Categorii

Papa: moratorie cu privire la pedeapsa cu moartea, nu execuţiilor arbitrare

Refuzarea pedepsei cu moartea, stabilită de Catehism, şi auspiciul ca acele ţări care încă n-au abolit-o, dar măcar au adoptat o moratorie cu privire la execuţii, să suspende şi sentinţele capitale: papa Francisc se exprimă din nou cu privire la temele justiţiei, cu ocazia audienţei acordate Comisiei Internaţionale împotriva Pedepsei cu Moartea, primită în ziua în care adunarea generală a Naţiunilor Unite votează cu privire la o rezoluţie care face apel la o moratorie mondială despre pedeapsa cu moarte.

În afară de asta, Jorge Mario Bergoglio a denunţat execuţiile extrajudecătoreşti, sumare sau arbitrare, „fenomen deplorabil care se întâlneşte în ţări cu sau fără pedeapsa legală cu moartea” răspândit de autorităţi ca „rezultatul ciocnirilor cu presupuşi traficanţi” sau consecinţa „nedorită” a forţei folosite „pentru a-i proteja pe cetăţeni” dar se configurează în schimb, explică papa în lumina sfântului Toma de Aquino, un „delict de stat”.

Născută la Madrid în 2010 din iniţiativa guvernului spaniol pentru a favoriza abolirea pedepsei cu moartea în toată lumea, International Commission against the Death Penalti a avut adeziune a 18 ţări din toate continentele.

„Certitudinea că fiecare viaţă este sacră şi că demnitatea umană trebuie să fie păzită fără excepţie, m-a făcut, încă de la începutul slujirii mele, să lucrez la diferite niveluri pentru abolirea universală a pedepsei cu moartea”, afirmă papa Francisc în textul scris dat lui Comisión Internacional contra la Pena de Muerte, în timp ce în cursul audienţei private acordate lor le-a adresat un scurt discurs liber. După ce a amintit discursul adresat la Congresul Statelor Unite la 24 septembrie 2015, de o scrisoare scrisă fostului preşedinte al comisiei Federico Mayor la 19 martie 2015, precum şi de discursurile rostite la 30 mai 2014 şi la 23 octombrie 2014 despre aceste teme, pontiful argentinian aminteşte, în sfârşit, noua formulare a nr. 2267 din Catehismul Bisericii Catolice pe care a dispus-o în octombrie 2017: „Reforma textului din Catehism în punctul dedicat pedepsei cu moartea – accentuează Francisc – nu implică nicio contradicţie cu învăţătura din trecut, pentru că Biserica a apărat mereu demnitatea persoanei umane. Fără îndoială, dezvoltarea armonioasă a învăţăturii impune necesitatea de a oglindi în Catehism faptul că, rămânând neatinsă gravitatea delictului comis, Biserica învaţă, în lumina Evangheliei, că pedeapsa cu moartea este mereu inadmisibilă pentru că atentează la inviolabilitatea şi la demnitatea persoanei”.

În acelaşi mod, „magisteriul Bisericii consideră că pedepsele perpetue, care înlătură posibilitatea unei răscumpărări morale şi existenţiale, în favoarea condamnatului şi a comunităţii, sub o formă de pedeapsă de moarte oculte”, mai reafirmă papa: „Dumnezeu este un Tată care aşteaptă mereu întoarcerea fiului care, ştiind că a comis o greşeală, cere iertare şi începe o viaţă nouă. Aşadar, nimănui nu-i poate fi luată viaţa şi speranţa răscumpărării şi reconcilierii sale cu comunitatea”.

În zile în care în ţări precum Brazilia se vorbeşte din nou despre reintroducerea pedepsei cu moartea, papa lărgeşte după aceea privirea subliniind că „exact cum s-a întâmplat în sânul Bisericii, este necesar ca în concertul naţiunilor să se ia o angajare asemănătoare. Dreptul suveran al tuturor ţărilor de a defini propria orânduire juridică nu poate să fie exercitat în contradicţie cu obligaţiile care-i corespund în virtutea dreptului internaţional, nici nu poate reprezenta un obstacol pentru recunoaşterea universală a demnităţii umane. Rezoluţiile Naţiunilor Unite cu privire la moratoria despre exercitarea pedepsei cu moartea, care vor să suspende aplicarea pedepsei cu moarea în statele membre – specifică papa – sunt un drum care trebuie să fie parcurs fără ca asta să implice o renunţare la iniţiativa abolirii universale. Cu această ocazie – continuă el – aş vrea să invit toate statele care n-au abolit pedeapsa cu moartea, dar care n-o aplică, să continue să respecte acest angajament internaţional şi să asigure ca moratoria să nu se aplice numai la executarea pedepsei ci şi la aplicarea sentinţei capitale. Moratoria nu poate să fie trăită de condamnat ca o simplă prelungire a aşteptării executării sale”.

Iar cât priveşte „statele care continuă să aplice pedeapsa cu moartea, le rog – mai scrie pontiful argentinian – să adopte o moratorie cu obiectivul abolirii acestei forme crude de pedepsire. Îmi dau seama că pentru a obţine abolirea, obiectiv al acestei cauze, în unele contexte poate să fie necesar să se treacă prin procese politice complexe. Suspendarea execuţiilor şi reducerea delictelor care pot fi pedepsite cu pedeapsa capitală, precum şi interzicerea acestei forme de pedepsire pentru minori, pentru femeile însărcinate sau pentru persoanele cu dezabilităţi, sunt obiective minime la care liderii din toată lumea trebuie să se angajeze”.

