Categorii

Papa Francisc şi „tridentul” egiptean

Papa Francisc zboară în Egipt şi cei care-l aşteaptă sunt trei oameni pe care convulsiile egiptene din ultimii ani i-au pus umăr la umăr: preşedintele Abdel Fattah Al Sisi, marele imam de la Al Azhar, Ahmed Al Tayyib, şi patriarhul copt Tawadros. În timpul călătoriei papale, vor face totul pentru a se prezenta lumii ca icoană a înţelegerii naţionale. Însă în realitate, mai ales primii doi, nu lipsesc probleme.

Al Sisi, actualul „om puternic” al ţării, a încercat încă de la început să coopteze în planul său politic Universitatea sunnită Al-Azhar şi patriarhia coptă ortodoxă. În iulie 2013, când militarii şi manifestaţiile oceanice de piaţă au determinat depunerea preşedintelui Mohamed Morsi şi sfârşitul traumatic al guvernului impus de Fraţii Musulmani (care veniseră la putere câştigând alegerile), sprijinul acordat întregii operaţiuni de către marele imam de la Al Azhar şi de patriarhul copt Tawadros a fost prezentat poporului egiptean ca o garanţie. De atunci, Al Sisis cere cu insistenţă mai ales de la Al Azhar, principal centru academic şi teologic al islamului sunnit, să se angajeze pentru „a renova discursul religios”, intrând cu determinare împotriva delirurilor ideologiei religioase jihadiste. Vârfurile de la Al Azhar manifestă în iniţiative şi pronunţări oficiale sintonia lor cu dorinţele preşedintelui. Însă pentru Al Sisi pare mereu prea puţin. Şi chiar şi în declaratul „front comun” împotriva curentelor de gândire „takfiriste” şi jihadiste, faţă de Al Azhar nu lipsesc tensiuni, ambiguităţi şi zone de umbră.

Ciocnirea cu privire la „divorţul rostit” islamic

Raporturile dialectice dintre Al Sisi şi Al Azhar s-au evidenţiat la începutul anului 2015, cu discursul pe care preşedintele l-a adresat studioşilor şi conducătorilor religioşi din prestigioasa instituţie sunnită, adunaţi împreună cu funcţionarii ministerului pentru afaceri religioase. Cu acea ocazie, Al Sisi a invitat conducătorii religioşi ai islamului „să iasă din ei înşişi şi să întreprindă o «revoluţie religioasă»” pentru a dezrădăcina fanatismul şi a-l înlocui cu o „viziune mai luminată despre lume”, dacă nu voiau să-şi asume «în faţa lui Dumnezeu» responsabilitatea că au dus comunitatea islamică pe căi de ruină. Folosind tonuri de lider religios, preşedintele egiptean a luat în vizor „gândirea eronată” degenerată în perversiunea jihadistă, formată dintr-o grămadă de idei şi texte pe care „le-am sacralizat în decursul ultimilor ani” şi care conduce întreaga comunitate islamică să se pună în duşmănie cu întreaga lume. „Oare este posibil” a spus liderul politic arab „ca un miliard şi 600 de milioane de persoane să poată crede vreodată că reuşesc să trăiască numai dacă elimină restul de 7 miliarde de locuitori ai lumii? Nu, este imposibil!”. De atunci, o serie de măsuri concrete au dat impresia că vor să concretizeze „sugestiile” preşedintelui: deja în martie 2015, ministerul AWQAF – care se ocupă de dotările pentru moschei şi comunităţi religioase – a dus la împlinire un proiect de revizuire generală a programelor de învăţământ religios care trebuie aplicat progresiv la toate nivelurile instruirii şcolare în Egipt.

Cu toate acestea, în mai multe ocazii Al Sisi a manifestat public nerăbdarea în faţa efectelor scăzute provocate de provocările sale. Ultimele fricţiuni dintre preşedinte şi instituţia sunnită au avut loc cu privire la chestiunea divorţului musulman: la sfârşitul lui ianuarie, Al Sisi a solicitat vârfurilor de la Al Azhar să contrasteze practica „divorţului rostit” islamic, care permite bărbaţilor să rupă legătura matrimonială cu propriile consoarte printr-o simplă declaraţie vocală. Al Sisi a făcut referinţă la datele Oficiului statistic naţional, conform căruia circa 40% dintre cele 900 de mii de căsătorii înregistrate în fiecare an în Egipt se termină prin divorţ în cinci ani de la începutul lor. Însă Consiliul Bătrânilor de la Al Azhar, organism de vârf din instituţia sunnită, a respins oficial afirmaţiile alarmante ale preşedintelui, confirmând că practica „divorţului rostit” satisface condiţiile legii islamice şi este urmată încă din timpul profetului Mohammad.

