Categorii

Postul Mare 2017: părintele Cantalamessa, astăzi Lazăr „este o emisferă, sudul lumii”. A ne păzi de dumnezeul ban, „marele Bătrân”

În primul Post Mare după Jubileu, părintele Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontifical, trasează pentru agenţia SIR o frescă despre acest timp forte al anului liturgic: celălalt este „un cuvânt care se vede” şi Lazăr astăzi „nu mai este o persoană ci un continent, dacă nu chiar o emisferă”. A ne păzi de dumnezeul ban, „mare Bătrân” fals şi mincinos care „îşi ia rolul de a-i pedepsi el însuşi pe adoratorii săi”, antidotul pentru corupţie.

Este primul Post Mare după Jubileul Milostivirii. Se poate spune că acest cuvânt răsună astăzi în mod nou, ca „icoană a Bisericii”, cum a definit-o Papa Francisc?

Desigur, după anul jubiliar, cuvântul „milostivire” răsună în mod nou şi diferit în Biserică; evocă gesturi, atitudini şi o practică eclezială foarte precisă. Exemplul însuşi al Papei a indicat o întreagă serie de aplicaţii concrete, de locuri noi şi actuale în care să se întrupeze fericirea celor milostivi. Încă mai înainte de datoria de a fi milostivi, Papa Francisc a insistat asupra milostivirii ca dar al lui Dumnezeu oferit omenirii care a asumat o faţă umană în Cristos. Milostivirea oamenilor şi a Bisericii nu este cauza, ci efectul milostivirii lui Dumnezeu. Parabola servitorului care, iertat, n-a ştiut la rândul său să-l ierte pe cel care-i datora o sută de dinari, a fixat pentru totdeauna raportul care există între cele două feţe ale milostivirii conform Evangheliei.

Postul Mare este „un nou început”, ne aminteşte Papa în Mesajul din acest an, în care recomandă primatul Cuvântului. În ce mod poate Scriptura „să reînnoiască dinăuntru” cele trei practici tradiţionale de Postul Mare: postul, rugăciunea şi pomana?

Mesajul Papei Francisc pentru Postul Mare este centrat pe raportul dintre Cuvântul pe care Dumnezeu îl adresează fiecărei persoane prin Evanghelie şi cuvântul viu care este fiecare frate şi mai ales săracul şi nevoiaşul. Sfântul Augustin defineşte cuvântul „un sacrament care se aude” şi sacramentul „un cuvânt care se vede”. Iată, celălalt, ne aminteşte Papa, este întocmai un cuvânt care se vede. Bogatul n-a ştiut să vadă acest cuvânt în săracul Lazăr; să fim atenţi, ne avertizează Papa, să nu facem şi noi acelaşi lucru cu nenumăraţii „Lazăr” care sunt la uşile noastre şi pe străzile noastre.

Celălalt este un dar, niciodată „un deranj”, se mai citeşte în Mesaj: la ce punct suntem, după părerea dumneavoastră, cu punerea în practică a faptelor de milostenie, trupească şi sufletească?

Nu se va face niciodată îndeajuns în materie de milostenie sufletească şi trupească, şi pentru că nevoile sunt imense şi în mod obiectiv superioare forţelor umane. Săracul Lazăr astăzi nu mai este o persoană ci un continent, dacă nu chiar o emisferă, emisfera de sud a lumii. Însă asta nu trebuie să ne facă să închidem ochii cu privire la volumul extraordinar de solidaritate care în diferite forme, religioase sau laice, este în desfăşurare în lumea noastră occidentală, graţie şi exemplului personal şi apelurilor continue ale Papei Francisc. Se spune „binele nu face zgomot şi zgomotul nu face bine” şi asta rezultă deosebit de evident în domeniul faptelor de milostenie, mai ales a milosteniei mărunte şi capilare. Auzim încontinuu vorbindu-se despre scandaluri financiare şi despre aproprieri abuzive, dar rar despre multele, mici şi mari, „exproprieri” voluntare.

Banul, „idol tiranic”, avertizează Francisc revenind asupra uneia din temele îndrăgite de el: corupţia. De ce această luptă necesară este un mesaj pe care omul de astăzi este aşa de îndărătnic să-l primească?

În anii ’70 şi ’80, pentru a explica, în Italia, răsturnările politice neaşteptate, jocurile oculte de putere, terorismul şi misterele de tot felul de care era chinuită convieţuirea civilă, s-a afirmat ideea, aproape mitică, a existenţei unui „mare Bătrân”: un personaj foarte viclean şi puternic care din culise ar fi manevrat totul, pentru scopuri cunoscute numai de el. Acest „mare Bătrân” există cu adevărat, nu este un mit; se numeşte Ban. Ca toţi idolii, banul este „fals şi mincinos”: promite siguranţă şi în schimb o ia; promite libertate şi în schimb o distruge. Oamenii situaţi în posturi de responsabilitate care nu mai ştiau în ce bancă sau paradis fiscal să îngrămădească profiturile corupţiei lor au ajuns în banca acuzaţilor, sau în celula unei închisori. Pentru cine au făcut asta? Merita? Au făcut cu adevărat binele copiilor şi al familiei, sau al partidului, dacă asta e ceea ce căutau? Sau mai degrabă nu s-au ruinat pe ei înşişi şi pe alţii? Dumnezeul ban îşi ia rolul de a-i pedepsi el însuşi pe adoratorii săi.

Cu trimiterea misionarilor milostivirii, Papa a voit să dea şi mai multă centralitate sacramentului Pocăinţei: este unul din succesele Jubileului sau mai este nevoie de a-i sensibiliza pe credincioşi – şi cum – la o recurgere mai mare la sacrament?

Atitudinea faţă de sacramentul reconcilierii oglindeşte tendinţa existentă astăzi în toate Bisericile creştine şi în practica religioasă în general. Spovada este practicată de un număr mic, foarte mic, decât în trecut, dar cei care se apropie de ea o fac, în general, cu o convingere mai mare decât odinioară. Ceea ce, cred eu, ar trebui să se primească de la numeroasele apeluri ale Papei Francisc este să se facă din spovadă un semn de convertire autentică a inimii. Există păcate pe care noi preoţii aproape niciodată nu le auzim menţionate în confesional şi care în schimb sunt foarte răspândite în viaţă şi o adevărată plagă a societăţii: întocmai acelea care se referă la modul de a gestiona sau de a procura banii. Sperăm că acest comentariu pe care Papa, în Mesajul său pentru Postul Mare, îl face despre parabola evanghelică să nu fie citit şi ascultat numai de nenumăraţii Lazăr, ci şi de vreun bogătaş. Sperăm şi că în acest moment de concentrare asupra noastră înşine şi asupra intereselor naţionale, noi europenii, luaţi în ansamblu, să ne dăm seama că nu aparţinem lumii lui Lazăr ci lumii omului bogat.

De M. Michela Nicolais

(După agenţia SIR, 3 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.