Categorii

România îl aşteaptă pe Bergoglio. Părintele Dancă: „Trei zile cu papa, va fi o mare sărbătoare”

Sunt zile intense, de mare fremătare, în birourile din centrul dieceza din Bucureşti. Pregătirile pentru vizita papei Francisc în România, de la 31 mai la 2 iunie, cer mare angajare din partea tuturor. Bergoglio, primind invitaţia preşedintelui Republicii şi a Bisericii catolice din ţara centro-orientală, va efectua o călătorie cu multiple „feţe”: vizită de stat, pastorală şi ecumenică în acelaşi timp (în ţară sunt prezenţi în afară de romano-catolici şi greco-catolici, majoritatea ortodoxă şi protestanţii). Va face etapă în patru oraşe: înainte de toate la Bucureşti – unde va celebra o liturghie în catedrala dedicată sfântului Iosif –, apoi Iaşi, Blaj şi la sanctuarul marian din Şumuleu Ciuc. Este prevăzută beatificarea a şapte episcopi martiri din perioada comunistă. Motoul oficial al vizitei, care va avea o puternică amprentă mariană, este „Să mergem împreună”. Francisc va veni la exact 20 de ani de la călătoria lui Ioan Paul al II-lea. Agenţia SIR vorbeşte despre asta cu părintele Wilhelm Dancă, decan al Facultăţii de Teologie Catolică din Bucureşti şi coordonator naţional al mass-media pentru vizita pontificală.

Care este climatul care se respiră în ajunul venirii papei?

Un sentiment de bucurie, de mare aşteptare, de primire. Oamenii de la noi sunt ospitalieri. Şi sunt multe persoanele implicate în pregătiri. Sărbătoarea populară pe care am văzut-o sâmbătă, 11 mai, la Bucureşti, organizată în vederea călătoriei papale, a confirmat asta… Şi instituţiile publice ne dau ajutor şi sprijin în pregătiri.

Etapă în patru oraşe, cu beatificarea a 7 episcopi; catolici cu două rituri şi cu două limbi, română şi maghiară; şi apoi întâlnirea cu autorităţile civile, într-un moment politic deosebit pentru ţară. Aşadar o călătorie complexă şi delicată?

Da, pentru aceasta lucrăm cu determinare pentru ca totul să decurgă cât mai bine. Însuşi faptul că papa va fi cu noi timp de trei zile este o confirmare a delicateţii acestei vizite, în afară de un semnal de atenţie şi de apropiere de comunitatea noastră şi o voinţă de a revigora dialogul ecumenic.

Concret, aţi auzit că oamenii se interesează de vizită?

Desigur! Din motive de organizare am cerut tuturor să se înscrie on line la diferitele evenimente, semnalând propriile date generale. Ei bine, pentru etapa de la Şumuleu Ciuc avem deja 110 mii de înscrieri, peste 50 de mii la Iaşi şi Blaj; numere foarte ridicate şi la Bucureşti, zeci de mii, unde aşteptăm să se umple străzile de persoane care vor vrea să-l vadă pe papa, să-l salute, să-l facă să simtă afectul lor. Înseşi autorităţile civile au confirmat prezenţa lor, începând de la preşedintele Iohannis, care este luteran, însoţit de soţie, de credinţă catolică. Mass-media la rândul lor acordă spaţiu larg acestui eveniment.

Bergoglio vine – după recenta călătorie în Bulgaria şi Macedonia – într-o ţară cu majoritate ortodoxă…

Întâlnim interes şi respect de la Biserica ortodoxă pentru această vizită pe care Sfântul Părinte a dedicat-o romano-catolicilor şi greco-catolicilor din România. Unii reprezentanţi ai lor au exprimat voinţa de a fi prezenţi. Biserica catolică are un patrimoniu de prietenie care nu va fi desigur compromis de vreo voce fundamentalistă.

România este, în acest prim semestru din 2019, preşedinte de rând al UE şi la 9 mai, sărbătoarea Europei, oraşul Sibiu i-a găzduit pe şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Uniunii pentru un summit extraordinar în vederea alegerilor Parlamentului de la Strasbourg. La 15 ani de la intrarea în „casa comună”, cum este văzută de conaţionalii dumneavoastră prezenţa în Uniune?

Mi se pare că este simţită ca un lucru bun pentru ţara noastră, date fiind oportunităţile de creştere economică şi socială oferite, de întărire a democraţiei şi a justiţiei. La noi problemele nu lipsesc, de exemplu pe frontul muncii; apoi trebuie luat în considerare că patru milioane de români au emigrat după căderea regimului şi între ei mulţi tineri. Însă criteriul de solidaritate, care identifică Uniunea Europeană, este un sinonim cu speranţă. Între altele la noi tendinţele naţionaliste care se observă în alte ţări, favorizate eventual de fluxurile migratoare, aici nu se observă cu aceeaşi intensitate. Eventual trebuie să maturizăm o mai mare conştiinţă că aparţine la UE: pentru aceasta va mai fi nevoie de timp.

Peste câteva zile vom fi chemaţi la urne pentru alegerile în Parlamentul European. Dacă aţi putea trimite un mesaj tinerilor români, ce le-aţi spune?

I-aş invita să voteze, să se angajeze pentru o prezenţă tot mai calificată a României în Europa, şi cu o mărturie creştină capabilă dea vigoare politicii europene. Şi i-aş invita la simţul de responsabilitate şi să alimenteze mereu speranţa.

De Gianni Borsa

(După agenţia SIR, 13 mai 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.