Categorii

Punţi de dialog în Egipt. Colocviu cu patriarhul de Alexandria al copţilor în vizita ad limina

O punte de dialog care trebuie să facă faţă fanatismului şi fundamentalismului crescând, într-o ţară cu mare majoritate musulmană: este rolul pe care şi l-a luat în Egipt Biserica coptă catolică, ai cărei episcopi au făcut în zilele trecute vizita ad limina Apostolorum. În acest interviu acordat ziarului L’Osservatore Romano, patriarhul Ibrahim Isaac Sedrak vorbeşte despre necesitatea de a mărturisi valorile umane şi creştine, insistând asupra unei prezenţe puternice mai ales în domeniul educativ şi sanitar.

Care sunt principalele provocări pe care trebuie să le înfruntaţi?

Înainte de toate aceea a dialogului. Când vorbesc despre Egipt nu vorbesc ca un creştin, ci ca egiptean. Cetăţenia este importantă pentru noi şi încercăm s-o subliniem mereu, mai ales în raporturile cu prietenii noştri musulmani, îndeosebi cu aceia de mentalitate deschisă care încearcă să ducă înainte dialogul.

Cum este raportul vostru cu ei?

Astăzi lucrurile s-au schimbat, există libertate a cuvântului, chiar dacă din păcate nu lipsesc forme de control. Desigur, când se vorbeşte despre religie, se riscă să se zdruncine sensibilitatea persoanelor şi asta poate duce la reacţii chiar excesive. Poporul egiptean este foarte sensibil, însă când vede că persoanele folosesc violenţa ştie să distingă bine. Majoritatea populaţiei nu vrea această instrumentalizare şi ştie că fundamentalismul nu vine de la Dumnezeu, nu este o religie. Tocmai din cauza asta Egiptul îşi pierde identitatea sa, caracterul său de ţară cu civilizaţie antică. Pentru aceasta poporul reacţionează.

Unde este posibil de găsit un teren de întâlnire?

În domeniul educativ. Din păcate societatea egipteană suferă de atâtea lipsuri în acest domeniu. Avem peste 40% de analfabeţi. Problema principală este că din cauza lipsei locului de muncă părinţii nu-i trimit pe copii la şcoală, ci îi pun să muncească. Ce putem să facem? Desigur, şcolile catolice ajută mult în acest sens, dar ajung numai la unele sectoare ale societăţii. În aceste institute este organizat un cours de vie („curs de viaţă”), în care sunt prezentate valorile umane şi creştine împărtăşite, şi asupra acestora se reflectează şi se discută cu copiii. Musulmanii nu trăiesc această experienţă ca o evanghelizare directă: se simt trataţi cu respect şi nu cu ipocrizie. Şi acest lucru este foarte important. Dar alături de analfabetismul tout court există analfabetismul religios. În nordul Egiptului, o zonă foarte săracă şi neglijată, sunt activi fraţii musulmani. În trecut au existat acorduri între guverne şi frăţietate. Aceasta din urmă nu trebuia să se ocupe de politică, dar putea crea şcoli interne unde se învăţau atâtea lucruri împotriva ţării şi a religiei însăşi. Astfel au format generaţii care nu gândesc şi nu-şi pun întrebări, ci sunt închise la dialog. Asta creează fanatismul care la momentul potrivit se arată. Trebuie să spun că din punct de vedere caracterial egiptenii sunt paşnici, însă când se atinge religia sunt foarte sensibili. Noi creştinii egipteni ştim cum să ne comportăm când vorbim despre religie şi care sunt temele împărtăşite asupra cărora să dialogăm.

La această situaţie se adaugă problemele provocate de criza economică. Cu ce consecinţe?

