Categorii

Papa şi Curia în autocar la exerciţiile spirituale

„Cer cu rugăminte o amintire în rugăciune pentru mine şi pentru colaboratorii mei”. Aşa afirmă Papa Francisc într-un nou tweet lansat pe adresa sa @Pontifex, în ziua în care cu ajutorul a două autocare a plecat împreună cu colaboratorii săi din Curia Romană la Ariccia, unde „până vineri vom face exerciţii spirituale”.

Aşadar Pontiful reafirmă îndemnul lansat deja la amiază credincioşilor la sfârşitul rugăciunii Angelus în piaţa Sfântul Petru, în prima duminică din Postul Mare; după amiază Papa a părăsit Sfântul Scaun pentru a se retrage până vineri la Ariccia, localitate din Colli Albani la porţile Romei, pentru săptămâna de exerciţii spirituale de Postul Mare.

La bordul celor două autocare, Papa Bergoglio, cardinalii şi episcopii din Curie au plecat din piaţa care se află în faţa „Aulei Paul al VI-lea” pentru a merge în „Casa Învăţătorului Divin”, condusă de paulini. Au ajuns la 16:50.

Meditaţiile sunt propuse de părintele franciscan Giulio Michelini şi au ca fir conducător „Pătimirea, Moartea şi Învierea lui Isus după Matei”.

În săptămâna de exerciţii spirituale sunt suspendate toate audienţele, inclusiv audienţa generală de miercuri 8 martie.

După sosirea la Ariccia şi aranjarea în Casa Învăţătorului Divin, la ora 18 sunt prevăzute introducerea, adoraţia euharistică şi vesperele. Apoi va urma cina.

În celelalte zile programul se va desfăşura astfel: 7.30 concelebrarea Liturghiei, apoi după micul dejun prima meditaţie la 9.30. După prânz şi o scurtă odihnă, a doua meditaţie la 16.00, urmată de vespere şi de adoraţia euharistică şi apoi de cină la 19.30.

Vineri 10 martie, ultima zi de reculegere, după concelebrarea Liturghiei şi micul dejun, o singură meditaţie la 9.30 şi întoarcerea în Vatican.

În afară de introducere, fiecare meditaţie propusă de Michelini va porni de la exegeza unui text luat din capitolele 26-28 din Evanghelia lui Matei, ce are ca fundal Galileea şi ceea ce s-a întâmplat la începutul activităţii lui Isus. De la interpretarea textului se va trece apoi la o lectură de tip existenţial şi spiritual.

Introducerea de astăzi, se citeşte în programul făcut cunoscut de Prefectura Casei Pontificale, are ca temă „Mărturisirea lui Petru şi drumul lui Isus spre Ierusalim”. Restul meditațiilor vor cuprinde următoarele teme: luni, „Ultimele cuvinte ale lui Isus şi începutul pătimirii” şi „Pâinea şi trupul, vinul şi sângele”. Marţi, „Rugăciunea din Ghetsemani şi arestarea lui Isus” şi „Iuda şi ogorul sângelui”. Miercuri, „Procesul roman, soţia lui Pilat şi visele lui Dumnezeu” şi „Moartea lui Mesia”. Joi, „Înmormântarea şi sâmbăta lui Isus” şi „Mormântul gol şi învierea”. Vineri dimineața se va realiza încheierea.

Unul dintre paulinii de la Casa din Ariccia, părintele Olinto Crespi, explică într-un interviu dat la Acistampa valoarea mozaicului lui Cristos în faţa căruia Pontiful şi prelaţii ascultă meditaţiile: „Fondatorul nostru (fericitul Giacomo Alberione) traduce în mod vizibil inspiraţia sa carismatică. Isus în Evanghelia lui Ioan spune: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Şi părintele Alberione vede în aceste cuvinte pe Cristos complet. Cristos adevăr, spune Alberione, corespunde gândirii noastre, chiar dacă în termeni ebraici adevăr este şi fidelitate. Cristos adevăr corespunde deci minţii. Cristos cale corespunde modului de a ne comporta şi de a trăi. Şi Cristos viaţă, prin ascultarea cuvântului, şi de fapt Biblia este mereu întronată în fiecare comunitate a noastră. Deci omul este o reflexie a lui Cristos Cale, Adevăr şi Viaţă. Mozaicul este preluat dintr-o pictură a artistului Mezzana şi în anii ’30 Alberione a tipărit Evanghelia cu acest desen pe copertă. Isus Învăţător, Cale, Adevăr şi Viaţă. Cristos înconjurat de evanghelişti, ale căror iniţiale ale simbolurilor formează cuvântul Alba, casa mamă a Familiei Pauline”.

Crespi comentează apoi zilele „vaticane” de la casa paulină: „Aceasta devine o mică citadelă vaticană şi chiar şi noi din comunitate intrăm într-o viaţă diferită. Suntem cu toţii noi, deci pentru noi este prima experienţă cu Papa. Ştim că Papa nu se plimbă mult: cameră, capelă, sufragerie. Vorbeşte foarte puţin şi la masă. Există mereu o muzică de fond şi se stă în tăcere. Adevărate exerciţii la şcoala sfântului Ignaţiu”.

Ziua de exerciţii „începe cu Liturghia, apoi micul dejun şi din nou în capelă pentru predică. Scaunele au venit din Vatican. În primul an era băncile de lemn, dar pentru cei mai bătrâni erau un pic incomode. Atunci Papa a trimis scaunele cu genuflexor care sunt acum. După prânz iarăşi în capelă. Dacă multe alte grupuri se reunesc în auditorium, Papa vrea să stea singur în capelă. Şi asta exprimă şi climatul pe care Francisc vrea să-l creeze. Şi noi suntem invitaţi să nu deranjăm, practic trebuie un pic să dispărem. Şi prânzul se face în mod separat. Desigur în casă avem un bun wi-fi, şi linia telefonică de când a venit Papa s-a îmbunătăţit şi eventual vreun cardinal mai lucrează un pic. Papa se vede foarte puţin. Este foarte rezervat”.

De Domenico Agasso jr.

(După Vatican Insider, 5 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.