Categorii

Papa în Mauritius, părintele Cabrera: „Îl aşteaptă cu bucurie toată populaţia, de orice etnie şi credinţă”

Există unii care o consideră o bucată de Occident în Africa, alţii locul cel mai apropiat de conceptul de paradis pământesc (şi fiscal) din lume. Cu siguranţă, Republica Mauritius, grupul de insule în largul Madagascarului pe care papa se pregăteşte s-o viziteze la 9 septembrie, reprezintă o paradigmă de societate paşnică şi democratică ce a făcut din convieţuirea dintre grupuri etnice, religioase şi culturale propria marcă de fabrică. Dacă Francisc, în lunga sa călătorie în Africa australă între 4 şi 10 septembrie – a patra în continent după Kenya, Uganda şi Republica Centrafricană, noiembrie 2015, Egipt, aprilie 2017 şi Maroc, martie 2019 – a ales să facă etapă chiar în această ţară, o serie de punctuleţe răspândite în Oceanul Indian şi la cei 1,3 milioane de locuitori, probabil este şi pentru aceasta.

Colonie britanică până în 1968, cu foarte puţină populaţie indigenă, Mauritius se prezintă ca un mixaj etnic produs dintr-o serie de denominaţiuni, colonialism şi sclavagism. Poziţia sa strategică a declanşat ţintele arabilor în secolul al X-lea, portughezilor în secolul al XVI-lea, olandezilor – ei sunt cei care au intitulat arhipelagul principelui Maurits van Nassau – în secolul al XVII-lea, francezilor şi apoi englezilor care au cucerit insulele în 1810. Producţia de zahăr şi cultivările, încredinţate în întregime sclavilor care proveneau mai ales din Madagascar, Mozambic şi Africa Orientală, a fost, după abolirea sclaviei la jumătatea secolului al XIX-lea, în mare parte gestionată de indieni care au emigrat acolo între timp. Democraţie stabilă cu standarde foarte bune de drepturi umane, Republica Mauritius are unul din cele mai mari venituri pe cap de locuitor din toată Africa şi a fost prima ţară din continent, în 1973, care s-a debarasat de malarie. Circa 48% dintre locuitori practică hinduismul, 34% sunt creştini în timp ce 17% sunt islamici, dar există minorităţi budiste – în mare parte chineze – şi de alte culte.

Cum se pregăteşte pentru vizita istorică a pontifului populaţia din această naţiune a Africii? L-am întrebat pe părintele Heriberto Cabrera, salezian chilian, responsabil pentru pastoraţia tineretului din dieceza de Port Louis.

Lumea este entuziastă. Nu există grup, religios, etnic sau politic, care să nu fie fericit pentru venirea papei. M-a impresionat mult să văd reacţia comunităţilor hinduistă, islamică şi a celorlalte confesiuni creştine, toţi au o enormă aşteptare pentru această vizită şi n-au fost comentarii negative din partea nimănui. Am încredinţat o serie de lucrări firmelor textile islamice care au lucrat în ritmuri frenetice şi în timpul Ramadanului pentru a ne furniza produsele la timp şi au făcut asta arătând mult afect şi prietenie. Guvernul este desigur foarte fericit pentru această ocazie şi a colaborat pe deplin cu Biserica catolică punând la dispoziţie orice resursă pentru reuşita călătoriei.

Părinte, după părerea dumneavoastră, pentru ce a decis papa să facă etapă în această mică ţară?

La noi este o Biserică foarte vie, timp de doi ani am luat parte la toate întâlnirile ca pregătire la Sinodul tinerilor şi o tânără de aici a fost invitată ca una din reprezentanţii africani. Mulţi tineri ai noştri au luat parte la ZMT din Panama, din Polonia. Aici o tânără mauritană a lăsat pe scaunul papei o scrisoare de invitaţie de a vizita ţara, în timp ce la Roma, în biserica „Santa Maria Maggiore”, o altă tânără i-a spus direct: „Sanctitate, vă aşteptăm”, se vede că papa Francisc a citit şi a adunat invitaţiile. Cred şi că într-un moment de mari diviziuni în lume, papa a ales Mauritius pentru că reprezintă un model de unitate şi convieţuire. La noi se trăieşte cu adevărat împreună şi calitatea vieţii este înaltă tocmai graţie toleranţei şi jovialităţii.

Mauritius pare o oază fericită în mijlocul unei lumi problematice şi complexe, este chiar aşa?

Desigur avem şi noi problemele noastre şi în vederea următoarelor alegeri din decembrie sunt unele tensiuni. De exemplu, populaţia creolă, descendentă din sclavi, se simte prea exclusă de pe scena politică şi socială şi cere mai multă reprezentativitate. Însă, în ansamblu, ţara poate să fie considerată un exemplu de o anumită pace socială. Vă pot spune că n-am vizitat niciodată un loc aşa de sincer primitor, delictele sunt comise, dar nu în manieră excesivă, poliţia nu este înarmată şi din timpurile independenţei nu există incidente semnificative.

Ce mesaj se aşteaptă de la papa?

Este o ţară mică şi suntem un exemplu, dar avem nevoie de ajutor: trăim împreună, este adevărat, dar ne cunoaştem puţin. Eu sper ca vizita pontifului să ne poată invita să aprofundăm cunoaşterea celuilalt. Mă aştept la un mesaj de a creşte în cunoaştere şi de a lăsa să dispară rănile o dată pentru totdeauna: moştenirile mefitice ale timpurilor sclaviei, percepute încă de comunitatea creolă precum şi de indieni (şi ei au fost sclavi).

Care este istoria de înrădăcinare a Bisericii?

Biserica este prezentă de la începuturile secolului al XVIII-lea şi are o istorie de înrădăcinare progresivă. Conferinţa episcopală din Oceanul Indian este pe atât de tânără (1985) pe cât de stranie. Grupează episcopii şi vicarii apostolici din Reuniunea (franceză, nr), din Republica din Comore, unde prezenţa creştinilor este minimă, din Mayotte (franceză, nr) şi din Republica Seychelles. Desigur a comis greşeli, ca atunci când, în 1968, s-a opus independenţei, dar de acum este recunoscută ca parte semnificativă şi pozitivă a ţării.

De Luca Attanasio

(După Vatican Insider, 30 august 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.