Categorii

Paul al VI-lea, apostol curajos al evangheliei

Cu decretul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor datat la 25 ianuarie, papa Francisc a stabilit ca să fie inserată comemorarea sfântului Paul al VI-lea în Calendarul general al Bisericii de rit roman, ţinând cont fie de importanţa universală a acţiunii sale fie de exemplul de sfinţenie dat poporului lui Dumnezeu. Ziua de celebrare va fi 29 mai, dată a hirotonirii sale prezbiterale în 1920, ziua de 6 august, zi a naşterii sale pentru cer, fiind sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului. Dacă sfântul este cel care, făcând să rodească harul divin în fapte, îşi conformează propria viaţă lui Cristos, Paul al VI-lea a făcut asta răspunzând la chemarea la sfinţenie ca botezat, preot, episcop, suveran pontif, iar acum îl contemplă pe Dumnezeu faţă în faţă. A subliniat mereu că „numai în căutarea sinceră a lui Dumnezeu, făcută cu rugăciunea, cu pocăinţa, cu metánoia a întregii fiinţe, se pot asigura succesele adevărate ale vieţii creştine şi apostolice şi se poate pune în practică primul şi mereu viul apel al Domnului la sfinţenie: « Impletum est tempus, et appropinquavit regnum Dei; paenitemini et credite evangelio» (Marc. 1,15). «Estote ergo vos perfecti sicut et Pater vester caelestis perfectus est» (Matth. 5,48)” (Discurs adresat Sacrului Colegiu pentru urările onomastice, 21 iunie 1976).

Ca preot, în 1931, când deja începuse slujirea sa pentru Sfântul Scaun, după ce a scris că nu voia „nicio regulă, nicio adăugire extraordinare” care să distingă viaţa sa creştină de forma normală, a adăugat că ar fi voit să cultive „o iubire deosebite faţă de ceea ce este esenţial şi obişnuit în viaţa spirituală catolică. Astfel – scria el – voi avea Biserica mamă de caritate: Liturgia sa va fi regula preferată pentru spiritualitatea mea religioasă”. Şi meditând asupra acelui „imitamini quod tractatis”, din misterul Euharistiei scotea respectiva necesitate a „jertfirii propriei vieţi pretutindeni”, indicând-o ca „liturghia în viaţă” unită cu acel „semper gratias agentes” (Notiţe pentru Exerciţii spirituale la Montecassino).

Împreună cu decretul sunt publicate textele care trebuie adăugate în cărţile liturgice (Calendar, Liturghier, Liturgia Orelor, Martirologiu). Rugăciunea zilei face să răsune ceea ce Dumnezeu a săvârşit în slujitorul său credincios: „ai încredinţat Biserica ta conducerii sfântului papă Paul al VI-lea, apostol curajos al Evangheliei Fiului tău”, şi îi cere: „fă ca, luminaţi de învăţăturile sale, să putem coopera cu tine pentru a dilata în lume civilizaţia iubirii”. Sunt sintetizate aici principalele caracteristici ale pontificatului său şi ale învăţăturii sale: o Biserică, ce aparţine Domnului (Ecclesiam Suam), dedicată vestirii Evangheliei, aşa cum amintea în Evangelii nuntiandi, chemată să dea mărturie că Dumnezeu este iubire.

Sunt indicate şi lecturile biblice pentru Liturghie, alese de la Comunul pentru papi, şi ca lectură pentru Oficiul lecturilor câteva fragmente din omilia ţinută la ultima Sesiune publică a Conciliului, la 7 decembrie 1965, sintetizată de temă: Pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu trebuie cunoscut omul. Paul al VI-lea a trăit, înainte şi după ce a fost papă, privind constant la Cristos a cărui necesitate pentru fiecare om o simţea şi o proclama. A arătat asta cu prima sa scrisoare pastorală ca arhiepiscop de Milano intitulată, cu expresia sfântului Ambroziu: Omnia nobis est Christus.

Într-o reflecţie din 5 august 1963, la o lună şi jumătate după alegerea sa la catedra lui Petru, scria: „Trebuie să mă întorc la început: raportul cu Cristos… care trebuie să fie izvor de umilinţă foarte sinceră: «îndepărtează-te de mine, căci sunt om păcătos…»; fie în disponibilitate: «vă voi face pescari…»; fie în simbioza voinţei şi a harului: «pentru mine viaţa este Cristos…»”. Iubirea faţă de Cristos este iubire faţă de Biserica sa. În Gând la moarte putea să scrie pe bună dreptate: „Îl rog pe Domnul să-mi dea harul să fac din apropiata mea moarte dar de iubire oferit Bisericii. Aş putea spune că am iubit-o mereu şi că pentru ea, şi nu pentru altcineva, mi se pare că am trăit”.

Fascinat de figura şi activitatea apostolică a sfântului Paul, când Duhul Sfânt l-a indicat ca succesor al sfântului Petru, nu şi-a precupeţit energiile sale în slujba Evangheliei lui Cristos, a Bisericii şi a omenirii, văzută în lumina planului divin de mântuire. Apărător al vieţii umane, al păcii şi al adevăratului progres al omenirii, aşa cum arată învăţăturile sale, a voit ca Biserica, inspirându-se din Conciliu şi punând în practică principiile sale normative, să redescopere tot mai mult identitatea sa, depăşind diviziunile din trecut şi foarte atentă la noile timpuri: Biserică a lui Cristos, care pune pe primul loc pe Dumnezeu, vestirea Evangheliei, chiar şi atunci când se străduieşte pentru fraţi, pentru a construi acea „civilizaţie a iubirii” inaugurată de Duhul la Rusalii.

În Note pentru testamentul meu, Paul al VI-lea a scris: „Fără monument pentru mine”. Chiar dacă în octombrie 1989 i-a fost ridicat un monument în domul din Milano, adevăratul monument Paul al VI-lea şi l-a construit cu mărturia sa, cu operele, cu călătoriile apostolice, cu ecumenismul său, cu munca pentru Nova Vulgata, cu reînnoirea liturgică şi cu multiplele sale învăţături şi exemple, arătând astfel faţa lui Cristos, misiunea Bisericii, vocaţia omului modern şi conciliind gândirea creştină cu exigenţele orei dificile în care a trebuit să conducă, suferind mult, Biserica.

Cardinal Robert Sarah

Prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.