Jorge Mario Bergoglio continuă apoi textul lung atrăgând „încă o dată atenţia” cu privire la „execuţiile extrajudecătoreşti, sumare sau arbitrare, care sunt un fenomen deplorabil de întâlnit în ţări cu sau fără pedeapsa legală cu moartea. Este vorba de omucideri deliberate comise de agenţi statali, care sunt adesea considerate ca rezultatul ciocnirilor cu presupuşi traficanţi sau sunt prezentate drept consecinţe nedorite ale folosirii raţionale, necesare şi proporţionale a forţei pentru a-i proteja pe cetăţeni”.

Papa porneşte de la Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2264, pentru a explica faptul că „iubirea faţă de sine constituie un principiu fundamental al moralităţii. Deci este legitim să fie respectat propriul drept la viaţă, şi atunci când pentru ea este necesar să se aplice agresorului o lovitură mortală. Apărarea legitimă – continuă papa citând nr. 2265 – nu este un drept, ci o datorie pentru cel care este responsabil de viaţa altora. Apărarea binelui comun cere să se pună agresorul în situaţia de a nu putea provoca prejudiciu. Pentru acest motiv, cei care au autoritate legitimă trebuie să respingă orice agresiune, chiar şi prin folosirea armelor, însă mereu să fie necesar acest lucru pentru păstrarea propriei vieţi sau a vieţii persoanelor care le sunt încredinţate. Prin urmare orice folosire a forţei letale care nu este strict necesar pentru acest scop poate să fie considerată numai ca o execuţie ilegală, o crimă de stat”, scrie papa, care, subliniind că „orice acţiune defensivă, pentru a fi legitimă, trebuie să fie necesară şi măsurată”, citează în această privinţă Summa theologiae a sfântului Toma de Aquino: „Un astfel de act, cât priveşte păstrarea propriei vieţi, nu are nimic ilicit, pentru că este natural pentru orice fiinţă să ocrotească propria existenţă cât mai lung posibil. Fără îndoială, un act care derivă dintr-o intenţie bună poate deveni ilicit dacă nu este proporţionat cu scopul. Prin urmare, dacă unul, pentru a apăra propria viaţă, foloseşte mai mult violenţă decât aceea de care are nevoie, acest act va fi ilicit. Dar dacă refuză moderat agresiunea, apărarea va fi licită şi în afară de asta, conform dreptului, este licit a respinge forţa cu forţa, modulând apărarea pe baza necesităţilor siguranţei ameninţate”.

Papa conclude textul relevând că „reflecţiile în domeniul juridic şi al filozofiei dreptului s-au ocupat tradiţional de cei care rănesc sau interferează cu drepturile altuia. Mai puţină atenţie este acordată omiterii de a-i ajuta pe alţii atunci când putem s-o facem. Este o reflecţie care nu se mai poate aştepta. Principiile tradiţionale ale dreptăţii, caracterizate de ideea respectării drepturilor individuale şi a protecţiei lor de orice interferenţă din partea altora – continuă Francisc – trebuie să fie integrate cu o etică a îngrijirii. În domeniul justiţiei penale, asta implică o înţelegere mai mare a cauzelor comportamentelor, a contextului lor social, a situaţiei de vulnerabilitate a celor care încalcă legea şi a suferinţei victimelor. Acest mod de a raţiona, inspirat de milostivirea divină, ar trebui să ne conducă la contemplarea fiecărui caz concret în specificul său şi să nu ne mulţumim cu numere abstracte de victime şi călăi. În acest mod, este posibil să se înfrunte problemele etice şi morale care derivă din conflictualitatea şi din nedreptatea socială, să se înţeleagă suferinţele persoanelor specifice implicate şi să se găsească alte tipuri de soluţionare care să nu adâncească aceste suferinţe. Am putea spune asta cu această imagine: avem nevoie de o justiţie care în afară de a fi tată să fie şi mamă”, scrie papa, citând Laudato si’ pentru a evidenţia cum „gesturile de reciprocă îngrijire, caracteristice ale iubirii care este şi civilă şi politică, se manifestă în toate acţiunile care vor să construiască o lume mai bună” şi citând Caritas in veritate a lui Benedict al XVI-lea pentru a sublinia că „iubirea faţă de societate şi angajarea pentru binele comun sunt o formă excelentă de caritate, care nu se referă numai la relaţiile dintre indivizi, ci şi la «macrorelaţiile, ca de exemplu relaţiile sociale, economice şi politice»”.

Iubirea socială, este concluzia papei, „ne determină să ne gândim la strategii care să încurajeze o cultură a îngrijirii diferitelor domenii ale vieţii comune. Munca pe care voi o faceţi face parte din acest efort la care suntem chemaţi”, scrie Francisc reafirmând angajarea Bisericii, a Sfântului Scaun, a tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă şi – ca „obligaţie” – a celor care împărtăşesc vocaţia creştină a Botezului de a elimina pedeapsa cu moartea.

Delegaţia Comisiei Internaţionale împotriva Pedepsei cu Moartea, care după papa l-a întâlnit pe cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, era compusă din preşedintele Navanethem (Navi) Pillay, sudafricană, fostă comisar ONU pentru drepturile umane, secretarul general Assunta Vivo Cavaler (Spania) şi din comisarii Ibrahim Najjar (Liban), Gloria Macapagal-Arroyo (fost preşedinte al Filipine, ţară unde tema execuţiilor extrajudecătoreşti este în centrul dezbaterii), Tsakhiagiin Elbegdorj (Mongolia), Bill Richardson (Statele Unite), Ivan Simonovic (Croaţia), şi era însoţită de Robeerto Manuel Carles de la asociaţia latinoamericană de drept penal şi criminologie.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 17 decembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.