Categorii

Proiect tutoriat în Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Începând cu Anul Academic 2018-2019, în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza ” din Iași, demarează programul  de tutoriat care își propune să vină în sprijinul studenților, cu scopul de a facilita integrarea lor în învățământul universitar și de a-i îndruma în alegerea celor mai potrivite opțiuni didactice în vederea îmbunătățirii rezultatelor școlare. Programul vizează atât studenții din ciclul de licență cât și pe cei din ciclul de studii universitare de master.

La nivelul Facultății de Teologie Romano-Catolică a fost desemnat un tutore pentru studenții care urmează studiile de masterat și doi tutori pentru studenții din ciclul de licență:

  • conf. dr. Lupu Ștefan – grupele de studenți care urmează programele studiilor de masterat
  • conf. dr. Faraoanu Iulian – grupele de studenți din cadrul studiilor de licență, specializarea Teologie Romano-Catolică Pastorală
  • lect. dr. Iacob Iosif – grupele de studenți din cadrul ciclului de licență, specializarea Teologie Romano-Catolică asistență socială

Printre obiectivele activității de tutoriat putem enumera:

  • Adaptarea și integrarea studenților la viața academică
  • Familiarizarea studenților cu activitățile didactice
  • Fluidizarea comunicării
  • Optimizarea rezultatelor obținute în procesul de învățare
  • Orientarea profesională
  • Identificarea eventualelor probleme legate de procesul didactic și căutarea soluțiilor
  • Prevenirea abandonului școlar

Atribuțiile tutorilor și activitățile prin care se dorește atingerea acestor obiective sunt:

  • Îndrumarea studenților privind organizarea activității didactice
  • Consilierea în alegerea disciplinelor opționale și facultative
  • Informare cu privire la diferitele aspecte din viața academica (planuri de învățământ, evaluări, practică, burse, înmatriculare, reînmatriculare etc.)
  • Consiliere și orientare profesională

Activitățile de tutoriat sunt centrate pe nevoile studenților, ele putând fi realizate prin întâlniri colective, prin corespondență sau în alte feluri, în funcție de cerințele și posibilitățile studenților.

Un rol important în susținerea și aplicarea acestui proiect îl are și Centrul de Învățare, proaspăt înființat în cadrul universității, care poate sprijini și facilita atingerea obiectivelor prin programele pe care le desfășoară.

În acest sens, lansăm invitația și provocarea ca și în cadrul facultății noastre să existe disponibilitatea unui dialog și sprijin reciproc, atât din partea cadrelor didactice, cât și din parte studenților, în vederea facilitării parcursului academic și de formare umană și profesională.

Pr. lect. dr. Iacob Iosif

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.