Categorii

Primarul şi poetul. Giorgio La Pira şi Mario Luzi în centrul exerciţiilor spirituale ale Curiei Romane la Ariccia

Programul politic al lui Giorgio La Pira, de mai multe ori primar de Firenze şi părinte constituant italian, este direcţia exerciţiilor spirituale pe care papa Francisc le împărtăşeşte cu membrii Curiei Romane. Şi este ca şi cum forţa evocativă a poeziei unui alt mare florentin, Mario Luzi, ar fi transformat, din punct de vedere spiritual, capela din „Casa Divin Maestro” din Ariccia în bazilica „San Miniato al Monte” de unde se contemplă oraşul Firenze şi, prin „frumuseţea sa teologală”, toate oraşele lumii. Iată propunerea pasionată şi concretă pe care, cu meditaţiile sale, le sugerează abatele Bernardo Francesco Maria Gianni, călugăr benedictin olivetan chiar în abaţia „San Miniato”. „Oraşul cu dorinţe arzătoare. Pentru priviri şi gesturi pascale în viaţa lumii” este tema pe care a ales-o pentru meditaţiile sale.

În casa „Divin Maestro” – un se desfăşoară şi anul acesta exerciţiile care se vor încheia vineri dimineaţă, 15 martie – papa a sosit la 16.45 duminică 10 martie, într-unul din autocarele plecate din Vatican cu participanţii la exerciţii. Împreună cu predicatorul, a fost primit, printre alţii, de arhiepiscopul Edgar Peña Parra, substitut al Secretariatului de Stat, şi părintele Valdir José De Castro, superior general al Societăţii Sfântul Paul.

Pentru a înţelege „visul lui La Pira”, a afirmat imediat dom Gianni în prima meditaţie ţinută luni dimineaţă 11 martie, trebuie luate în mână paginile din Isaia şi Ieremia şi să se contemple „visul unui oraş cu o vocaţie de primire şi fraternitate universală care redă, aşa cum a fost pentru Ierusalim, fiecărui oraş din lume adevărata sa vocaţie: de a fi experienţă misterioasă şi în mod autentic de har a unei iubiri mari care face uniţi pe cetăţeni, însufleţiţi în sfârşit de dorinţe arzătoare şi de mari speranţe”. Amintind că papa Francisc, în recentul mesaj adresat Academiei Pontificale pentru Viaţă, a definit comunitatea umană ca „visul lui Dumnezeu”, predicatorul a indicat în La Pira pe primarul care pentru poporul său „a visat visul lui Dumnezeu”. Şi „în acest vis al său, în această pasiune a sa adesea neînţeleasă chiar şi de oameni ai Bisericii din timpul său, în afară de ample sectoare din Firenze – a adăugat dom Gianni – se afla o percepţie foarte înaltă a misterului care locuieşte în fiecare oraş, aşa ca misterul ca locuieşte în inima fiecărei persoane”. Cu poezia sa, Mario Luzi a repropus „visul lui La Pira” sugerând că „Firenze, şi prin intermediul său toate oraşele lumii, pot să se redescopere ca acel «oraş aşezat pe munte» pentru a fi din nou, cu lumina sa, foc de caritate, atracţie pentru întreaga omenire, spaţiu de reconciliere, de pace, de întâlnire plină de uimire şi de contemplaţie, cu acel mister – a afirmat predicatorul – care pare acum ascuns sub acea cenuşă care, ca Biserică pasionată a lui Cristos, vrem s-o risipim pentru ca să ţâşnească flacăra pascală care anunţă viaţă şi speranţă unei lumi care se condamnă de prea multe ori din resemnare disperată faţă de întunericul care se crede de acum invincibil”.

În mod semnificativ, a explicat abatele, întărit de experienţa sa monastică, La Pira împărtăşeşte, ca primar, visul său pentru oraş înainte de toate cu maicile din claustrare, „femei care aparent par inutile şi neproductive dar care, în această viziune organică a sa despre oraş, au un rol fundamental, pentru că sunt o inimă ascunsă dar palpitantă pentru a ţine trează scurgerea indescifrabilă a harului lui Dumnezeu”. Este vorba, afirmă La Pira, de a face din Firenze întocmai „noul Ierusalim, adică centrul de atracţie al tuturor popoarelor”. Iată programul său de primar: prezumţie? „Nu, act de credinţă”, replica La Pira. Mai mult: „simplă aplicare istorică la un oraş pe care Dumnezeu l-a aşezat pe vârful cel mai înalt al civilizaţiei creştine pentru a răspândi pe pământ harul, frumuseţea, lumina cu care Dumnezeu a îmbogăţit-o”. Şi „acestea sunt fapte”, insista La Pira.

În această viziune, a mai afirmat dom Gianni, are sens să vorbim despre „ministerialitatea universală a unui oraş special din punct de vedere obiectiv ca Firenze”. Aşadar, din partea primarului nu există o „perspectivă îngustă, municipală sau, şi mai rău, locală”. În schimb există misiunea de „a împărtăşi acea frumuseţe teologală a oraşului Firenze şi a oricărui oraş, a o face să devină cu adevărat un mesaj universal şi să fie astfel reflexie a Ierusalimului ceresc pe pământ”. Având conştiinţa că „istoria are un orizont şi o ţintă care nu este «sfârşitul» ci «un scop»”.

