Categorii

Papa Francisc: „Suveranismul mă înspăimântă, duce la războaie”

Papa deschide uşa punctual la 10.30, cu zâmbetul său gentil. Intră într-una din camerele pe care le foloseşte pentru a-i primi pe oameni, înzestrată cu esenţialul, fără distrageri sau luxuri, numai un crucifix atârnat de perete. Am ajuns de la intrarea Perugino, cea mai apropiată de Casa Sfânta Marta. Scenariu obişnuit: câteva reverende, jandarmi şi gărzi elveţiene. Pe fundal, cupola bazilicii „Sfântul Petru”. În Vatican obişnuita rutină este încetinită de zăpuşeală şi de climatul de vacanţă. Pentru papa Francisc nu este o zi oarecare: este 6 august, a 41-a aniversare a morţii sfântului Paul al VI-lea, pontif deosebit de îndrăgit de papa Francisc: „În această zi caut mereu un moment pentru a coborî în Grotele de sub bazilică – va revela el – şi a sta, singur, în rugăciune şi tăcere în faţa mormântului său. Îmi face bine la inimă”. Onorurile durează puţin, într-o clipă suntem în miezul conversaţiei.

Francisc este vesel şi relaxat. Şi concentrat. Impresionează capacitatea sa de ascultare. Priveşte mereu în ochi. Niciodată nu se uită la ceas. Îşi ia pauzele necesare înainte de a exprima un gând delicat. Vorbeşte despre Europa, Amazonia şi ambient. Colocviul este intens şi fără întreruperi. Papa nu bea nici o gură de apă. Îi amintim asta, el dă din umeri şi răspunde, zâmbind: „Nu sunt unicul care n-a băut”.

Sanctitate, dumneavoastră aţi exprimat auspicii ca „Europa să redevină vistul părinţilor fondatori”. Ce vă aşteptaţi?

Europa nu poate şi nu trebuie să se dizolve. Este o unitate istorică şi culturală precum şi geografică. Visul părinţilor fondatori a avut consistenţă pentru că a fost o realizare a acestei unităţi. Acum nu trebuie să se piardă acest patrimoniu.

Cum o vedeţi astăzi?

A slăbit cu trecerea anilor, şi din cauza unor probleme de administraţie, de disensiuni interne. Dar trebuie salvată. După alegeri, sper ca să înceapă un proces de relansare şi ca să meargă înainte fără întreruperi.

Sunteţi mulţumit de desemnarea unei femei în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene?

Da. Şi pentru că o femeie poate fi potrivită pentru a reînsufleţi forţa părinţilor fondatori. Femeile au capacitatea de a pune laolaltă, de a uni.

Care sunt provocările principale?

Una pentru toate: dialogul. Între părţi, între oameni. Mecanismul mental trebuie să fie „mai întâi Europa, apoi fiecare dintre noi”. Acel „fiecare dintre noi” nu este secundar, este important, dar contează mai mult Europa. În Uniunea Europeană trebuie să se vorbească, să se confrunte, să se cunoască. În schimb uneori se văd numai monologuri de compromis. Nu: este nevoie şi de ascultare.

Ce anume foloseşte pentru dialog?

Trebuie pornit de la propria identitate.

Iată, identităţile: cât de mult contează? Dacă se exagerează cu apărarea identităţilor nu se riscă izolarea? Cum se răspunde la identităţile care generează extremisme?

Vă dau exemplul dialogului ecumenic: eu nu pot să fac ecumenism decât pornind de la faptul că sunt catolic, iar celălalt care face ecumenism cu mine trebuie s-o facă drept protestant, ortodox… Propria identitate nu se negociază, se integrează. Problema exagerărilor este că se închide propria identitate, nu se deschide. Identitatea este o bogăţie – culturală, naţională, istorică, artistică – şi fiecare ţară are propria identitate, dar trebuie integrată cu dialogul. Acest lucru este decisiv: de la propria identitate trebuie să se deschidă la dialog pentru a primi de la identităţile celorlalţi ceva mai mare. A nu uita niciodată că totul este superior părţii. Globalizarea, unitatea nu trebuie concepută ca o sferă, ci ca un poliedru: fiecare popor păstrează propria identitate în unitate cu celelalte.

