Categorii

Provocările vieţii consacrate. Părintele Sosa (USG): „Conştientizarea abuzurilor şi a muşamalizării lor. Mai multă colaborare cu călugăriţele”

„A continua să construim o colaborare tot mai mare între congregaţiile călugăreşti, atât masculine cât şi feminine, aprofundând contribuţia vieţii consacrate în favoarea poporului lui Dumnezeu”. Părintele Arturo Sosa Abascal, prepozit general al Societăţii lui Isus, este de puţine zile preşedintele Uniunii Superiorilor Generali (USG), urmând în funcţia de a reprezenta peste 220 de institute călugăreşti masculine şi 200 de mii de membri fratelui Mauro Jöhri, fost ministru general al Ordinului Fraţilor Minori Capucini.

Cum aţi primit încrederea pe care superiorii au avut-o în dumneavoastră?

Viaţa călugărească este exprimare a acţiunii Duhului Sfânt în Biserică. Fiecare congregaţie sau familie călugărească se naşte dintr-o inspiraţie a Duhului şi devine un dar oferit poporului lui Dumnezeu în slujba lumii şi a eliberării sale. Cu cât suntem mai fideli faţă de această inspiraţie a Duhului şi cu cât colaborăm între noi, călugări şi călugăriţe, cu atât mai bună va fi slujirea pe care o vom putea oferi misiunii trupului Bisericii în slujba tuturor fiinţelor umane cu acelaşi stil al lui Isus, adică, privilegindu-i pe cei mai săraci şi pe tineri.

Pe ce teme vă veţi concentra, îndeosebi, în mandatul dumneavoastră?

Tema Adunării USG a fost „Pornind din nou împreună…”, ca parte a procesului început cu Sinodul 2018 despre tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional. Pentru USG implică a-i vedea pe tineri ca un loc teologic de la care trebuie pornit pentru a citi semnele timpurilor şi a aprofunda teologia vieţii călugăreşti. Semne ale timpurilor importante cum sunt societatea laică văzută ca nouă oportunitate de evanghelizare; consecinţele pentru viaţa noastră şi misiunea noastră a transformării antropologice care derivă din noul ambient digital în care trăim; migraţiile ca fenomen global, complex şi în masă; apariţia unei societăţi globale interculturale… Avem în faţa noastră un program care provoacă imaginaţia noastră şi reaprinde dorinţa noastră de a sluji.

Viaţa consacrată, trece printr-o fază dificilă, cel puţin în Occident.

Merită de amintit provocările pe care deja Conciliul al II-lea din Vatican ni le-a pus în faţă şi pe care recentul Sinod le-a reluat: o întoarcere la izvoarele carismatice (re-carismatizarea) a vieţii călugăreşti în toată varietatea sa actuală; convertirea personală a consacraţilor şi consacratelor care să ducă la o viaţă de mărturie a încrederii în Dumnezeu şi la o viaţă comunitară care să fie semn de reconciliere între oameni, natura creată şi Dumnezeu; apropierea de cei săraci şi o viaţă de sărăcie ca semne de încredere în Dumnezeu şi disponibilitate deplină la misiune; discernământul misiunii fiecărui institut în prezent, cu orientare spre viitor; aducerea la zi a structurilor organizatoare şi planificarea apostolică a resurselor care sunt la dispoziţie.

Aveţi intenţia de a intensifica şi raportul cu călugăriţele?

În termeni practici, vrem să creştem semnificativ colaborarea cu viaţa consacrată feminină, nu numai pentru că reprezintă peste două treimi din viaţa consacrată, ci şi datorită varietăţii carismelor sale şi contribuţia sa enormă în favoarea misiunii Bisericii şi, mai ales, datorită contribuţiei sale importante în reconfigurarea rolului femeii în viaţa Bisericii. În afară de asta, dorim să propunem o educaţie şi o pedagogie pentru noua fiinţă umană din lumea digitală. Noua epocă istorică a umanităţii aduce tradiţiei educative şi pedagogice provocarea frumoasă de a propune aceeaşi tradiţie într-o formă care să umanizeze şi timpurile noi şi să apropie noile generaţii de credinţa în Isus Cristos.

Într-un mesaj adresat întregii Societăţi a lui Isus despre tema abuzurilor, dumneavoastră aţi cerut „să se meargă dincolo de însăşi toleranţa zero”. Ce politici preventive şi represive aţi adoptat?

De fapt, vrem să recunoaştem abuzurile în aşa fel încât să ne conducă la convertirea personală şi instituţională, fie ca Societate a lui Isus fie ca Biserică, şi ca să ne ajute să asumăm o angajare tot mai mare în lupta pentru dreptate şi pentru transformarea societăţii în care au loc aşa de multe abuzuri. Prin conştientizarea abuzurilor şi a muşamalizării lor se deschide o poartă spre convertirea personală şi instituţională în toate dimensiunile vieţii Bisericii şi a membrilor săi. Biserica, printr-un proces de convertire, se poate angaja în transformarea societăţii şi să contribuie la generarea condiţiilor unei vieţi sănătoase pentru minori şi pentru persoanele vulnerabile. Ne aflăm în faţa unei enorme provocări şi a unei schimbări culturale complexe.

Ca superiori generali, ce contribuţie veţi aduce în acest domeniu la întâlnirea din februarie pe care papa a convocat-o în Vatican despre tema protejării minorilor în Biserică?

Vom aduce experienţa noastră dureroasă pentru cazurile pe care le-am avut, ceea ce am învăţat la şcoala ascultării atente a victimelor, în eforturile pentru a face dreptate şi a repara, acolo unde este posibil, atâta durere şi atâtea daune provocate. În afară de asta, ca persoane consacrate am experimentat milostivirea lui Dumnezeu care nu numai că ne-a iertat şi ne-a eliberat de păcat, ci ne-a şi chemat să contribuim la misiunea de a reconcilia toate lucrurile în Cristos. Misiunea de reconciliere implică a transcende dreptatea umană şi eforturile noastre de reparare pentru a accepta milostivirea ca modul cel mai bun de a înfrunta rănile provocate şi să ne deschidem la iertare, dată şi primită. Rugăciunea „Tatăl nostru” pe care ne-a lăsat-o Domnul Isus asumă, în lumina acestei situaţii, o nouă actualitate şi se transformă în izvor de inspiraţie pentru ceea ce suntem chemaţi să facem ca Biserică.

De Riccardo Benotti

(După agenţia SIR, 6 decembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.