„Torturile” lui Al Tayyib

„De fiecare dată când îl întâlnesc pe marele imam Al Tayyib îi spun: tu mă torturezi şi mă voi plânge despre tine în faţa lui Dumnezeu”. Aşa repetă adesea în ocazii publice, un pic glumind şi un pic nu, preşedintele Al Sisi. Personalitatea deloc supusă a lui Al Tayyib îl face mai puţin obişnuit cu rolul de „Sheikh-păpuşă” în mâinile puterii politice, aşa cum se întâmplă în alte ţări arabe liderilor religioşi musulmani „de aparat”. Marele imam de la Al Azhar nu s-a zgârcit cu condamnări fără apel împotriva reţelelor terorii şi a fanatismului jihadist. Însă respinge cu putere propagande anti-musulmane care folosesc terorismul pentru a demoniza islamul. Chiar şi în intervenţia sa la conferinţa organizată la sfârşitul lui februarie de Al Azhar despre „Libertate şi cetăţenie, diversitate şi integrare”, Al Tayyib a voit să amintească faptul că legătura dintre religie şi violenţă nu marchează numai viaţa istorică a islamului, şi că şi „ebraismul şi creştinismul au o istorie de violenţă”.

În unele apologii discutabile ale civilizaţiei islamice, marele imam a mers până acolo încât să hazardeze legături obiective între creştinism şi războaiele care au marcat istoria Occidentului şi a asociat şi Bisericile la fenomene considerate de el ca simptomuri ale „decadenţei occidentale”. „Din păcate” a declarat în februarie 2016 imamul, intervenind la un summit inter-islamic la Universitatea Islamică Indoneziană Syarif Hidayatullah, „unii conducători de Biserici din Statele Unite acceptă căsătoriile homosexuale. Mă întreb ce a rămas din Biblie în acele Biserici. Şi ce vor spune în faţa lui Isus, pacea să fie asupra lui”.

Înainte de aşa-numitele primăveri arabe şi înainte de a deveni mare imam, Al Tayyib susţinea necesitatea de a face distincţie între teroriştii care ucid nevinovaţi şi autorii de atentate împotriva forţelor militare de ocupaţie. În decembrie 2014, el însuşi a declarat că fanatismul „tafkirifist”, care alimentează terorismul cu versetele din Coran şi etichetează ca apostaţi pe toţi islamicii care nu împărtăşesc punctul său de vedere, legitimând şi eliminarea lor fizică, reprezintă „o pervertire a religiei islamice”. Intelectuali şi politicieni egipteni adresează către Al Azhar acuze periodice de colateralism cu curente islamice salafite, considerate potenţial apropiate de ideologiile aberante adoptate de terorismul jihadist, şi arată cu degetul şi împotriva programelor curriculare ale cursurilor sale de învăţământ. Însă observatori precum scriitoarea Lamis Gaber susţin că la Al Azhar poziţiile şi doctrinele extremiste aparţin unor figuri din al doilea plan şi îl descriu pe Al Tayyib ca un studios deschis şi sincer.

RAIS, Al Azhar şi copţii

Al Sisi este primul preşedinte egiptean care a luat parte fizic la solemnităţile liturgice ale copţilor. Ideea sa naţională ia în considerare componenta coptă ca element esenţial şi nu marginalizabil al identităţii egiptene. În iulie 2016, a anunţat că vrea să mărească pedepsele pentru cel care alimentează dezordini şi violenţe de matrice sectară. La 30 august 2016, parlamentul egiptean a votat noua lege despre construirea bisericilor, eliminând limite şi impedimente birocratice care de multe decenii condiţionau foarte mult viaţa obişnuită a comunităţilor creştine egiptene.

În climatul de urgenţă trăit de Egipt în ultimii ani, raporturile de colaborare dintre Papa Tawadros şi Ahmed Al Tayyib nu sunt o simplă concesie la presiunile liderilor politici. În ultimii ani a reluat viaţă „Casa familiei egiptene”, organismul de legătură interreligioasă creat cu ani în urmă de marele imam de la Al Azhar şi de patriarhul copt ortodox ca instrument pentru a preveni şi a îmblânzi contrapoziţiile sectare în oraşe şi în sate. În mai 2016, patriarhul copt ortodox şi Al Azhar au semnat un document programatic în care se angajează să combată împreună orice formă de violenţă şi abuz asupra minorilor, inclusiv mutilările genitale şi fenomenul – foarte răspândit – al căsătoriilor precoce.

În timp ce la nivel local, preoţi şi imami organizează întâlniri pentru a reînnoi împreună „discursul religios”, aşa cum s-a cerut de Al Sisi. Ocazii marcate uneori de formalism şi de efect scăzut în viaţa reală a comunităţilor, mai ales în zonele unde sunt mai puternice grupurile islamiste radicale. Cu toate acestea, se va putea folosi şi de aceste instrumente sprijinul pe care creştinii egipteni pot să-l ofere concetăţenilor lor musulmani, inclusiv cei chemaţi să învingă sirenele fanatismului jihadist. Fără a criminaliza pe cineva, şi conform privirii comune mărturisite de Papa Tawadros şi de Papa Francisc, care au refuzat mereu ca falsă şi instrumentală echivalarea între violenţă şi islam.

De Gianni Valente

(După Vatican Insider, 26 aprilie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.