Categorii

Rescriptul papei despre abuzuri. Părintele Ghirlanda: „A dezrădăcina răul din Biserică dar fără a atinge sigiliul spovezii”

„Răul care este făcut copiilor este un semn care rămâne pentru toată viaţa. Este un lucru foarte grav, pentru aceasta papa caută toate mijloacele pentru a dezrădăcina acest rău din Biserică şi a fi astfel şi un simbol de transparență şi angajare pentru toţi”. Pornește de la această afirmație comentariul părintelui Gianfranco Ghirlanda, profesor emerit al Facultății de drept canonic la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, la rescriptul semnat de papa Francisc şi publicat ieri cu care este promulgată Instrucțiunea „Despre caracterul rezervat al cauzelor” şi abolit „secretul pontifical” despre cazurile de abuzuri, violenţe sexuale şi pedo-pornografie din partea clericilor în dauna minorilor. Părintele Ghirlanda a publicat recent volumul „Sacramentul preoției şi viaţa clericilor”.

Este o noutate importantă, părinte profesor. V-a surprins?

Nu mult, deja în Motu proprio Vos estis lux mundi aceste lucruri au fost spuse. Acum este o precizare. Însă cred că este important de amintit ceea ce stabilea deja articolul 3 din Vos estis lux mundi, adică abolirea acestui secret nu trebuie confundată cu abolirea sigiliului sacramental, care nu este în niciun mod atins, pentru că preotul care încalcă sigiliul sacramental este excomunicat ipso facto şi cu excomunicare rezervată Sfântului Scaun. Sigiliul este ca o piatră: nu poate să fie înlăturată în nicio manieră. Tot în acel articol 3 este protejată şi direcțiunea spirituală, făcând referință la can. 1548 § 2. Sunt două puncte clare şi acum în această Instrucțiune este protejat şi caracterul rezervat al investigațiilor stabilit de can. 471 nr. 2, adică secretul celor care lucrează în oficiile din curie. Atât Motu proprio cât şi Instrucțiunea protejează efectiv aceste tipuri de secret care sunt sacre pentru Biserică.

Cât va fi la „discreția” diecezelor acest proces de transparență? Este de sperat într-un tratament egal al proceselor în întreaga lume?

Nu, nu există limită de discreție, deoarece pentru aceste delicte mai grave – şi aici vorbim despre drepturi mai grave – competența este a Congregației pentru Doctrina Credinţei. Ordinariii fac investigația prealabilă unde efectiv toată procedura de instruire este protejată de secret, pentru că încă nu se ştie dacă are sau nu fundament acuzarea. Această procedură este făcută la nivel local. Apoi Congregația decide dacă să judece ea însăși sau să lase episcopului judecata. Dar Congregația este cea care decide. Episcopul trebuie să respecte fie legile universale, deci Motu proprio, fie celelalte legi referitoare la aceste delicte, deci şi aceste Rescripte publicate.

Dumneavoastră sunteți foarte apropiat de papa Francisc, ce este în spate?

Există ceea ce era şi în spatele celorlalți doi papi: sfântul Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, care au luat în serios problema. Papa Francisc ia inițiative pe plan legislativ, deci normativ, care specifică modul de a interveni şi procedura de urmat pentru a face mai eficace intervenția Bisericii din punct de vedere canonic.

Ce mesaj dă şi altor sectoare în care din păcate se consumă pedofilia?

Un semnal puternic care îi invită pe toţi să deschidă ochii asupra unui fenomen care trebuie să fie examinat cu atenţie şi în manieră serioasă, şi în toate sectoarele, pentru că pedofilia şi abuzurile, din păcate, au loc nu numai în biserică, ci şi în cadrul familial, în cluburile sportive, în școli. Se vorbește foarte puţin despre asta şi întotdeauna în relație cu Biserica catolică. Papa dă semnale şi spune: noi luăm în serios acest fenomen şi încercăm să facem cât mai mult posibil, şi în formarea din seminarii unde se insistă asupra formării umane, psihologice şi afective pentru ca să se ajungă a fi preot cu un echilibru psiho-afectiv adecvat. Dacă nu se merge la pregătirea candidaților, nu se eradică problemele. Se acţionează asupra efectelor dar nu se merge la cauze.

Întorcându-ne la sigiliul sacramental: în Australia există o dezbatere pentru ca să fie eliminat în favoarea justiției pentru victime. A-l revendica, apare în ochii oamenilor o poziție nepopulară.

Biserica are de-a face cu conştiinţa persoanelor în care acţionează „instrumental” faţă de Dumnezeu. Înțeleg că un guvern civil şi laicizat nu-l înţelege, însă Biserica nu poate renunța la acest sigiliu.

De ce?

Este în joc protejarea conștiinței persoanei. Adică atunci când unul intră în raport cu conştiinţa persoanei la spovadă şi chiar la direcțiunea spirituală, persoana îşi încredinţează conştiinţa pentru a cere Milostivirea lui Dumnezeu şi a fi însoțită să remedieze răul comis. Acesta este domeniul conștiinței. Asta nu elimină faptul că delictul este public, şi în domeniul canonic trebuie să fie pedepsit însă duhovnicul nu poate denunța dacă a aflat faptul la spovadă.

Şi ce poate să facă?

Nimic. Să se roage.

Însă poate convinge persoana să se autodenunțe.

Poate să spună persoanei: „Dacă tu eşti cu adevărat căit pentru ceea ce ai comis, trebuie să fii dispus să te supui şi consecințelor civile. Însă există un principiu fundamental al dreptului, al oricărui drept, şi în domeniul civil, adică nimeni nu este obligat să se denunțe pe sine însuși. Duhovnicul sau părintele spiritual pot să spună: „Uite, tu ai conștientizat răul pe care l-ai comis şi trebuie să faci în aşa fel încât să fie remediată dauna pe care tu ai făcut-o acestui copil. Este o daună într-adevăr gravă şi trebuie să suporți consecințele şi din punct de vedere civil”. Însă nu-l poate obliga să facă asta pentru că nimeni nu este ținut să se denunțe pe sine însuși. În schimb este diferit cazul în care este inculpată o altă persoană: sunt obligați să se denunțe pe ei înșiși pentru a salva această persoană.

Este un punct care e greu de înțeles. De ce toate acestea faţă de vinovat în cadrul spovezii?

Pentru că suntem în domeniul conștiinței care aparține numai lui Dumnezeu. Motiv pentru care sunt pe deplin de acord fie cu Motu proprio fie cu Instrucțiunea, să fie cea mai mare transparență posibilă şi cea mai deplină colaborare cu organele statului însă Biserica pe bună dreptate tutelează acele domenii care îi sunt proprii şi la care nu poate renunța pentru că altminteri merge împotriva sacralității conștiinței care, repet, aparține lui Dumnezeu. Şi duhovnicul intră acolo pentru că persoana îi permite să intre având garanția că ceea ce spune la spovadă nu va fi revelat niciodată, altminteri nu s-ar spovedi. Spune Scriptura: eu nu caut moartea păcătosului ci vreau ca să se convertească şi să trăiască. La spovadă, Biserica se pune la dispoziția păcătosului pentru ca să se convertească şi să trăiască. Vor exista alte căi, adică procesul canonic şi civil, pentru a ajunge la anumite consecințe, însă suntem într-un alt domeniu şi cele două lucruri trebuie bine deosebite şi protejate.

De M. Chiara Biagioni

(După Agenția SIR, 18 decembrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.