Categorii

Papa şi „spinii” ortodocşi

Rutele următoarelor călătorii aflate în agenda papei Francisc sunt destinate în mod fatal să intersecteze furtuna care zdruncină Bisericile ortodoxe de matrice bizantină. Un crivăţ concentrat până acum în Ucraina, dar care ar putea curând să se lărgească prinzând în vârtejul său alte sfâşieri – latente sau reclamate – care marchează deja trupul întregii ortodoxii.

Rebusul macedonean

Ieri a fost anunţată oficial vizita papei Francisc în România (31 mai – 2 iunie). Însă înainte, în aceeaşi lună dedicată tradiţional Sfintei Fecioare Maria (5-6 mai), episcopul de Roma va face o călătorie fulger în Bulgaria şi Macedonia, intersectat de una dintre faliile de fractură unde se descarcă mai vehement tensiunile intra-ortodoxe. De-a lungul istoriei, comunităţile ortodoxe din actualele teritorii macedonene au fost supuse jurisdicţiei Bisericii bulgare şi apoi celei conduse de patriarhia ecumenică, pentru a trece după aceea – începând din primele decenii ale secolului al XX-lea sub conducerea Bisericii ortodoxe sârbe. În 1967, mitropoliţii macedoneni au decis să se dezlipească de patriarhia sârbă şi să proclame propria autocefalie (independenţă). De atunci, şi până acum, nicio altă Biserică ortodoxă n-a recunoscut legitimitatea canonică a Bisericii ortodoxe macedonene „schismatice”. În ultimii ani, ierarhii ortodocşi macedoneni au încercat să reînnoade comuniunea cel puţin cu Biserica bulgară, declarându-se dispuşi să o recunoască drept proprie „Biserică mamă”. Până când, la sfârşitul lui mai 2018, în timp ce deja începuse controversa dintre Constantinopol şi Moscova cu privire la proiectul de autocefalie a Bisericii ucrainene, aceeaşi patriarhie ecumenică de Constantinopol a anunţat că vrea să ia asupra sa şi „problema macedoneană” (după ce a primit şi o scrisoare în care şi primul ministru al Macedoniei, Zoran Zaev, declara că susţine cererea de autocefalie a ecleziasticilor din ţara sa).

Acum când toţi membrii sinodului patriarhiei de Constantinopol au semnat decretul de acordare a autocefaliei noii Biserici ortodoxe ucrainene independente de patriarhia de Moscova, exponenţi ai Bisericii ortodoxe sârbe fac ipoteza (sau se tem) că aceeaşi schemă se poate repeta în Macedonia, cu patriarhul ecumenic disponibil să-i relegitimeze canonic pe ortodocşii macedoneni „schismatici” şi să le acorde independenţă deplină de patriarhia sârbă. Probabil şi din acest motiv, patriarhul ortodox sârb Irineu a fost până acum unul dintre primaţii ortodocşi cei mai hotărâţi în împiedicarea acordării autocefaliei Bisericii ortodoxe ucrainene, amintind în mesajul său de Crăciun „şoviniştii înfuriaţi, rusofobii conduşi de politicieni corupţi” care „cu sprijinul uniaţilor şi din păcate şi cu participarea necanonică a patriarhiei de Constantinopol au aprofundat şi au lărgit schismele existente, şi au dăunat grav unităţii întregii ortodoxii”.

Cu privire la noul intervenţionism al patriarhiei ecumenice în situaţiile controversate care alimentează contraste şi scot în afara comuniunii ortodoxe grupuri consistente de credincioşi – aşa cum s-a întâmplat timp de decenii în cazurile citate din Ucraina şi din Macedonia –, diferiţi analişti au atras atenţia cu privire la o trecere a Tomos-ului pentru autocefalia ucraineană care pare să recunoască scaunului constantinopolitan prerogative robuste de conducere şi orientare faţă de fiecare Biserică ortodoxă. „În cazul marilor probleme de natură ecleziastică, doctrinală şi canonică”, se citeşte în decretul de acordare a autocefaliei Bisericii ortodoxe ucrainene „mitropolitul de Kiev şi al întregii Ucraine trebuie să se adreseze, în numele sfântului sinod al Bisericii sale, la preasfântul nostru tron patriarhal şi ecumenic, căutând părerea sa de prestigiu şi sprijinul său final”.

