Categorii

Pentru a da glas minorilor migranţi. Interviu luat cardinalului preşedinte al noului Dicaster pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale

MigrantiÎn faţa „situaţiei dramatice a migranţilor minori închişi în centrele de detenţie şi în lagărele de permanenţă obligatorii, unde sunt segregaţi, fără posibilitate de a frecventa în mod normal şcoala, şi cu riscul de a fi recrutaţi de criminalitatea organizată, este urgent de găsit alternative care să respecte importanţa unităţii familiei”. Este apelul lansat de cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, în ajunul Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului, dedicată anul acesta tocmai „migranţilor minori, vulnerabili şi fără glas”. În acest interviu acordat ziarului nostru cardinalul vorbeşte şi despre noul Dicaster pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale prezidat de el.

Duminică, 15 ianuarie, este a 103-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului. Nu există de a celebra numai pe cei morţi în mare?

Această zi are, desigur, printre finalităţile sale, amintirea şi denunţarea întâmplărilor din ultimul an. De fapt, nu putem uita pe toţi cei care, voind să scape de moarte sigură sau căutând un viitor mai bun, şi-au pierdut viaţa sau suferă chinuri de nedescris. Dacă privim numai la contextul mediteranean, statisticile vorbesc despre peste cinci mii de migranţi morţi în mare în timpul călătoriei spre Europa în 2016. Ne aflăm în faţa celui mai rău bilanţ anual înregistrat vreodată în termeni de pierderi de vieţi umane. Şi printre ei sunt numeroşi, din păcate, copiii; amintim cazul micuţului Aylan în septembrie 2015. De atunci în mare au murit peste 400 de minori. Şi totuşi, trebuie să ne străduim să lărgim privirea, şi să fim conştienţi de realităţile care chinuiesc şi celelalte continente. De exemplu, în America sunt mulţi copiii care sunt constrânşi să se mute dintr-o ţară în alta. Conform Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), peste jumătate dintre refugiaţii din lume au o vârstă mai mică de 18 ani şi datele indică şi că, în 2015, cifra de copii neînsoţiţi care au căutat refugiu a ajuns la aproape 100.000. Deci ne aflăm în faţa unei probleme actuale şi urgente, care implică toată planeta şi care cere atenţia noastră şi angajarea noastră. Pentru aceasta, îi invităm pe toţi creştinii să conştientizeze provocarea socială şi pastorală pe care o reprezintă situaţia minorilor migranţi şi refugiaţi. Însă această zi mondială este şi o ocazie pentru a sublinia atâtea elemente pozitive. Mişcarea migratoare reprezintă ea însăşi o bogăţie: la nivel de resurse umane; pentru beneficiul economic pe care-l aduce; şi în aspectul său cultural. Şi acestea sunt numai câteva dintre aspectele pozitive pe care migraţia le aduce cu sine. Apoi, din partea celui care primeşte nu putem uita toate acele răspunsuri generoase şi creative puse în aplicare fie de societatea civilă fie de Biserică.

Minorii migranţi şi refugiaţi şi generaţiile a doua constituie un element important al creşterii societăţilor noastre. Ce instrumente avem pentru a-i integra?

Benedict al XVI-lea a voit să dedice două mesaje tinerilor migranţi, în 2008 şi în 2010. El reflecta asupra provocărilor pe care tinerii trebuie să le înfrunte în locurile de sosire şi îşi îndrepta atenţia, în mod deosebit, sprijinirii familiei şi şcolii. Papa Francisc, astăzi, aprofundează această reflecţie şi pune accentul pe grija Bisericii faţă de „copiii care sunt de trei ori lipsiţi de apărare pentru că sunt minori, pentru că sunt străini şi pentru că sunt neajutoraţi, când, din diferite motive, sunt forţaţi să trăiască departe de ţara lor de origine şi despărţiţi de afectele familiale”. Tutelarea drepturilor lor pe baza orânduirii juridice internaţionale este de importanţă fundamentală. Principiul interesului superior al copilului este stabilit de articolul 3 din Convenţia despre drepturile copilăriei din 1989. De aceea, autorităţile din ţările care primesc au obligaţia să le garanteze.

Conform statisticilor numărul minorilor străini neînsoţiţi aproape s-a dublat într-un an. Papa Francisc în ultimele timpuri a intervenit de mai multe ori asupra dramei copiilor, şi migranţi, care singuri trebuie să înfrunte abuzuri sau violenţe faţă de ei. Ce se poate face pentru a stăvili acest fenomen?