Cu termenul vis, aşa cum de altfel se atinge cu mâna în Scriptură, în La Pira nu este nicio divagaţie sau caracter abstract. Ba chiar, contrariul: primarul vorbeşte despre tehnică, economie, politică. „Visul său nu este niciodată unul suprareal care duce departe de concreteţea vieţii şi a istoriei”, a afirmat dom Gianni, subliniind: „Fundamentul acestui vis este planul permanent pe care Duhul Sfânt încearcă, în generaţii şi în secole, să-l realizeze în istoria oamenilor. Dumnezeu încearcă să realizeze acest vis, în pofida tuturor rezistenţelor, chiar şi ale noastre”. Însă, „ca Biserică, trebuie să facem în aşa fel încât această «tentativă a lui Dumnezeu» să se realizeze fără rezerve”.

În substanţă, a încheiat abatele, este vorba de „a dizolva, cu mărturia noastră, cenuşa care acoperă oraşele şi de a face să ardă din nou focul care însufleţeşte orice persoană”. În această misiune este de ajutor poezia lui Mario Luzi, cu „însemnătatea sa caritativă” şi încărcătura sa de speranţă. Fiecare oraş, spunea La Pira, are îngerul său păzitor; şi atunci trebuie să începem să lucrăm „pentru ca să nu mai fie distrugeri sau războaie ci numai rugăciune, progres, frumuseţe, muncă şi pace”, convinşi că timpurile de criză în istorie sunt „laborator de speranţă” pentru „frumuseţea care va veni”.

Şi chiar din versurile lui Luzi „Suntem aici pentru aceasta” s-a inspirat predicatorul la introducerea meditaţiilor, în după-amiaza de duminică 10 martie. „Mi-am permis – a început el – să vă invit pe voi toţi pe colina de răsărit din Firenze, consacrată de secole şi secole venerării protomartirului armean Miniato; pentru că de acolo de sus este posibilă o privire cu adevărat de har, de recunoştinţă, de mister asupra oraşului”: privire care l-a inspirat poetul Luzi, căruia Ioan Paul al II-lea i-a cerut în 1999 să scrie meditaţiile pentru Via crucis de la Colosseum. În anii în care l-a avut pe La Pira ca primar, Firenze s-a caracterizat prin a fi „deschis, primitor, fratern”, asemănător „nici mai mult nici mai puţin cu Ierusalimul iubit şi preaiubit al Domnului, Ierusalimul iubit de profeţi, Ierusalimul ceresc aşteptat, dorit şi contemplat de vizionarul din Apocalips”. Un oraş care, a urat dom Gianni, „cu iubirea Bisericii – ca toate oraşele din această lume – şi cu sfinţenia Bisericii poate să se reaprindă, trebuie să se reaprindă de focul iubirii” pentru a fi „o grădină de frumuseţe, de pace, de dreptate, de măsură şi de armonie”.

În această privinţă abatele de „San Miniato” l-a citat pe sfântul Bernard şi pe misticul din Evul Mediu, Riccardo di San Vittore, dar şi magisteriul papei Francisc şi al cardinalului Bergoglio când era arhiepiscop de Buenos Aires. Trebuie recunoscute, a spus el, „urmele şi indiciile pe care Domnul nu încetează să le lase în trecerea sa prin această istorie a noastră, în această viaţă a noastră”. Şi în iubirea sa trebuie citite privirile lui La Pira asupra oraşului Firenze, a lui Isus asupra Ierusalimului şi asupra tuturor celor pe care-i întâlnea, având conştiinţa că „momentul istoric este grav” pentru că „respiraţia universală a fraternităţii apare foarte slăbită”. De altfel „forţa fraternităţii este noua frontieră a creştinismului”.

Apoi subliniind că umanismul este astfel numai pornind de la Cristos, dom Gianni a invitat să se contemple „faţa lui Isus mort şi înviat care reface umanitatea noastră, chiar şi a celei fragmentate datorită trudelor vieţii sau marcate de păcat”. De aici îndemnul de a se lăsa priviţi de Isus. El, a clarificat predicatorul, „este umanismul nostru: să ne lăsăm neliniştiţi mereu de întrebarea sa: «Voi, cine spuneţi că sunt eu?». Să ne lăsăm priviţi de El pentru a învăţa să privim aşa cum privea El”. De altfel, „pe tânărul bogat, privindu-l, l-a îndrăgit”, a continuat abatele de „San Miniato” reevocând şi întâlnirea cu Zaheu care urcă într-un copac numai să-l privească pe acel Domn Isus care îşi ridică privirea pentru a-i veni în întâmpinare.

Îndeosebi călugărul benedictin a încheiat introducerea sa cu o referinţă la misiunea consacraţilor, care sunt chemaţi la o viaţă „simplă şi profetică şi nu foloseşte altceva”. Pentru că, a încheiat el, „viaţa este El, speranţa este El, viitorul este El”.

(După L’Osservatore Romano, 12 martie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.