Categorii

„Reconstruim Siria pe prietenia dintre creştini şi musulmani”

Siria-crestini-musulmaniÎn timp ce în Siria războiul continuă şi cei mari ai pământului discută destinele acestei ţări, în fiecare zi, la Alep, se repară cu răbdare şi tenacitate vieţi sfâşiate de durere şi de privaţiuni şi se ţes acele legături de grijă, ospitalitate şi dăruire care permit femeilor, bărbaţilor şi copiilor creştini şi musulmane să nu se prăbuşească în adâncul disperării nemângâiate.

Părintele Ibrahim Alsabagh, sirian, 45 de ani, paroh al bisericii „Sfântul Francisc”, guardian al conventului, vicar episcopal şi responsabil al comunităţii latine din Alep, începe să relateze cotidianitatea oraşului scoţând în evidenţă legăturile care implică şi persoane de credinţă diferită. „În zona în care trăim, guvernată de armata obişnuită, convieţuirea dintre creştini şi musulmani este în mod substanţial bună. Diferite familii creştine şi musulmane sunt chiar unite de prietenii de lungă durată, care n-au fost afectate sau compromise de război. Zilnic percep semnale de solidaritate, comuniune şi respect reciproc, pe care noi franciscanii nu încetăm să le încurajăm. La rândul nostru, eu şi cei patru confraţi ai mei ne îngrijim de toţi, fără a face deosebiri între creştini şi musulmani: alergăm pentru a duce ajutor material şi spiritual şi primim pe oricine – la orice oră din zi şi din noapte – bate la uşa noastră”.

Viaţa la Alep

De când a început încetarea focului, situaţia în oraş s-a schimbat şi condiţiile de viaţă s-au îmbunătăţit un pic: alimentarea cu apă a fost reluată, chiar dacă nu în toate zonele oraşului; este din nou curent electric, cel puţin câteva ore pe zi. Bombardamentele au încetat aproape de tot dar, spune părintele Ibrahim, „pentru că nu toate grupurile au aderat la încetarea focului, din când în când se văd bombe căzând în unele zone ale oraşului. Nimeni nu se simte în siguranţă: suntem în mod constant în alertă, temându-ne că încetarea focului – considerată unanim un semn de speranţă – poate să fie încălcată dintr-un moment în altul şi să se reia bombardamentele masive. Din păcate, după cinci ani de război, peste tot este mare sărăcie. Noi intervenim în multe moduri: există kit-uri alimentare de distribuit, medicamente de procurat, bolnavi de asistat şi de dus la spital, bătrâni şi nou-născuţi de îngrijit cu îngrijiri speciale, case afectate de bombe de reparat. Şi apoi, în fiecare zi, există inimi rănite de ascultat şi de consolat”.

Semne de speranţă

Pentru părintele Ibrahim raporturile bune dintre creştini şi musulmani sunt deosebit de încurajatoare: „le consider semne de speranţă pentru viitorul poporului sirian şi îi invit constant pe enoriaşii mei să le citească în această cheie. Împreună cu credincioşii ne rugăm mereu pentru toţi locuitorii din Alep şi din Siria (precum şi din lume) şi îi mulţumim Domnului pentru binele care este făcut, scoţând în evidenţă şi cel făcut de musulmani. De exemplu: câteva familii musulmane au găzduit familii creştine care îşi pierduseră casa sub bombardamente; sau au fost musulmani care au păzit locuinţele acelor creştini care au decis să părăsească temporar Alepul. Aceste gesturi specifice de caritate n-au fost numeroase, dar au avut loc şi le consider semnificative. În multe alte moduri am primit solidaritate şi atenţii din partea credincioşilor islamici. Probabil vreunul dintre ei a fost încurajat şi văzându-ne pe noi creştinii înmulţind eforturile pentru a-i îngriji şi a-i proteja pe toţi, independent de credinţa practicată, după exemplul Domnului nostru Isus”.

Câteva trădări

Din păcate, afirmă părintele Ibrahim, n-au lipsit episoade dureroase: „unii musulmani care trăiau în pace cu noi s-au dovedit complet altfel decât prieteni şi fraţi în timpul războiului: au manifestat o inimă fundamentalistă, dezvăluind un duplicitate a vieţii pe care nimeni nu şi-ar fi putut-o imagina: acest lucru a provocat mare amărăciune în creştinii care îi cunoşteau şi avuseseră raporturi foarte bune cu ei. Noi fraţii susţinem şi însoţim pe aceşti credincioşi ai noştri să nu se închidă în suferinţă. Când persoanele (dar şi comunităţi întregi) trăiesc experienţe de trădare sunt expuse cu uşurinţă riscului de a se concentra pe ele însele preocupându-se numai de propriul bine şi de propria supravieţuire, devenind avare. Noi fraţii ne străduim pentru ca să nu prevaleze amărăciunea. Totuşi aceste episoade foarte triste nu întunecă frumoasa comuniune care există între mulţi creştini şi musulmani: şi pe ea, cred eu, se va putea reconstrui viitorul Siriei”.

Îngrijirea pastorală

În timpul acestor cinci ani de război, în pofida condiţiilor foarte dificile, spune cu mândrie simplă părintele Ibrahim, „parohia a menţinut mereu toate activităţile care angajează orice comunitate creştină din lume: de la cursurile de catehism, frecventate actualmente de 200 de copii, la cele pentru logodnici. În fiecare zi celebrăm liturghii, foarte participate, fie în biserica «Sfântul Francisc» fie în cele două filiale ale parohiei. Am deschis Poarta Sfântă în biserica noastră şi urmărim cu atenţie magisteriul papei Francisc, faţă de care suntem foarte recunoscători pentru apelurile şi rugăciunile în favoarea Siriei. Percepem sprijinul său şi pe cel al Bisericii universale”.

Autorităţile religioase islamice

Recent, aminteşte părintele Ibrahim, consiliul responsabililor Bisericii catolice din Alep a vizitat consiliul care reuneşte autorităţile religioase islamice locale: „Am vorbit timp de peste două ore cu mare sinceritate tratând diferite chestiuni, aşa cum facem de acum de mult timp de când ne întâlnim. Am constatat că războiul a modificat atitudinile tuturor: pe de o parte lumea musulmană s-a simţit chemată la o mai mare sinceritate şi transparenţă între a gândi, a spune şi a acţiona; pe de altă parte noi am devenit mai curajoşi în a vesti cu glas tare principiile credinţei noastre şi ale doctrinei noastre sociale, şi mai decişi în a pretinde, atunci când este necesar, libertatea şi spaţiul necesare pentru a trăi cu linişte în ţara noastră. Acest drum, această muncă de dialog (care sper că se va aprofunda ulterior) este o provocare pentru toţi. Consider îmbunătăţirea raporturilor dintre autorităţile religioase creştine şi musulmane unul din roadele bune ale acestor ani de durere”.

De Cristina Uguccioni

(După Vatican Insider, 30 martie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.