cufunda în situaţii şi de a da primul loc celui care suferă; de a asuma conflictele şi de a le vindeca dinăuntru”.

„Pace – conclude Papa – înseamnă primire, disponibilitate la dialog, depăşirea închiderilor, care nu sunt strategii de siguranţă, ci punţi deasupra golului. Pace înseamnă colaborare”. „Dorim ca bărbaţi şi femei de religii diferite, să se reunească oriunde şi să creeze înţelegere, în special acolo unde sunt conflicte. Viitorul nostru este să trăim împreună. Pentru aceasta suntem chemaţi să ne eliberăm de poverile grele ale neîncrederii, ale fundamentalismelor şi ale urii”.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 20 septembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.