Categorii

Preoţi sfinţi la școala lui Ioan Maria Vianney. Secretarul de stat în Franţa pentru comemorarea Parohului de Ars

„Fără a nega dauna provocată de comportamentul deviat al unor preoţi, papa a voit să scoată în evidență, mai ales, exemplul bun al majorităţii celor care, în mod constant şi transparent, se dedică în întregime pentru binele celuilalt. Momentele de purificare eclezială pe care le trăim ne vor face mai fericiți şi simpli, mai generoși şi mai rodnici!”. A subliniat asta cardinalul Pietro Parolin, celebrând la Ars, în sud-estul Franței, în dimineața zilei de 4 august, liturghia în comemorarea liturgică a sfântului Ioan Maria Vianney.

Amintind de scrisoarea papei Francisc adresată preoţilor din toată lumea, scrisă exact cu un an în urmă, la 160 de ani de la moartea patronului clerului cu grija faţă de suflete care timp de patruzeci de ani şi-a desfășurat slujirea într-un mic sat locuit pe atunci de circa 200 de persoane, secretarul de stat şi-a centrat omilia pe documentul în care pontiful se adresează celor care astăzi, ca Parohul de Ars, lucrează în „tranşee”, purtând „pe umeri povara zilei şi a căldurii”; celor care „expuși la nenumărate situaţii”, se implică zilnic şi fără a-şi da „prea multă importanță”; celor care „în atâtea ocazii, în manieră neobservată şi sacrificată, în oboseală sau în trudă, în boală sau în dezolare”, asumă misiunea „ca o slujire” scriind „paginile cele mai frumoase ale vieţii sacerdotale”. De aceea, a comentat cardinalul, „luminați de aceste cuvinte, şi noi vrem să avem ca prima noastră intenție de rugăciune pe preoţi şi vocațiile sacerdotale, pe care-i încredințăm mijlocirii speciale a sfântului Paroh de Ars”.

Împreună cu cardinalul – în sanctuarul unde se odihnesc rămășițele pământești ale lui Vianney, şi care în fiecare an primeşte 450 de mii de pelerini – au concelebrat episcopul Pascal Roland, de Belley-Ars, şi alți prelați şi preoţi francezi, în prezența a numeroşi diaconi, consacrați, călugăriţe şi autorități civile şi militare. Relansând cuvintele din cuvântul de deschidere, care exaltă figura de „preot admirabil, cinstitor pasionat faţă de slujirea sa” a Parohului de Ars, cardinalul Parolin a oferit o reflecţie despre lecturile liturgice: începând de la prima, luată din Ez 3,16-21, în care iese în evidență funcţia profetului-santinelă, care – a explicat el – „departe de a fi numai o carismă din trecut” este actuală şi „astăzi şi pentru totdeauna”. De altfel, „aceasta era vocația lui Vianney, care a trăit şi a lucrat în această parohie ca un autentic profet-atent! Fără a căuta interesul propriu sau interesele altora care să nu fie convertirea şi mântuirea păcătoșilor”. Şi aşa este, a adăugat el, „că l-au văzut contemporanii săi, în pofida refuzului la început, a multelor răstălmăciri şi a luptei neîncetate împotriva Celui Rău pe care a trebuit să le înfrunte”. Pentru că sfântul Ioan Maria era „difuzorul, însuși glasul lui Dumnezeu, trăind o viaţă consumată în totală fidelitate şi coerență, până la sfârşitul pelerinajului său pe acest pământ, când a putut să exclame – ca în psalmul responsorial –: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul”.

Şi textul evanghelic al lui Matei (9,35–10,1) a fost recitit de celebrant în lumina vieţii Parohului de Ars, care „a fost părtaș de puterea taumaturgică a Domnului, îngrijind şi vindecând complet persoanele”. În afară de asta, „grație exemplului său în timpul vieţii şi prin mijlocirea sa astăzi, s-au născut şi se nasc noi vocaţii la slujirea sacerdotală”.

Însăși vocația cardinalului Parolin este legată de sfânt: „O figură care mi-a fost deosebit de dragă – a destăinuit el – pentru că, fiind ministrant, am citit cu aviditate biografia sa, pe care o găsisem în mod providențial în mica bibliotecă parohială din satul meu”. De aceea, a continuat el, „cu mare emoție îi mulţumesc Domnului, în acest al patruzecilea an al hirotonirii mele prezbiterale, pentru că mi-a dat astăzi harul de a face această vizită în locurile celui pe care Benedict al XVI-lea l-a definit în 2010 «un model al slujirii sacerdotale», la încheierea anului jubiliar special dedicat lui. De aici îndemnul secretarului de stat adresat preoţilor şi episcopilor prezenți: „Să nu ne lăsăm cuprinși de descurajare; şi să nu uităm niciodată că vocația noastră este un dar gratuit al Domnului, un dar total nemeritat… pe care trebuie să ştim cum să-l primim în fiecare dimineață, cu umilinţă şi în rugăciune”.

Şi dacă pontiful emerit – a afirmat Parolin – a avertizat să nu-l reducem pe Vianney la un exemplu, oricât de admirabil, al spiritualității devoţionale din secolul al XIX-lea, preamărindu-i slujirea de reconciliere desfășurată la confesional, papa Bergoglio a remarcat apropierea sa „de toţi”, fără a refuza vreodată pe cei care „sunt răniți în existenţa lor şi păcătoşi în viaţa lor spirituală”. Şi iată atunci, că dacă vrem să fim creştini autentici, sfinţi”, trebuie să învățăm „de la el simplitatea, dezinteresul, curăția în intenții şi în acțiune, ascetismul, fidelitatea faţă de Dumnezeu şi faţă de Evanghelie”.

