Categorii

Preot șintoist: cu papa în Japonia, forţele noastre în slujba păcii

„Aş vrea ca papa în Japonia să ne dea un mesaj pentru a pune forţele noastre în slujba păcii”: este dorința lui Nabeshima Tomohisa, kannushi (preot-șef) al sanctuarului din Yutoku Inari la Kashima (prefectura Saga, insula Kyushu) la circa 60 km de Fukuoka.

Într-un interviu cu părintele Alberto Berra, PIME, de aproape 30 de ani în Japonia, rev. Nabeshima, 52 de ani, explică viziunea sa despre șintoism, profund legat cu natura, care este lucrare a lui Dumnezeu, şi despre dialogul cu celelalte religii: „Dumnezeu este ca un tată şi o mamă. Cristos şi Buddha sunt ca fraţii tatălui nostru şi ai mamei noastre… Cristos şi Maria sunt ca unchii noştri care locuiesc aproape de noi”. Rev. Nabeshima cultivă prietenia cu misionarii de la PIME (Institutul Pontifical de Misiuni Externe) de câteva decenii: cei trei copii ai săi au frecventat toţi grădinița Bisericii catolice din Kashima, al cărei director este părintele Lorenzo Manerba. Cea mai mică fiică a sa, care încheie trieniul de grădiniță, a exprimat dorința de a interpreta rolul Sfintei Fecioare Maria în reprezentația sacră de Crăciun.

Papa Francisc va fi în Japonia de la 23 la 26 noiembrie. Tema vizitei este „A proteja orice viaţă”. Rev. Nabeshima se opreşte asupra valorii apărării vieţii şi a naturii şi revelează că şi în societatea secularizată cum este cea japoneză, dorința religioasă nu s-a stins şi apare încontinuu, şi în rândul tinerilor.

Templul shintoist „Yutoku Inari” a fost construit în urmă cu 330 de ani circa şi este vizitat de peste 3 milioane de persoane pe an. Numai în primele 3 zile ale noului an este vizitat de circa 800 de mii de persoane.

Nabeshima Tomohisa este în acest templu din 1993 şi din acest an a devenit preotul șef (Guji) urmând tatălui său. În timp ce ne-a condus să vizităm interiorul templului, ne furnizează câteva date: în Japonia templele șintoiste, mari şi mici, sunt circa 80 de mii şi kannushi sunt circa 25 de mii. În comparație, templele budiste sunt circa 70 de mii în timp ce călugării sunt circa 130 de mii: în diferite temple budiste există viaţă comună, care lipsește în schimb în șintoism.

Rev. Nabeshima, cum este viaţa zilnică a unui preot șintoist?

Activitatea lui kannushi este să fie în slujba lui Dumnezeu. În mod deosebit în fiecare zi este să se roage pentru pace, pentru o viaţă senină şi prosperă; nu numai eu, ci şi toate persoanele angajate în templu. Ne reunim toţi împreună în fiecare dimineață pentru a ne ruga şi a face ritul purificării: avem nevoie de a purifica trupul, dar şi inima.

O altă activitate a kannushi este ceremonia de purificare a unui teren înainte de a începe lucrările de construcţie (Jichinsai); binecuvântarea căsătoriilor (cum cred că faceţi şi în Biserica catolică) şi tot ceea ce se referă la sărbători şi la hramuri (Matsuri).

În afară de asta avem munca de gestionare a templului cu tot ceea ce comportă: economie, contabilitate, direcția întreținerii şi curățeniei, instalarea tehnologiilor moderne precum wi-fi, etc.. Aceasta este o slujire faţă de mulţi vizitatori care vin şi din străinătate şi o posibilitate de legătură a bătrânilor cu kannushi.

Acest templu este vizitat de persoane din toată lumea şi de religii diferite. Misiunea mea este şi aceea de a dialoga cu ele.

În societatea japoneză este important să lucrăm pentru a menține pacea, chiar dacă spunem că suntem o națiune care este actualmente în situaţie de pace. Alaltăieri am fost invitat la palatul imperial pentru a fi aproape de împărat la ceremonia de întronare.

(Sokuirei Seidei no Ghi). Am văzut-o pe împărăteasă ștergându-şi  lacrimile cuvintele împăratului despre inaugurarea erei „Reiwa” unde chiar în nume este subliniată pacea. Multe persoane intervievate manifestau această dorință de pace.

Templul șintoist este un mediu care dorește pacea, favorizează bucuria şi recompunerea legăturilor dintre persoane. Cred că şi voi creştinii în biserici lucrați pentru acest scop. Prin această angajare şi rugăciune contribuim la construirea păcii în lume.

Papa Francisc vine să vorbească despre pace şi despre demnitatea vieţii. Cum vedeți dumneavoastră aceste teme?

