Categorii

Rugăciunea către Fecioara Aparecida. La începutul celei de-a șaptea congregații generale

În ziua în care Biserica o celebrează pe Stăpâna Noastră Aparecida, rugăciunea către Fecioara patroană a Braziliei a răsunat în aula Sinodului la începutul lucrărilor celei de-a șaptea congregații generale, desfășurate în dimineața de sâmbătă 12 octombrie, în prezența papei Francisc şi a 175 de părinți. Însuși pontiful a cerut adunării să încheie ora a treia cu o invocație mariană, care a fost urmată de un cântec în cinstea Sfintei Fecioare Maria venerată în sanctuarul național brazilian omonim. Şi omilia ținută în timpul rugăciunii – textul arhiepiscopului de Manaus, Sergio Eduardo Castriani (care n-a putut participa la lucrări datorită problemelor de sănătate), a fost citit de auxiliarul José Albuquerque de Araújo – a avut o puternică amprentă mariană, cuprinsă în invitaţia de a vedea în Fecioara Aparecida „o mamă care veghează asupra fiilor săi” şi îi „ocrotește de ispita de a face din Amazonia un ținut de câștig şi de profit, transformând darul în marfă”. În pauza lucrărilor, Francisc a înregistrat şi un scurt mesaj de urare adresat brazilienilor, cu urarea ca Sfânta Fecioară Maria să însoțească poporul pe „drumul de pace, bucurie şi dreptate” dar şi în experiențele de dificultate şi de durere.

Au fost mai multe teme examinate în timpul dezbaterii, moderate de preşedintele delegat la rând, cardinalul venezuelean Porras Cardozo. Printre acestea educaţia integrală, înţeleasă ca instrument de integrare şi de promovare a popoarelor amazoniene. În această privință, s-a subliniat necesitatea de a garanta tuturor accesul la formare, bazându-se pe capacitatea educatorilor de a promova cultura întâlnirii şi de a o contrasta pe cea a rebutului. Deci misiunea lor trebuie reînnoită prin perspectiva evanghelizării pentru ca să fie la înălțimea acestei mari provocări. De aici reflecția asupra urgenței unui pact educativ, în perspectivă ecologică şi în cheie amazoniană.

De altfel, Amazonia este o regiune bogată în diversitate nu numai biologică, ci şi culturală: astăzi comunitățile care locuiesc acolo se văd amenințate de expansiunea lumii aşa-zise „civilizate” care, în realitate, tinde numai la exploatarea resurselor naturale pentru ca capitaliza bogăția. Ceea ce este nevoie, în schimb, este întocmai o educație integrală care să restabilească legătura profundă între om şi ambient, formând indivizi în măsură se aibă grijă de casa comună, în numele solidarității, al conștiinței comunitare şi al „cetățeniei.  ecologice”. În această perspectivă, „ecologia integrală” trebuie să devină pentru lume parte a modului de a trăi în Biserică. Viziunea din Laudato si’ este iluminantă în această privință: în timp ce omul tinde spre o omologare forțată, Dumnezeu vrea o armonie de diferenţe. Şi tocmai acesta este un model virtuos al Amazoniei, deoarece reprezintă unitatea în diversitate a sistemului său ecologic şi a popoarelor care locuiesc acolo. Din asta rezultă chemarea de a nu omologa, de a nu exclude sau de a domina popoarele şi creația, în aşa fel încât să nu prevaleze nedreptăți şi violenţe faţă de persoane dar şi împotriva ambientului, aşa cum demonstrează practici discutabile cum ar fi land grabbing sau perforațiile în zone maritime protejate.

Apoi a fost tratată tema interacțiunii dintre ecologie şi muncă, două domenii unite prea des de dinamici tehnocratice sau de exploatare. În schimb, a fost amintit că este necesar să se promoveze o teologie a creației, aşa încât să se reconstruiască un raport cu natura care să nu fie prădător. Problema a reieșit şi într-o altă contribuție care a făcut referință la șomajul tineretului, care constituie prima şi cea mai gravă formă de excludere şi de marginalizare a noilor generații, cu situaţii alarmante de sclavie în lagăre sau în oraşe, fără a uita drama muncii minorilor. De aceea este urgent să se promoveze drepturile muncitorilor, relansând mai ales economia solidară, bio-economiile locale şi energiile renovabile. În centrul reflecţiei şi traficul de fiinţe umane, cu toate fațetele sale dureroase, între care prostituția, munca silnică, traficul de organe. Este vorba de delicte de „lezare a umanității”, s-a afirmat, care cer un nou imperativ moral, împreună cu un efort legislativ la nivel internațional pentru a elimina o dată pentru totdeauna aceste delicte.

