Categorii

Polemici după audienţa din 14 mai 2016: Papa Francisc şi animalele: n-a fost un aut aut, ci numai un exemplu

Papa-animalele„Mila nu trebuie confundată nici cu compătimirea pe care o simţim faţă de animalele care trăiesc cu noi; de fapt, se întâmplă ca uneori să simţim acest sentiment faţă de animale şi să rămânem indiferenţi în faţa suferinţelor fraţilor. De câte ori vedem oameni ataşaţi de pisici, de câini şi apoi lasă fără să-l ajute pe vecinul, pe vecina care au nevoie… Aşa nu merge”. Această frază rostită de Papa Francisc la audienţa jubiliară de sâmbătă 14 mai a provocat multe polemici.

Şi totuşi, Papa Francisc a demonstrat mereu o mare sensibilitate faţă de animale, aşa cum demonstrează diferite texte din enciclica Laudato si’, unde, printre altele, reluând Catehismul, cu privire la experimentele pe animale a afirmat că sunt legitime numai dacă „se menţin în limite raţionale şi contribuie la îngrijirea sau la salvarea vieţilor umane” şi că „este contrar demnităţii umane să se provoace inutil suferinţe animalelor şi să se dispună în mod nediscriminat de viaţa lor”. Orice folosire şi experiment „cere o respectare religioasă a integrităţii creaţiei”. Părintelui Pierluigi Plata, care a scris recent o carte despre prezenţa animalelor în Biblie, „Fratele Miel, Sora Vulpe”, îi cerem să ne explice mai bine poziţia Papei.

Părinte Pierluigi, de ce cuvintele lui Francisc au făcut atâta zarvă?

Pe de o parte, văd pozitiv acest zgomot mediatic, de vreme ce înseamnă că Papa este ascultat. Pe de altă parte, cum se întâmplă adesea, din păcate fraza referitoare la animale a fost extrapolată din contextul precis în care era inserată. De aceea, trebuie inserată intervenţia în cadrul Anului Jubiliar: Papa, voind să aprofundeze faţetele poliedrice ale Milostivirii, a vorbit despre milă, cu intenţia de a-i da o accepţie corectă.

După părerea dumneavoastră, fraza Papei a fost instrumentalizată?

Fără îndoială da, pentru că exemplul folosit de Papa era exemplificativ, ilustrativ pentru altceva: animalele nu erau argumentul principal! Deja la audienţa din 4 iunie 2014 a afirmat că „darul milei ne face să creştem în relaţia şi în comuniunea cu Dumnezeu”. Şi atunci a punctat diferenţa dintre milă şi pietism, precizând: „De ce spun nu de pietism? Pentru că unii cred că a avea milă înseamnă a închide ochii, a face o faţă de iconiţă, a ne preface că suntem ca un sfânt”. Sunt exemple.

Cum a scris deja Pontiful în Laudato si’, iubirea faţă de om trebuie să fie prioritară: ar fi absurd să se iubească animalele şi să se uite oamenii. De ce acum se scandalizează?

Chiar cred că pe cea mai mare parte a animaliştilor i-a supărat chestiunea de a fi interpretat cuvintele Papei ca un aut aut, adică a-i pune pe ei în faţa unei dileme: ori dai atenţie animalelor ori vecinului tău. Sensibilitatea lor faţă de animale a fost astfel rănită. Totuşi trebuie să amintim că tocmai în enciclica Laudato si’ Pontiful afirmă: „A insista să spunem că fiinţa umană este imagine a lui Dumnezeu n-ar trebui să ne facă să uităm că fiecare creatură are o funcţie şi niciuna nu este superfluă. Tot universul material este un limbaj al iubirii lui Dumnezeu, al afectului său nemăsurat faţă de noi. Solul, apa, munţii, totul este mângâiere a lui Dumnezeu” (84).

Papa n-a voit să pună în contrapoziţie animalele şi persoanele, ci a focalizat cu atenţie, şi cu stilul său, valorile existenţei umane… Şi pentru sfântul Francisc este central omul şi numai după aceea sunt animalele şi mediul, creaţia… Şi totuşi, nimeni nu se ofensează.

Stilul comunicativ al Papei Francisc este aşa de direct şi foarte plastic şi probabil încă nu ne-am obişnuit. Noi suntem contemporani ai lui, nu ai sfântului Francisc. Apoi, permiteţi-mi, cunoaştem cu adevărat mesajul sfântului, sau îl numai îl idealizăm?

Care este raportul corect care trebuie să existe între om şi animal? De atâtea ori, animalele sunt un aliat preţios al bătrânilor şi bolnavilor…

Referinţa trebuie să rămână mereu cea descrisă în primele pagini din Geneză. O ordine şi o armonie pe care însuşi Creatorul a pus-o în mod perfect pentru întreaga creaţie. Tocmai pentru că există distincţie între om şi animal, aceştia pot instaura o relaţie constructivă în cadrul casei comune. Mereu de-a lungul istoriei animalele au fost aliaţi preţioşi ai omului, astăzi îndeosebi se evidenţiază ajutorul adevărat şi concret pe care unele specii le pot da în situaţii deosebite. Se vorbeşte astfel despre „Pet Therapy”, despre intervenţii asistate cu animale, recunoscute şi de ministerul sănătăţi de la noi, în favoarea copiilor, bolnavilor, bătrânilor, a celor apţi în mod diferit…

Există biserici unde animalele pot merge la Liturghie cu stăpânii lor. Ce părere aveţi?

Personal, din experienţa mea, sunt favorabil. Se vorbeşte despre animale domestice care pot să fie obişnuite cu anumite comportamente: cred că pot fi dresate foarte bine pentru ca să nu deranjeze când sunt în biserică. Dacă nu creează distrageri în timpul celebrării, dacă ele contribuie la o mai mare participare a stăpânilor lor, pot să vină.

Dar animalele merg în paradis?

Răspunsul este complex, deoarece în mod inevitabil trimite la dorinţa de a şti dacă animalele au sau nu un suflet. După părerea mea întrebarea ar trebui pusă în alţi termeni. Nu este chestiune de suflet sau trup: este ansamblul creaturilor care pot fi părtaşe de mântuirea realizată de Cristos. În enciclica Laudato si’ se afirmă în mod expres: „Creaturile din această lume nu ni se mai prezintă ca o realitate pur naturală, pentru că Cel Înviat o învăluie în mod misterios şi o orientează spre un destin de plinătate. Înseşi florile câmpului şi păsările pe care El le-a contemplat încântat cu ochii săi omeneşti, acum sunt pline de prezenţa sa luminoasă”. Învierea lui Cristos lasă să se spere mult într-o deplină comuniune a întregii creaţii cu Creatorul său.

De Gigliola Alfaro

(După agenţia SIR, 21 mai 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.