Criza economică nu face altceva decât să mărească dificultăţile. Şi turismul nu decolează. Nu există locuri de muncă, nu există dezvoltare industrială. Creşterea populaţiei pune noi provocări. Avem în fiecare an un milion şi jumătate de naşteri. Asta comportă că la şcoală sunt clase cu o sută douăzeci de copii. Imposibil de învăţat în aceste condiţii. Sunt probleme concrete care cer răspunsuri. Biserica face partea sa. Şcoala catolică este pentru toţi, atmosfera care se respiră acolo este liniştită. Educatorii sunt recrutaţi în manieră obiectivă. Dimpotrivă, şcolile statale nu sunt în măsură să satisfacă nevoia educativă, prin urmare cei mici pentru formarea lor depind mai ales de familie. Dacă unul vine dintr-o familie de fanatici, primul cuvânt pe care-l adresează un copil care nu e musulman este: tu eşti creştin, deci eşti un necredincios. Asta creează o problemă. Înainte, episoade de acest gen erau mult mai puţin răspândite. Existau oameni înţelepţi care se opuneau acestui sistem şi aveau curajul să ia poziţie. Astăzi nu mai există aceste persoane. Oricum trebuie să spun că egiptenii, dincolo de religie, în viaţa zilnică trăiesc aceleaşi crize şi dificultăţi. Şi se vede asta când se întâmplă ceva deplorabil, precum atentatul din decembrie 2016 la biserica coptă ortodoxă „Sfântul Petru” din Cairo, unde au murit treizeci de persoane: cu acea ocazie nu numai creştinii au plâns victimele, ci şi atâţia musulmani care nu împărtăşesc aceste acte.

Cum s-au inserat creştinii în societate?

Există un cuvânt care nu-mi place: condescendenţă. Se acordă creştinilor libertatea de a trăi bine. Dar nu este corect a spune aşa. Eu sunt egiptean, deci nu accept această concesie. Sunt cetăţean egiptean înainte de a fi musulman sau creştin. Noi amintim mult conceptul de cetăţenie. Preşedintele Al Sisi vorbeşte bine despre cetăţenie şi despre diversitate. De mai multe ori repetă că ele sunt voite de Dumnezeu. Trebuie să trăim împreună deoarece suntem diferiţi. Este al treilea an de când preşedintele la Crăciun merge la creştinii ortodocşi. Nu s-a întâmplat niciodată înainte. La noi trimite reprezentanţi. Recunosc că există un progres în relaţii, graţie şi multor musulmani care lucrează în mijloacele de comunicare şi evidenţiază clar acest lucru. Totuşi, trebuie să recunoaştem că pentru a schimba mentalitatea este nevoie de timp.

Care este realitatea Bisericii copte catolice?

Suntem o parte a minorităţii creştine în cadrul unei populaţii de circa nouăzeci şi unu de milioane de persoane cele mai multe musulmane. Biserica creştină cea mai mare numeric este cea coptă ortodoxă, care are circa douăsprezece milioane de credincioşi. Catolicii sunt aproape două sute cincizeci de mii şi acelaşi număr sunt protestanţii. Aceste trei Biserici au un consiliu comun pentru a face auzit glasul lor la guvern şi la populaţie. Noi, copţii catolici, avem un sinod compus din patriarh şi din şapte episcopi, la care se adaugă patriarhul emerit, cardinalul Antonios Naguib. Există proiectul de a mări numărul episcopilor prezenţi în sinod. În pofida numărului mic de catolici, sunt bine consideraţi în societate datorită muncii desfăşurate în domeniul educativ, umanitar şi caritativ. Avem o sută şaptezeci de şcoli catolice şi multe spitale. Dat fiind că Biserica noastră coptă reprezintă majoritatea catolicilor, patriarhul său este preşedinte nu numai al sinodului ci şi al Conferinţei Episcopale Egiptene, compusă din episcopii copţi şi din cei din celelalte rituri, adică latini, greco-melchiţi, armeni, caldei, sirieni. Biserica noastră are şi două congregaţii călugăreşti: surorile egiptene ale Sfintei Inimi şi surorile copte al Sfintelor Inimi a lui Isus şi a Mariei.

Cum s-a desfăşurat vizita ad limina?

Cu vizita ad limina am cunoscut mai mult Vaticanul şi dicasterele. Am celebrat liturghia cu Papa Francisc în capela din casa „Sfânta Marta” şi l-am întâlnit timp de peste o oră. Se simte că Papa este un om care ştie să asculte şi se pune în sintonie cu persoana pe care o are în faţa sa. În Egipt este stimat mult nu numai de catolici, ci de toată populaţia. De mai multe ori am exprimat dorinţa ca să vină în ţara noastră. De data aceasta i-am încredinţat o scrisoare de invitaţie din partea sinodului: ar fi cu adevărat o binecuvântare pentru noi, aşa cum a fost vizita lui Ioan Paul al II-lea care a fost primit cu căldură de toţi egiptenii, şi de musulmani.

De Nicola Gori

(După L’Osservatore Romano, 12 februarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.