Este adevărat. Statisticile evidenţiază această tristă creştere. Dacă, de exemplu, vorbim despre situaţia italiană, constatăm că numărul minorilor neînsoţiţi debarcaţi în ţară chiar s-a dublat, trecând de la 12.360 în 2015 la 25.772 în 2016. Şi a fi singuri îi face în mod inevitabil mai vulnerabili şi îi face să cadă victime ale traficului de persoane pentru scopuri nedemne. În faţa acestui lucru, Pontiful îşi ridică încontinuu propriul glas pentru a denunţa această situaţie dramatică, de exemplu, în recenta Scrisoare adresată episcopilor în sărbătoarea sfinţilor prunci nevinovaţi şi în discursul adresat corpului diplomatic din 9 ianuarie. În mesajul din 2017, Papa încurajează protejarea şi apărarea minorilor migranţi, pornind de la cunoaşterea factorilor care contribuie la crearea unei stări de vulnerabilitate, cum ar fi lipsa mijloacelor de supravieţuire, nivelul scăzut de alfabetizare şi necunoaşterea legilor, culturii şi limbei. Adesea se vrea să se răspundă cu politici de imigrare mai restrictive, controale mai severe la graniţe şi luptând împotriva criminalităţii organizate. Însă este necesar de înfruntat cauzele mai profunde ale fenomenului. Papa Francisc reafirmă că şi o colaborare tot mai strânsă între imigraţi şi comunităţile care îi primesc ajută la stăvilirea fenomenului. Şi atâtea persoane, amintim asta mereu, se dăruiesc deja zilnic, punând în mod neobosit vieţile lor în slujba acestor copii.

Această creştere exponenţială a numărului de minori străini neînsoţiţi are primirea necesară?

În mesajul său, una dintre cele patru directoare indicate de Pontif ca răspuns la fenomenul migraţiei minorilor este tocmai necesitatea de integrare. Aceasta este, pentru mulţi, o perioadă de instabilitate, în care trebuie să se facă o tranziţie de la cultura şi societatea de origine la o nouă viaţă în ţara de sosire. Atâţia experimentează aşa-numita „dificultate a dublei apartenenţe”. Pentru acest motiv, Papa aminteşte de necesitatea „adoptării de politici adecvate de primire, de asistenţă şi de incluziune”, şi a „inserării sociale a minorilor migranţi, sau programe de repatriere sigură şi asistată”. Canada, în 1996, a devenit prima dintre ţările care a introdus directive îndreptate specific spre minorii care cereau azil, dar multe alte guverne înfruntă cu dificultate problema şi acţiunile lor oscilează între adoptarea de măsuri rigide de control şi eforturi menite să respecte articolul 22 din Convenţia despre drepturile copilăriei, care cere ţărilor semnatare să furnizeze o protecţie şi o asistenţă adecvată copiilor. În acest context, Pontiful a voit să îndrepte o atenţie deosebită la situaţia migranţilor minori închişi în centrele de detenţie şi în lagărele de permanenţă obligatorii, unde sunt segregaţi, fără posibilitate de a frecventa în mod normal şcoala, şi cu riscul de a fi recrutaţi de criminalitatea organizată. Este urgent de găsit alternative care să respecte importanţa unităţii familiei. În plus, cum notează Papa Francisc, rămâne fundamentală crearea de iniţiative de cooperare care să tindă la reducerea cauzelor emigrării. Pentru cele spuse şi în vederea integrării migranţilor şi refugiaţilor minori, este fundamental în mod logic a avea o legislaţie specific care să vină în întâmpinarea problematicilor lor specifice. A favoriza reîntregirea familiei sau, în cazul în care nu este posibilă, a promova primirea lor din partea familiilor, evitând astfel pe cât posibil lagărele şi alte centre, ar fi un bun început. Punct important este şi acela al integrării şcolare în sistemul educativ naţional, oferind itinerare formative specifice de integrare adaptate exigenţelor lor, în aşa fel încât să se garanteze pregătirea lor şi să fie înzestraţi cu bazele necesare pentru o inserare corectă în noua lume socială, culturală şi profesională. Şi nu putem uita necesitatea ca trecerea din ţara de plecare la ţara de sosire să fie sigură, de exemplu prin coridoare umanitare.

Aceasta este prima Zi Mondială care se celebrează de la instituirea noului Dicaster pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale, intrat în funcţiile sale de la 1 ianuarie. Care au fost priorităţile activităţii dumneavoastră în aceste prime săptămâni?

Dicasterul ia formă, reuniune după reuniune, cu necesitatea de a da un profil unitare acelor funcţiuni care erau ale patru diferite Consilii Pontificale: Dreptate şi Pace, Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, Cor Unum şi Lucrători Sanitari. De la motu proprio Humanam progressionem (17 august 2016) la intrarea în vigoare a Dicasterului (1 ianuarie 2017) am avut momente un pic strâmte pentru reorganizare. Pentru aceasta am cerut o prorogare de la Papa, care ne-a acordat-o, până la Paşti. În noul Dicaster este prevăzut un birou de cercetare şi studiu; un birou care se va ocupa de aplicarea practică a proiectelor; un birou care se va ocupa în manieră sistematică de comunicare, de raportul cu lumea, pentru a dialoga nu numai cu interlocutorii noştri obişnuiţi, ci pentru a ieşi în întâmpinarea tuturor şi a realiza provocarea de a promova binele societăţii. Tema migratoare a asumat o greutate tot mai gravă în ziua de azi. Crearea unei secţiuni pentru migranţi şi refugiaţi demonstrează toată atenţia Papei faţă de chestiunea delicată a fenomenului migrator. Această secţiune se va folosi de colaborarea experţilor în materie şi va menţine contacte specifice cu organismele internaţionale în domeniul migrator. Biserica, sub conducerea Papei, este tot mai mult chemată să ofere gesturi concrete de proximitate şi de umanitate, elemente esenţiale ale acelei dezvoltări la care milioane de copii au dreptul.

De Nicola Gori

(După L’Osservatore Romano, 15 ianuarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.