Categorii

Povestirea şi Cuvântul: apă a vieţii pentru setea omului rătăcit. Legătura între Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale şi Duminica Bibliei

Există o legătură evidentă între Mesajul publicat la 24 ianuarie de papa Francisc pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale şi Duminica Bibliei, iniţiativă voită de Sfântul Părinte care începe chiar astăzi. Legătura se poate găsi în titlul în începutul Mesajului pe care anul acesta papa a voit să-l dedice „temei povestirii, deoarece cred că pentru a nu ne rătăci avem nevoie să respirăm adevărul istoriilor bune”. Duminica Bibliei are în centrul său Biblia, o povestire bogată în adevărul istoriilor bune, un text, o „țesătură” de istorisiri care au puterea de a ne face să respirăm, adică de a ne face să trăim, respingând acea rătăcire care însoţeşte viaţa fiecărui om.

Biblia nu este o carte de teorii abstracte, ci o culegere de povestiri, o bibliotecă (din grecescul Ta Biblía, Cărțile) de 73 de cărți pline de relatări, de istorisiri care împreună compun „istoria mântuirii”. Fiecare istorie umană este o istorie de mântuire, acesta este sensul ultim al literaturii: omul cunoaște rătăcirea pe care viaţa o aduce cu sine („calea dreaptă era rătăcită”, cântă Dante în celebrul său incipit) şi înfruntă abisul fără nume al morții. Literatura este povestirea acestei experiențe: omul care se întoarce viu din moarte poate să povestească, pentru că răul, aşa cum afirmă Paul Ricoeur, nu se poate explica, ba chiar este lipsa explicației, dar se poate povesti. Primii oameni se întorceau de la vânătoare (aducând morți şi răniți cu ei) şi în jurul focului povesteau aventura şi adesea vreunul făcea artă din ea, pictând acele istorii pe pereții peșterii, pentru că „viaţa devine istorie” cum afirmă titlul Mesajului papal. Poemele celor din vechime nu întâmplător sunt niște „nostoi”, niște întoarceri din oroarea războiului, ca aceea a lui Ulise, dar şi în modernitate, ca în romanul lui Melville: Ismael, unicul supraviețuitor al Pequod, prins de sicriul plutitor, se întoarce din moarte şi povestește. Aşa se întâmplă în Evanghelie, care este o povestire izvorâtă din big-bangul aparițiilor lui Cristos înviat discipolilor săi.

Şi astăzi, în lumea contemporană, hiper-conectată şi „hiper-comunicativă”, a povesti istorii este, aminteşte papa, problemă de viaţă sau de moarte. Trebuie dat spațiu cuvintelor, Cuvântului, altminteri murim sufocați de bârfe pentru că bârfa este adevăratul dușman, opusul cuvântului, nu tăcerea. Cuvântul şi tăcerea trăiesc unul grație alteia, unul din alta pentru că tăcerea este sânul cuvântului şi aşa cum tăcerea şi cuvântul generează şi regenerează viaţa, bârfa în schimb produce moarte, ucide.

Duminica Bibliei aminteşte centralitatea Cuvântului lui Dumnezeu adunat în Biblie în viaţa creștinului, o temă asupra căreia papa Francisc a revenit adesea în predica sa. În Biblie creștinul poate să contemple cum „viaţa devine istorie”: Dumnezeul trinitar, creator al vieţii, în a doua persoană a Cuvântului, „s-a făcut trup şi a locuit între noi”, a parcurs străzile prăfuite ale oamenilor. Misterul lui kenosis a lui Cristos, a „înjosirii” sale, până la moartea pe cruce a generat mult rod, viaţa şi mântuirea pentru toţi oamenii creaturile sale. Cristos este Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu care, aşa cum spune profetul Isaia, acţionează ca ploaia şi zăpada care „coboară din ceruri şi nu se întorc acolo fără să ude pământul şi să-l facă să rodească, să încolțească şi să dea sămânță semănătorului şi pâine celui care mănâncă, la va fi cuvântul meu care a ieșit din gura mea: nu se va întoarce la mine în mod zadarnic, fără ca să facă ceea ce îmi place şi să aibă succesul pentru care l-am trimis”, exact la fel Isus, adică viaţa lui Dumnezeu făcută istorie, împlinește misiunea sa de iubire „până la sfârşit”.

Sunt istorii „bune” cele din Biblie? Desigur, dar în ce sens? Vestea pe care ele o aduc este Evanghelia, Vestea Bună, răscumpărarea oamenilor realizată de Cristos, dar sunt bune înainte de toate pentru că sunt istorii „adevărate”. Din acest punct de vedere textul biblic are un realism extraordinar, care nu face niciun rabat la cruzimea vieţii şi la toate zonele sale de umbră. Dacă Platon în Grecia recomanda artiștilor să nu povestească obscenitățile şi mârșăviilor vieţii, nu aşa se întâmplă pentru autorii inspirați ai textului biblic. Ucideri, trădări, eșecuri, nimic din toate acestea nu este cruțat pentru cititorul Bibliei care în zadar va căuta un „happy end” absent în cea mai mare parte a evenimentelor relatate în ea. Personajele din acele evenimente intră în scenă cu tot adevărul lor format din noblețe împletită cu meschinărie şi chiar şi cei mai „mari” sunt văzuți în fragilitatea lor constitutivă (să ne gândim de exemplu la marele rege David) adică omenitate. Punctul este că istoriile pe care Biblia le povestește sunt bune, adică aduc vestea bună, dar nu sunt „dulci”, este mai multă sare decât miere în cuvântul lui Dumnezeu care este aşa cum spune Scrisoarea către Evrei: „Viu, plin de putere şi mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri; el pătrunde până la despărțitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii”. De acest cuvânt ascuțit are nevoie omul din orice epocă şi astăzi chiar şi creştinii pentru că riscul este acela de a cădea în ispita de a-i elimina boldul, aşa cum a intuit criticul literar Northrop Frye (definiția sa a Bibliei „Marele Cod” al literaturii): „Reacția normală a oamenilor în faţa unei mari construcții culturale ca Biblia este de a face ceea ce i-au făcut filistenii lui Samson: să o reducă la neputință şi apoi să o închidă într-o moară ca să macine resentimentele şi prejudecățile noastre…”. Împotriva acestei ispite „conciliante” se bate papa Francisc şi chiar inițiativa Duminicii Bibliei trebuie să fie citită în cadrul acestei lupte, o luptă pe care pontiful o duce cu mare încredere în forţa acelui Cuvânt, pentru că aşa cum conclude acelaşi Frye: „… dar părul său ca acela al lui Samson, poate că au început şi acolo să crească din nou”.

De Andrea Monda

(După L’Osservatore Romano, 26 ianuarie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.