Viaţa şi natura sunt foarte importante. În această privință în șintoism sunt trei sărbători legate de cultura orezului. Prima, primăvara, este legată de plantarea orezului, asupra căreia se invocă binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a scoate hrană. Toamna este sărbătoarea secerișului pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru recoltă. În sfârşit este sărbătoarea întemeierii templului (ca pentru persoane, se celebrează sărbătoarea zilei de naștere a templului).

În funcţie de templu, datele se schimbă. Aici în templul Yutoku Inari din Kashima o celebrăm în martie.

În șintoism natura este tema principală. Din natură vine viaţa. Ce este natura? Existenţa naturii este legată de Dumnezeu. Noi trăim grație naturii; de aceea trebuie s-o protejăm şi s-o păstrăm pentru viitoarele generații. Dacă aici în jur ar fi industrii, apa pe care vizitatorii o folosesc pentru purificare n-ar mai fi aşa de limpede cum o vedeți. Prin tradiție templul este un loc de refugiu în caz de calamități naturale. De aceea este considerat un loc pentru a proteja viaţa.

Ce sperați de la vizita papei pentru dumneavoastră şi pentru societatea japoneză?

Am simpatie pentru creștinism şi grație prieteniei cu părintele Manerba cred că Cristos mă ocrotește şi pe mine. Atunci când intru în biserica catolică din Kashima simt bucurie.

Ceea ce mă aștept este că deşi din religii diferite, avem aceeași inimă şi aceleași dorințe de exprimat: mai ales darul păcii în lume.

La noile „Miko” [tinere fecioare care îl asistă pe preotul șintoist], atunci când facem colocviul pentru a le asuma, spunem: „De acum înainte voi îl veți sluji pe Dumnezeu. Dumnezeul este ca un tată şi o mamă. Cristos şi Buddha sunt ca fraţii tatălui nostru şi mamei noastre; sunt ca unchii noştri, de aceea este nevoie să avem respect faţă de ei”. Creștinismul este o religie a străinilor însă Cristos şi Maria sunt ca unchii noştri care locuiesc aproape de noi. Dacă nu există acest sentiment de respect, nu se poate lucra într-un templu șintoist şi deveni Miko.

Tot aşa şi pentru educarea copiilor. Ei sunt educați nu numai de părinți, ci şi de bunici, de unchi, de rude şi de multe alte persoane care colaborează pentru o bună educație a copiilor. De aceea, în acelaşi mod, acum când vine papa în Japonia, îmi doresc ca japonezii să poată avea această simpatie în ascultarea învățăturilor sale. A nu-l vedea numai ca unul dintr-o altă religie, ci a-l vedea ca unul care are o învățătură foarte valabilă. Această învățătură care are ca finalitate pacea, bucuria, seninătatea. De aceea aş vrea ca să se dea un mesaj pentru a pune forţele noastre în slujba păcii.

Așadar există dialog între șintoiști şi catolici… Şi tinerii cred în șintoism?

Am întâlnit credincioşi din biserica „Notre-Dame” la Paris, întâlnesc diferiți călugări budiști şi prin părintele Manerba mai mulţi catolici. Pentru șintoism toţi suntem egali. Pentru aceasta, aş avea această dorință: ca şi aici, în templul meu, șintoiști, budiști şi creştini să putem oferi rugăciuni pentru pace. Trăim într-o societate secularizată, dar chiar şi în această societate foarte tehnologizată mai există oameni care caută spiritualitatea șintoistă. În tren toţi sunt cu smartphone-ul în mână, însă sunt mulţi cei care au suferințe în suflet.

Desigur este problema îndepărtării tinerilor de religie. Chiar dacă această îndepărtare există, atunci când vin la templu, ei se află în largul lor. Venind la templu tinerii spun: „În sfârşit am găsit un astfel de loc!”.

Mă întreb mereu cum să-i atragem pe tineri fără a-i constrânge, găsind moduri pentru a-i interesa. De exemplu, recent a fost ceremonia întronării împăratului care a interesat şi entuziasmat mulţi tineri japonezi şi străini.

Apoi să nu uităm hramurile (Matsuri) unde există diferite atracții. Iată, a crea aceste ocazii este misiunea noastră.

Recent, școlile elementare, medii şi superioare din Kashima m-au invitat să vorbesc. Eu nu merg în școli, însă tinerii vin la templu. Pentru a face lecția mai interesantă, îi informez despre activitățile de la templu şi mai ales despre sărbători. De exemplu, se întreabă cum facem noi aceste hramuri în locuri aşa de înalte şi orientate spre răsărit, etc… Nu tratez teme dificile, dar prezentând şi relatând evenimente şi sărbători legate de templu tinerii se întorc acasă mulțumiți şi interesați.

În timpul marilor evenimente de la templu, mai ales cele de la începutul anului, tinerii vin şi colaborează part-time timp de circa o săptămână: asta foloseşte şi pentru educaţia lor religioasă.

De Alberto Berra

(După AsiaNews, 19 noiembrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.