Care sunt pericolele suveranismelor?

Suveranismul este o atitudine de izolare. Sunt preocupat pentru că se aud discursuri care se aseamănă cu acelea ale lui Hitler din 1934. „Mai întâi noi. Noi… noi…”: sunt gânduri care provoacă frică. Suveranismul este închidere. O ţară trebuie să fie suverană, dar nu închisă. Suveranitatea trebuie apărată, dar trebuie protejate şi promovate şi raporturile cu celelalte ţări, cu Comunitatea Europeană. Suveranismul este o exagerare care se termină rău mereu: duce la războaie.

Şi populismele?

Acelaşi discurs. La început înţelegeam greu pentru că studiind teologia am aprofundat popularismul, adică acea cultură a poporului: dar un lucru este ca poporul să se exprime, un alt lucru este a impune poporului atitudinea populistă. Poporul este suveran (are un mod de a gândi, de a se exprima şi de a simţi, de a evalua), în schimb populismele ne duc la suveranisme: acel sufix, „isme”, nu face bine niciodată.

Care este calea de parcurs cu privire la tema migranţi?

Înainte de toate, a nu neglija niciodată dreptul cel mai important al tuturor: cel la viaţă. Imigraţii vin mai ales pentru a fugi de război sau de foame, din Orientul Mijlociu şi din Africa. Cu privire la război, trebuie să ne angajăm şi să luptăm pentru pace. Foamea interesează îndeosebi Africa. Continentul african este victimă a unui blestem crud: în imaginarul colectiv pare că este exploatat. În schimb o parte a soluţiei este de a investi acolo pentru a ajuta la rezolvarea problemelor lor şi a opri astfel fluxurile migratoare.

Dar din moment ce vin la noi cum trebuie să ne comportăm?

Trebuie urmate criterii. Primul: a primi, care este şi o datorie creştină, evanghelică. Uşile trebuie deschise, nu închise. Al doilea: a însoţi. Al treilea: a promova. Al patrulea: a integra. În acelaşi timp, guvernele trebuie să gândească şi să acţioneze cu prudenţă, care este o virtute a conducerii. Cel care administrează este chemat să raţioneze cu privire la câţi migranţi pot fi primiţi.

Şi dacă numărul este superior posibilităţilor de primire?

Situaţia poate să fie rezolvată prin dialogul cu celelalte ţări. Există state care au nevoie de oameni, mă gândesc la agricultură. Am văzut că recent în faţa unei urgenţe s-a întâmplat ceva de acest gen: asta îmi dă speranţă. Şi apoi, ştiţi ce ar mai folosi?

Ce anume?

Creativitate. De exemplu, mi-au povestit că într-o ţară europeană există orăşele semi-goale din cauza scăderii demografice: s-ar putea transfera acolo unele comunităţi de migranţi, care printre altele ar fi în măsură să reînsufleţească economia din zonă.

Pe ce valori comune trebuie bazată relansarea UE? Europa mai are nevoie de creştinism? Şi în acest context ce rol au ortodocşii?

Punctul de pornire şi de repornire sunt valorile umane, ale persoanei umane. Împreună cu valorile creştine: Europa are rădăcini umane şi creştine, istoria relatează asta. Şi când spun asta, nu despart catolici, ortodocşi şi protestanţi. Ortodocşii au un rol foarte preţios pentru Europa. Toţi avem aceleaşi valori fundamentale.

Să traversăm în mod ideal oceanul şi să ne gândim la America de Sud. De ce aţi convocat în Vatican, în octombrie, un sinod despre Amazonia?

