Categorii

Papa vizitează pe neaşteptate centrul sanitar pentru săraci în „Sfântul Petru”

Era circa ora 16.10 când dintre coloanele din Piaţa „Sfântul Petru” a apărut papa Francisc care, pe jos, venind de la Casa „Sfânta Marta”, a mers la centrul sanitar instalat cu ocazia celei de-a doua Zi Mondială a Săracilor din 18 noiembrie.

O surpriză a papei pentru tot personalul medical şi de infirmieri care de lunea trecută până duminică oferă celor fără adăpost, nevoiaşilor, migranţilor îngrijiri şi vizite medicale gratuite. Francisc – ca şi anul trecut cu mini-spitalul instalat de Milostiviri pentru aceeaşi ocazie – a voit să-i întâlnească şi să le mulţumească personal pentru această slujire care în cinci zile a primit deja peste 200 de persoane.

Bergoglio, printre aplauzele, strigătele de uimire, smartphone-urile care înregistrau şi făceau selfie, a intrat în structură salutând pe cei care se aflau acolo în acel moment, între voluntari şi pacienţi. Vizitând toate mini-secţiile (cardiologie, infecţioase, dermatologie, oftalmologie, ginecologie, pentru a cita câteva), papa Francisc s-a oprit pentru a schimba câteva cuvinte sau pur şi simplu pentru a strânge mâinile care aşteptau consultaţia. Tuturor le-a distribuit rozarii. Nu a lipsit salutul adresat şi unor turişti şi trecători care se aflau în trecere prin piaţă şi care s-au oprit imediat ce au observat că jandarmii închideau unele intrări din zonă.

Ieşirea pe neaşteptate a papei, care se poate număra printre acelea din „Vinerile Milostivirii”, a durat circa douăzeci de minute; după care papa a părăsit piaţa şi s-a întors, tot pe jos, în reşedinţa sa vaticană.

Papa era însoţit de monseniorul Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare, care promovează iniţiativa. Dicasterului îi este încredinţată organizarea Zilei, instituită de pontif la sfârşitul Jubileului Milostivirii, care după liturghia de dimineaţă din bazilica „Sfântul Petru” va culmina cu un mare prânz în Aula „Paul al VI-lea” cu 3 mii de persoane fără adăpost, refugiaţi şi familii aflate în dificultate.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 16 noiembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.