Categorii

„Să depăşim diferenţele şi să mărturisim unirea noastră crescândă”

ioan-paul-ii-unitate„Noi am fost determinaţi de urgenţa imperioasă a orei de a depăşi diferenţele care ne despart şi de a da mărturie despre unirea noastră crescândă… Voinţa lui Cristos şi semnele timpurilor ne stimulează la o mărturie comună în plinătatea crescândă a adevărului şi a iubirii”. Sunt cuvintele rostite de Papa Wojtyła la Mainz, la 17 noiembrie 1980, în discursul la Consiliul Bisericii Evanghelice.

Ioan Paul al II-lea amintea că „în 1510-1511, Martin Luter a venit la Roma ca pelerin la mormintele principilor apostolilor, dar şi ca unul care căuta răspunsul la câteva întrebări ale sale. Astăzi vin eu la voi, la moştenirea spirituală a lui Martin Luter; vin ca pelerin, pentru a face din această întâlnire într-o lume schimbată un semn de unire în misterul central al credinţei noastre”. Wojtyła începea prin a spune „ceea ce mă emoţionează în mod deosebit”, legându-se „de mărturia din Scrisoarea către Romani, a acelei scrieri care a fost total decisivă pentru Martin Luter. «Scrisoarea aceea este adevărata capodoperă din Noul Testament, este Evanghelia cea mai pură», scria el în 1522”.

„La şcoala apostolului neamurilor – continua Papa privind la trecut – putem conştientiza că toţi avem nevoie de convertire. Nu există viaţă creştină fără pocăinţă. «Nu există adevărat ecumenism fără convertire interioară» (Unitatis redintegratio. 7). «Nu vrem să nu ne judecăm unul pe altul» (Rom 14,3). Mai degrabă vrem să recunoaştem împreună vina noastră. Acest lucru este valabil şi pentru harul unităţii: «Toţi au păcătuit» (Rom 3,23). Trebuie să vedem şi să spunem asta cu toată seriozitatea şi să tragem consecinţele noastre. Lucrul cel mai important este să recunoaştem tot mai profund ce consecinţe scoate Domnul din păcatul omului. Paul îl reduce la numitor: «Unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul» (Rom 5,20). Dumnezeul nu încetează «să se îndure de toţi» (Rom 11,32). El îl dăruieşte pe Fiul său, se dăruieşte pe sine însuşi, dăruieşte iertare, justificare, har, viaţă veşnică. Putem să recunoaştem toate acestea împreună”.

Ioan Paul al II-lea amintea apoi că mulţi ani din viaţa sa au fost marcaţi de provocările „lansate creştinismului de ateism şi de necredinţă”. „De aceea este îmi este mai clar în faţa ochilor ceea ce contează mărturisirea noastră comună a lui Isus Cristos, cuvântul său şi lucrarea sa în această lume şi cum suntem noi determinaţi de urgenţa imperioasă a orei de a depăşi diferenţele care ne despart şi de a da mărturie despre unirea noastră crescândă. Isus Cristos este mântuirea noastră a tuturor. El este unicul mediator. «Pe acesta Dumnezeu l-a pus ca jertfă de ispăşire pentru ca, prin credinţa în sângele său, să-şi arate dreptatea» (Rom 3,25). «Prin el noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu» şi între noi. În virtutea Duhului Sfânt suntem fraţii săi, în mod adevărat şi esenţial fii ai lui Dumnezeu: «Dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos» (Rom 8,17)”.

„Reflectând asupra «confessio augustana» – explica Ioan Paul al II-lea – şi prin numeroase contacte, din nou ne-am dat seama că noi credem şi mărturisim împreună toate acestea”. Papa nu uita desigur ceea ce încă desparte. „Împreună trebuie să luăm în considerare asta cât mai mult posibil, nu pentru a aprofunda prăpastiile, ci pentru a le depăşi. Nu putem să ne oprim la constatarea: «Suntem şi rămânem pentru totdeauna despărţiţi şi contrapuşi unii altora». Suntem chemaţi să tindem împreună, în dialogul adevărului şi iubirii, spre unitatea deplină în credinţă. Numai unitatea deplină ne dă posibilitatea de a ne aduna cu aceleaşi sentimente şi aceeaşi credinţă la unica masă a Domnului”.

Un ajutor în acest sens, adăuga Wojtyła, vine tocmai din lecţiile ţinute de Luter în anii 1516-1517 despre Scrisoarea către Romani. „El învaţă că «credinţa în Cristos prin care suntem justificaţi, nu constă numai în a crede în Cristos, sau mai exact în persoana lui Cristos, ci în a crede în ceea ce este al lui Cristos». «Trebuie să credem în El şi în ceea ce este al său». La întrebarea: «Aşadar ce este asta?», Luter face trimitere la Biserică şi la învăţătura sa autentică. Dacă dificultăţile care subzistă între noi se referă numai la «orânduirile ecleziastice de instituire umană», le-am putea şi ar trebui imediat să le eliminăm. Conform convingerii catolicilor, disensiunea se referă la «ceea ce este al lui Cristos», la «ceea ce este al său»: Biserica sa şi misiunea sa, mesajul său, sacramentele sale şi slujirile puse în slujba cuvântului şi a sacramentului. Dialogul instaurat încă de la Conciliu ne-a făcut să realizăm progrese în această privinţă. Chiar în Germania s-au făcut paşi importanţi. Asta ne poate inspira încredere în faţa problemelor încă nerezolvate”.

„Trebuie să rămânem în dialog şi în contact – sublinia Ioan Paul al II-lea –. Chestiunile care trebuie înfruntate împreună cer din natura lor o tratare şi mai amplă decât aceea care este posibilă astăzi aici. Sper ca să găsim împreună calea pentru a continua dialogul nostru. Nu putem lăsa nimic neîncercat. Trebuie să facem totul pentru a ne uni. Suntem datori cu asta lui Dumnezeu şi lumii. «Să urmărim ceea ce este spre pacea şi edificarea reciprocă» (Rom 14,19). Fiecare dintre noi trebuie să-şi spună cu sfântul Paul: «Vai mie dacă nu predic Evanghelia» (1Cor 9,16)”.

„Noi suntem chemaţi să fim martori ai Evangheliei, martori ai lui Cristos – încheia Papa –. Mesajul său cere ca să dăm mărturie împreună. Voinţa lui Cristos şi semnele timpurilor ne determină la o mărturie comună în plinătatea crescândă a adevărului şi a iubirii. Mari şi grave sunt îndatoririle care ne aşteaptă. Dacă ne-am baza numai pe forţele noastre, ne-am pierde din curaj. «Prin harul lui Dumnezeu, Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre» (Rom 8,26). Încrezându-ne în El, putem să continuăm dialogul nostru, să înfruntăm lucrările cerute de la noi. Să începem cu dialogul cel mai important, cu opera cea mai importantă, să ne rugăm!”.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 28 octombrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.