În adunare s-a vorbit din nou despre rolul femeilor, foarte active în comunitățile amazoniene şi gata să împărtăşească responsabilitățile pastorale împreună cu preoţii. Este vorba – s-a evidențiat – despre o problemă profundă care nu poate să fie eludată superficial. În această privință, una dintre intervenții a cerut ca femeile să fie de fapt echivalate cu aceeași demnitate a bărbaților în domeniul slujirilor care nu sunt dat prin hirotonire, cu atât mai mult că din multe congregații feminine călugărițele au fost şi încă sunt adevărate „eroine” din Amazonia în slujba comunităţilor în diferite părţi ale regiunii. Şi printre auditori şi auditoare, mulţi s-au oprit asupra experienţei vieții consacrate şi asupra angajării sale pentru promovarea vocațiilor indigene, respectând fiecare identitate şi adevărată îmbogățire pentru spiritualitatea Bisericii. De aici ideea unei recunoașteri mai mari şi a unei valorizări mai mari a consacratelor, chemate să meargă nu „în spate” ci „alături”, în optica unei sinodalităţi ecleziale departe de clericalism.

Cât priveşte tema despre viri probati, în aulă s-a reflectat asupra lipsei de vocaţii şi asupra motivului pentru care Biserica nu este în măsură să trezească altele noi. S-a propus să se demareze experiențe locale de slujiri temporare pentru bărbați căsătoriți, cu condiția să fie recunoscuți şi aprobați de ordinariul local şi de comunitatea eclezială. N-a lipsit sugestia de a institui o comisie panamazoniană sau regională pentru formare, aşa încât să vină în întâmpinarea dificultăților economice ale fiecărei dieceze şi a lipsei de educatori. A fost amintită şi importanţa diaconatului permanent.

Şi migrațiile au revenit în centrul reflecţiei părinţilor. De fapt, Amazonia este printre regiunile din America Latină cu mobilitate naţională şi internațională mai mare. Deci este centrală amintirea de a nu-l considera pe migrant ca o simplă realitate sociologică sau politică. Aşadar este nevoie de o pastoraţie care să promoveze o lucrare nu numai materială ci şi mai ales spirituală, în măsură să aducă speranţă şi să favorizeze adevărata integrare a migranţilor. În regiunea amazoniană trăiesc circa 38 de milioane de persoane, inclusiv grupuri de indigeni izolate voluntar: şi lor, s-a afirmat în aulă, trebuie dus Cuvântul lui Dumnezeu, prin limbajul iubirii şi al rugăciunii. De aceea este nevoie de o mărturie coerentă şi capabilă să atragă, care să aibă ca protagonistă o Biserică „în ieșire”, kerygmatică, educatoare la credinţă, care să aprecieze şi să valorizeze popoarele, fecundându-le culturile cu bogăția evanghelică. De fapt, de la ea nu se aşteaptă numai proiecte ci o persoană, Isus. Apoi, misiunea eclezială trebuie declinată şi în cadrul ecumenic, aşa încât să promoveze împreună cu toţi creştinii tutelarea ambientului, apărarea drepturilor popoarelor indigene şi dialogul.

La încheiere, adunarea a ascultat glasul câtorva auditori şi auditoare, care au reafirmat exigența de a delimita şi a proteja teritoriile indigene, pentru a evita ca să fie expropriate şi prădate din cauza activităților extractive miniere sau a construirii de centrale hidroelectrice. Apărarea pământului echivalează cu apărarea vieţii: guvernele locale au fost invitate să pună capăt nedreptăților şi discriminărilor faţă de popoarele native. Şi comunitatea internațională a fost solicitată să intervină concret pentru a contrasta delictele făcute împotriva nativilor din Amazonia, o regiune care nu poate să fie tratată ca o marfă. Aşadar, îngrijirea casei comune merge în sens opus „colonialismului” economic, social şi cultural, care vrea să modernizeze teritoriul, impunând modele de dezvoltare străine de culturile locale. De aici şi ideea de a crea, în Bisericile locale, un fond de subzistență pentru inițiativele de etno-ecologie sau de agro-ecologie şi de siguranță alimentară, pornind de la valorizarea experienţei amazoniene.

Pe la amiază, la obișnuitul briefing în Sala de Presă a Sfântului Scaun au intervenit episcopii Adriano Ciocca Vasino, prelat de São Félix în Brazilia, şi Rafael Cob García, vicar apostolic de Puyo în Ecuador; diaconul Francisco Andrade de Lima, secretar executiv al Regionalei Nord 1 din Conferința Episcopală Braziliană, şi călugărița Zully Rosa Rojas Quispe, de la Surorile Misionare Dominicane ale Sfântului Rozariu, membru al echipei itinerante Bajo Madre de Dios, angajată în pastoraţia indigenă a vicariatului apostolic de Puerto Maldonado din Peru.

(După L’Osservatore Romano, 13 octombrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.