Categorii

Regele Marocului: front comun împotriva fanatismului jihadist

Rege-MarocRegele Marocului îi invită pe musulmani, creştini şi evrei să se opună împreună „fanatismului şi urii”. Sunt semnificative cuvintele pe care suveranul Mohamed al VI-lea le-a adresat ţării, îndreptându-se îndeosebi spre cei circa cinci milioane de marocani care locuiesc în străinătate. „În faţa proliferării răspândirii obscurantismului în numele religiei, toţi musulmanii, creştinii şi evreii trebuie să construiască un front comun pentru a se opune fanatismului, urii şi izolaţionismului în toate formele sale”, a spus regele.

Mohamed al VI-lea le-a cerut concetăţenilor să fie răbdători, să susţină pacea şi să trăiască în armonie cu ceilalţi locuitori. În afară de asta a cerut „să menţină angajarea cu privire la valorile religiei lor precum şi vechile lor tradiţii”: aceasta este cel mai bun răspuns dat fenomenului jihadist „străin de ei”.

„Condamnăm cu putere uciderea de persoane nevinovate”, a mai spus regele Marocului referindu-se la moartea bătrânului preot francez ucis în biserica sa, catalogând ca „nebunie de neiertat” asasinarea „unui preot într-o biserică”. „Cei care incită la omucidere şi la agresiune” folosindu-se de Coran „nu sunt musulmani” a spus Mohamed. „Teroriştii care acţionează în numele islamului sunt indivizi deviaţi, condamnaţi la iad pentru totdeauna”.

În sfârşit regele a afirmat că jihadismul „exploatează câţiva tineri musulmani, îndeosebi în Europa, profitând de necunoaşterea limbii arabe şi a adevăratului islam din partea lor, pentru a le transmite mesaje şi promisiuni false şi greşite”. Monarhul Marocului n-a trecut sub tăcere responsabilităţile „multor grupuri şi instituţii islamice” care pretinzând că reprezintă „adevăratul islam” promovează „răspândirea unei ideologii extremiste”.

Discursul suveranului marocan vine în aceleaşi ore în care a fost făcut cunoscut textul unei scrisori către Francisc a marelui ayatollah iranian Makarem Shirazi de Qom, cu care exponentul islamic şiit îi mulţumea Pontifului pentru cuvintele folosite în recenta călătorie în Polonia cu privire la terorism. Aşa cum ne aducem aminte, Papa a refuzat să identifice violenţa fundamentalistă cu religia islamică.

Este interesant de notat cum Shirazi, în scrisoare, consideră importante luările de poziţii ale liderilor religioşi din toată lumea împotriva oricărei încălcări a demnităţii persoanelor, îndeosebi cele săvârşite în numele religiei. Şi aminteşte că a condamnat uciderea părintelui Hamel definind-o un „atac terorist nemilos” prin cuvântul „tafkir”, care pentru islam este sinonim cu fărădelegea maximă. Cu realism, ayatollahul Makarem Shirazi aminteşte că grupurile jihadiste încă n-au fost distruse pentru că sunt susţinute de „puteri arogante”. Un mod pentru a aminti rolul avut de cei care au creat şi finanţat grupurile teroriste pentru scopuri politice şi economice, exploatându-le ca aliaţi utili în războaie, în afară de cazul când şi-au dat seama apoi că au creat nişte monştrii incontrolabili.

Două luări de poziţie care se adaugă la cea exprimată de Al Azhar şi la iniţiativa musulmanilor care în Franţa şi Italia au exprimat solidaritatea lor creştinilor după uciderea barbară a părintelui Hamel.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 22 august 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.