Reacţii şi ezitări

După acordarea Tomos-ului de autocefalie Bisericii ortodoxe ucrainene din partea patriarhiei ecumenice, un sprijin explicit pentru naşterea noii Biserici ucrainene a fost exprimat de secretarul de stat SUA, Mike Pompeo, care într-o declaraţie datată la 11 ianuarie a descris-o ca „un rezultat istoric pentru Ucraina angajată să schiţeze propriul viitor”. Şi arhiepiscopul major Sviatoslav Shevchuk, primat al Bisericii greco-catolice ucrainene, a salutat cu mare emoţie naşterea Bisericii ortodoxe ucrainene autocefale, valorizând-o ca un pas pozitiv spre o refacere a comuniunii depline între toate Bisericile ucrainene: „Astăzi – a spus într-un interviu-manifest conducătorul greco-catolicilor ucraineni – orice efort trebuie să fie făcut nu numai pentru a depăşi dezbinarea în cadrul ortodoxiei ucrainene, dar şi pentru a face serios teologie, pentru a ne ruga şi a lucra pentru a reface unitatea originară a Bisericii din Kiev în ramurile sale ortodoxă şi catolică. Şi chiar Biserica greco-catolică ucraineană poartă amintirea eclezială mistică a creştinismului nedespărţit din primul mileniu. Astăzi, chiar dacă trăim în comuniune deplină cu Succesorul apostolului Petru, considerăm ca Biserică mamă a noastră Biserica vechii Biserici a Constantinopolului”.

În schimb, celelalte Biserici ortodoxe, în afară de patriarhia de Moscova, încă n-au exprimat cu privire la autocefalia proclamată a Bisericii ortodoxe ucrainene reacţii oficiale legitimate de pronunţarea respectivelor sinoade. Unele Biserici ortodoxe, ca aceea din Grecia, au anunţat că problema va fi tratată în următoarele reuniuni sinodale ale propriilor episcopi. În timp ce unii primaţi au manifestat deja împotrivire faţă de modalităţile în care a fost acordată autocefalia şi alarmare pentru consecinţele sale potenţiale. Yohanna al X-lea, patriarh al Bisericii greco-ortodoxe de Antiohia, a scris la 31 decembrie o scrisoare adresată lui Bartolomeu, în care îl invita pe patriarhul ecumenic să „nu ia nicio decizie care nu exprimă consensul Bisericilor ortodoxe autocefale”, amintind că „este iraţional a pune capăt unei schisme în dauna unităţii lumii ortodoxe”.

După acordarea Tomos-ului de autocefalie mitropolitului ucrainean Epifanie, eforturile de convingere ale părţilor în cauză s-au concentrat şi asupra patriarhiei din Ierusalim: unii episcopi din noua Biserică autocefală ucraineană au anunţat intenţia de a vizita Ţara Sfânt cu speranţa de a putea concelebra cu patriarhul greco-ortodox Theophilos şi cu alţi episcopi din patriarhia de Ierusalim, şi pentru a atesta în acest mod propria legitimitate canonică. Nici sfântul sinod al patriarhiei de Ierusalim n-au dat până acum declaraţii publice referitoare la dezvoltările finale ale crizei ucrainene. Însă anterior, chiar patriarhul Theophilos a indicat mereu ca unic primat ucrainean legitim pe mitropolitul Onufrie, conducător al Bisericii ortodoxe ucrainene legată canonic cu patriarhia de Moscova, rămasă în afara – cu cei circa nouăzeci de episcopi ai săi – „Conciliului de unificare” care la 15 decembrie l-a ales pe mitropolitul Epifanie ca primat al „noii” Biserici ucrainene autocefale. În zilele trecute, acelaşi Theophilos l-a întâlnit din nou pe mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, conducător al departamentului pentru relaţiile externe al patriarhiei de Moscova, în vizită în Oraşul Sfânt.

Papa şi „spinii” ortodocşi

Pregătindu-se să călătorească în Bulgaria, Macedonia şi România, episcopul de Roma nu pare să se teamă de riscul de a rămâne momit în conflictele care-i sfâşie pe ortodocşi. Indicaţia papală că Bisericile catolice nu trebuie „să se amestece” în „lucrurile interne” ale ortodoxiei – reafirmată de însuşi papa Francisc la 30 mai 2018, în timpul unei întâlniri cu o delegaţie a patriarhiei de Moscova – a contribuit la crearea unei situaţii paradoxale: toţi conducătorii ortodocşi, în timp ce se dezbină între ei, privesc cu afect de fraţi la episcopul de Roma. Au încredere în el. Se bazează pe apropierea sa. Biserica de Roma, în acest moment dificil, oferă oricum în caritate slujirea sa adusă unităţii şi în folosul tuturor Bisericilor din Orient. Şi face asta fără a se alia de o parte sau de alta, fără a juca pe căi indirecte cu dificultăţile altuia pentru a reafirma proeminenţe şi fără a revendica roluri de „arbitru” al conflictelor ecleziale.

Pe aceste căi inedite poate fi păstrată în speranţă dorinţa de a ne întoarce la comuniunea sacramentală deplină între catolici şi ortodocşi. Şi într-un moment în care drumurile deja rodate ale dialogului ecumenic sunt făcute obiectiv impracticabile de diviziunile interne din ortodoxie. Şi sfâşierile ortodoxe îndurate riscă să facă abstracte şi idealiste şi anumite apeluri de a aplica sisteme de organizare „sinodală” a practicii ecleziale.

De Gianni Valente

(După Vatican Insider, 12 ianuarie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.