Este „copil” al lui Laudato si’. Cine n-a citit-o nu va înţelege niciodată sinodul despre Amazonia. Laudato si’ nu este o enciclică verde, este o enciclică socială, care se bazează pe o realitate „verde”, păstrarea creaţiei.

Există vreun episod semnificativ pentru dumneavoastră?

În urmă cu câteva luni şapte pescari mi-au spus: „În ultimele luni am adunat 6 tone de plastic”. Alaltăieri am citit despre un gheţar enorm din Islanda care s-a topit aproape de tot: i-au construit un monument funebru. Cu incendiul din Siberia câţiva gheţari din Groenlanda s-au topit, în tone. Oamenii dintr-o ţară din Pacific se mută pentru că peste douăzeci de ani insula pe care trăiesc nu va mai exista. Însă realitatea care m-a tulburat mai mult este încă alta.

Care?

Overshoot Day: la 29 iulie am epuizat toate resursele regenerabile din 2019. Din 30 iulie am început să consumăm mai mult resurse decât cele pe care planeta reuşeşte să le regenereze într-un an. Este foarte grav. Este o situaţie de urgenţă mondială. Şi sinodul nostru va fi un sinod de urgenţă. Însă atenţie: un sinod nu este o reuniune de oameni de ştiinţă sau de politicieni. Nu este un parlament: este altceva. Se naşte din Biserică şi va avea misiune şi dimensiune evanghelizatoare. Va fi o muncă de comuniune condusă de Duhul Sfânt.

Dar pentru ce să ne concentrăm asupra Amazoniei?

Este un loc reprezentativ şi decisiv. Împreună cu oceanele contribuie în manieră determinantă la supravieţuirea planetei. Mare parte din oxigenul pe care-l respirăm vine de acolo. Iată pentru despădurirea înseamnă a ucide omenirea. Şi apoi Amazonia implică nouă state, aşadar nu se referă la o singură naţiune. Şi mă gândesc la bogăţia biodiversităţii amazoniene, vegetală şi animală: este minunată.

La sinod se va discuta şi posibilitatea de a hirotoni „viri probati”, bărbaţi bătrâni şi căsătoriţi care pot remedia lipsa de cler. Va fi una din temele principale?

Absolut nu: este pur şi simplu un număr din Instrumentum laboris (documentul de lucru, nr). Ceea ce este important vor fi slujirile evanghelizării şi diferitele moduri de a evangheliza.

Care sunt piedicile în calea salvgardării Amazoniei?

Ameninţarea vieţii populaţiilor şi a teritoriului derivă din interese economice şi politice ale sectoarelor dominante ale societăţii.

Aşadar cum trebuie să se comporte politica?

Să elimine propriile complicităţi şi corupţii. Trebuie să-şi asume responsabilităţi concrete, de exemplu cu privire la tema minelor sub cerul liber, care otrăvesc apa provocând atâtea boli. Apoi este problema fertilizantelor.

Sanctitate, ce anume vă temeţi mai mult decât orice pentru planeta noastră?

Dispariţia biodiversităţii. Noi boli letale. O derivă şi o devastare a naturii care vor putea duce la moartea omenirii.

Întrevedeţi vreo conştientizare cu privire la tema ambient şi schimbare climatică?

Da, îndeosebi în mişcările de tineri ecologişti, ca aceea condusă de Greta Thunberg, „Fridays for future”. Am văzut o pancartă a lor care m-a impresionat: „Viitorul suntem noi!”.

Conduita noastră zilnică – adunare diferenţiată, atenţia de a nu irosi apa în casă – poate avea incidenţă sau este insuficientă pentru a contrasta fenomenul?

Are incidenţă, bineînţeles, pentru că este vorba de acţiuni concrete. Şi apoi, mai ales, creează şi răspândeşte cultura de a nu murdări creaţia.

De Domenico Agasso jr

(După Vatican Insider, 9 august 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.