În definitiv, a concluzionat cardinalul, „Vianney ne invită să ne lăsăm plăsmuiți de semnificaţia profundă, de frumusețea incomensurabilă şi de demnitatea minunată a sacramentelor Euharistiei şi Pocăinţei şi să ne încredem în forţa lor transformatoare. În faţa răspunsurilor neadecvate la setea noastră de adevăr, semnificație şi realizare, la sisteme incapabile să satisfacă nevoile noastre cele mai autentice, Parohul de Ars învaţă că unirea personală intimă cu Cristos ajută să conformăm dorințele noastre cu voința lui Dumnezeu, ne umple de bucurie şi fericire, ne ajută să fim sare şi lumină a lumii”. Așadar, învaţă că „sfințenia este posibilă pentru toţi! Sfințenia este accesibilă pentru toţi!”.

Imediat după-amiază, cardinalul Parolin a ținut o conferință centrată pe tema: „Papa Francisc şi preoţii, în drum cu poporul lui Dumnezeu”. Articulată în opt puncte – rugăciunea, „a ieşi”, a învăța, a celebra Euharistia, a spovedi, a primi săracii, fraternitatea sacramentală, Maria – intervenția cardinalului a trasat câteva linii directoare pentru „slujirea pastorală în acest secol al XXI-lea al nostru” făcându-l „să dialogheze” pe pontif cu sfântul. Referitor la primul aspect, a afirmat că Vianney a petrecut „ore şi ore în faţa tabernacolului din biserica sa, pentru a-i cere Domnului convertirea locuitorilor din Ars”. Şi „Sfântul Părinte se trezește devreme dimineața şi se roagă până la liturghia de la 7 dimineața. Seara, întrerupe ocupațiile sale şi revine timp îndelungat în capelă până la cină”. Așadar, „rugăciunea este necesară pentru a crește în fidelitatea noastră”. Şi în afară de asta are „un obiectiv pastoral”, chiar şi atunci când se experimentează „ariditatea”.

Al doilea aspect al „Bisericii în ieșire” îşi trage originea din constatarea că „acțiunea pastorală se bazează pe discernământ: a observa situația, a privi cu bunăvoință, a asculta cu atenţie”; şi că în acest context „Duhul Sfânt inspiră creativitatea pentru a găsi cel mai bun mod pentru a se apropia de ceilalți”. De altfel, sfântul Ioan Maria a ieșit din „prezbiteriu pentru a-i întâlni pe enoriașii săi. Nu i-a găsit în biserică pentru că ei nu mai mergeau de mult timp”, din cauza revoluției franceze.

Cu privire la învățământ – al treilea punct – cardinalul Parolin a clarificat că el trebuie să facă referință la o „propunere clară de credinţă”, aşa cum făcea în predica sa Parohul de Ars. Şi dacă papa insistă mult asupra calității omiliilor, secretarul de stat a sugerat să se propună şi întâlniri de formare la nivel parohial. Cât priveşte Euharistia – al patrulea punct – ea „constituie inima preotului”: până acolo încât sfântul Ioan Maria exclama: „Dumnezeul meu! Cât de compătimit trebuie să fie un preot atunci când o face ca un lucru normal!”, şi încât papa Bergoglio a definit-o „actul suprem al revelației” (Misericordiae vultus, 11 aprilie 2015, nr. 7).

Pentru tema reconcilierii cardinalul Parolin a amintit zecile de mii de persoane care mergeau la confesionalul unde parohul de Ars petrecea de la cincisprezece la optsprezece ore pe zi, şi cum ea reprezintă pentru episcopul de Roma – care „are un simț ascuțit al duioșiei lui Dumnezeu care învăluie fragilitatea omului” – „sacramentul milostivirii”. Din păcate, a afirmat vorbitorul, „mulţi credincioşi nu se mai spovedesc”: de aici „invitaţia de a face totul pentru ca să redescopere acest sacrament esenţial. Asta cere o voinţă pastorală determinată, o cateheză neîncetată… precum şi un anumit curaj pentru a accepta să primească disponibili pe cei care vin să ceară, uneori timid, acest sacrament al iubirii”.

Pentru îngrijirea săracilor, conferenţiarul a amintit că la Ars au trebuit să ascundă hainele deoarece știau că parohul le dădea celor lipsiți tot ceea ce avea; cu caritate creativă a întemeiat colegiul Providence pentru a ridica din mizeria materială şi morală fetele care trăiau pe stradă. Şi pontiful la rândul său a vorbit în mai mult rânduri despre opțiunea preferențială faţă de cei săraci.

În cele din urmă secretarul de stat a amintit de „fraternitatea sacramentală concretă” ca „o mare provocare de astăzi, pentru că slujirea este adesea grea şi dificilă” şi „nu putem s-o exercităm în singurătate”; şi de rolul Fecioarei Maria în spiritualitatea sfântului şi a papei.

La sfârşitul zilei, cardinalul binecuvântează un itinerar – în interiorul sanctuarului din Ars – dedicat cardinalului Emil Biayenda, arhiepiscop de Brazzaville, mort în 1977, a cărui cauză de canonizare este în desfăşurare.

(După L’Osservatore Romano, 5 august 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.