Categorii

Papa Francisc diplomatul, prioritatea este de a pune capăt conflictelor

VaticanPapa cu limbajul simplu, capabil să dialogheze deschis cu credincioşii din orice ţară, Papa care nu mai are nevoie de mediatori şi „interpreţi”, este în acelaşi timp şi un lider mondial care a ştiut să relanseze şi să promoveze de-a lungul noilor directive diplomaţia vaticană. La aceasta a contribuit desigur în manieră determinantă Secretariatul de Stat condus de cardinalul Pietro Parolin, fost nunţiu în Venezuela şi cunoscător al maşinii curiale, care îi are ca „vice” ai săi pentru afacerile externe şi cele generale pe englezul Paul Richard Gallagher şi respectiv pe italianul Angelo Becciu, fost nunţiu în Cuba. În insula caraibeană şi în Columbia a fost nunţiu un alt colaborator apropiat al Papei, cardinalul Beniamino Stella, acum la conducerea Congregaţiei pentru Cler, precum şi secretarul general al Sinodului, cardinalul Lorenzo Baldisseri, a avut aceeaşi funcţie în Brazilia.

Lista ar putea să continue, să ne gândim numai acel cardinal aflat în fruntea Comisiei de cardinali de supraveghere asupra IOR, Santos Abril y Castellò, spaniol, şi arhipreot al bazilicii „Santa Maria Maggiore”, a fost nunţiu apostolic chiar în Argentina. Aşadar diplomaţii care-l înconjoară pe Francisc sunt mulţi, şi nu întâmplător, desigur. În afară de asta, activitatea de mediere şi de interlocuţiune politică a Sfântului Scaun, chiar dacă menţine câteva constante tradiţionale, să ne gândim la raportul cu Naţiunile Unite, s-a exercitat în mod specific în America Latină. În afară de asta, Francisc – după ce s-a încheiat războiul rece – a dezlegat Sfântul Scaun de situarea privilegiată (chiar dacă nu exclusivă) în axa atlantică şi a stabilit raporturi directe şi autonome cu superputerile de ieri şi de astăzi. Desigur, angajarea Sfântului Scaun împotriva războiului şi pentru dialogul dintre culturi, religii şi guverne, a mers înainte pe drumul trasat de pontifii precedenţi.

Cuba, Columbia şi Malvinele

Este de acum istorie rolul de mediere desfăşurat de Vatican şi personal de Papa pentru a favoriza dezgheţarea dintre Cuba şi Statele Unite; dialogul dintre cele două ţări a intrat de acum într-o fază operativă după redeschiderea respectivelor ambasade la Havana şi Washington în vara trecută. Barack Obama şi Raul Castro au mulţumit public în mod repetat Pontifului pentru rolul desfăşurat. Dar şi în Columbia, Biserica locală şi apoi Sfântul Scaun au contribuit la reuşita procesului de pace dintre guvern şi gherila FARC (Forţele armate revoluţionare din Columbia). Acelaşi Francisc deja în Cuba în septembrie a adresat celor două părţi un apel pentru reuşita negocierilor şi iarăşi în mesajul Urbi et Orbi din 25 decembrie a afirmat: „Bucuria acestei zile să lumineze eforturile poporului columbian pentru ca, însufleţit de speranţă, să continue cu angajare să urmărească pacea dorită”. În sfârşit, este ştire din aceste zile, preşedintele columbian, Juan Manuel Santos, a autorizat Biserica să fie mediator în colocviile cu celălalt grup istoric de gherilă, ELN (Armata de Eliberarea Naţională). Aşadar vocea Sfântului Scaun nu a lipsit.

Dar cât de mult a interpretat Papa rolul său de actor politic şi religios internaţional se poate înţelege bine dintr-un alt episod, probabil mai mic în substanţa lucrurilor, dar cu siguranţă de înaltă valoare simbolică. De fapt, Francisc a primit la 3 aprilie 2014 în Vatican pe regina Angliei Elisabeta a II-lea (în mod formal şi conducător al Bisericii anglicane). Un fapt aproape de rutină dacă nu s-ar ţine cont că între Londra şi Buenos Aires raporturile nu au fost niciodată simple începând de la conflictul pentru insulele Falkland-Malvinas, britanice de naţionalitate dar situate în faţa coastelor argentiniene şi pentru aceasta revendicat de ţara sudamericană. Istoria este cunoscută: în 1982, generalul Leopoldo Galtieri, şeful juntei militare, a încercat să reocupe insulele disputate, Margareth Tatcher a trimis un corp de expediţie care le-a recucerit; a fost o lovitură fatală pentru dictatură şi o relansare neaşteptată pentru doamna de fier, şi totuşi pentru argentinieni insulele „fac parte” din patrie; şi Bergoglio arhiepiscop de Buenos Aires le revendica apartenenţa. Însăşi fosta preşedintă argentiniană, Cristina Kirchener, care venea din lungi ani de contrast cu Bergoglio, a invocat încă de la început ajutorul Papei pentru a redeschide tratativele cu Londra referitor la insule. Premierul englez David Cameron nu a fost mai prejos şi Papei abia ales i-a spus imediat că nu împărtăşeşte poziţia fostului arhiepiscop cu privire la Falkland-Malvinas. Însă tocmai întâlnirea cu Elisabeta, dincolo de orice, a avut funcţia de a aduce la zero polemicile, Papa era de acum conducător al Bisericii universale şi a arătat asta lumii.

Între Moscova şi Washington

Apoi este important dialogul instaurat de Papa cu cei doi lideri din SUA şi Rusia, Obama şi Putin. Putin a fost primit de două ori în Vatican, în noiembrie 2013 şi în iunie 2015; Obama o singură dată, în martie 2014, totuşi l-a primit în septembrie 2015 pe Francisc la Casa Albă; Pontiful a mers şi la Congres (unde a fost invitat de fostul speaker republican John Boneher). Bergoglio a tratat la egal cu amândoi; este celebră scrisoarea scrisă liderului rus cu ocazia lui G20 din septembrie 2013 desfăşurată la Sankt Petersburg; în acel moment părea de acum apropiată o acţiune militară condusă de SUA împotriva regimului lui Assad, Papa a cerut să se oprească bombardamentele iminente care de altfel nu aveau consensul internaţional necesar (în afară de asta era foarte contrară chiar Rusia).

După aceea, aşa cum a notat de mai multe ori nunţiul din Damasc, monseniorul Mario Zenari, acţiunea coordonată a Washingtonului şi Moscovei a dus la acordul pentru dezarmarea chimică a regimului (rămasă apoi la jumătate); dovada, conform lui Zenari, că dacă marile puteri ale lumii ar fi acţionat în acord, ar fi fost posibilă oprirea sângerosului şi tragicului conflict sirian. Apoi a fost criza ucraineană, a susţinut Zenari, cea care a influenţat negativ şi scenariul sirian. Şi tocmai asupra cu privire la criza din ţara orientală, în cursul mesajului Urbi et Orbi, Francisc a afirmat: „Crăciunul să aducă adevărată pace şi Ucrainei, să ofere alinare celui care îndură consecinţele conflictului şi să inspire voinţa de a duce la împlinire acordurile luate, pentru a restabili înţelegerea în întreaga ţară”.

Au fost multe şi intervenţiile de tip „diplomatic” ale Papei, şi în virtutea unei activităţi internaţionale – comună tuturor pontifilor – formată din întâlniri continue cu lideri şi şefi de stat. În acest sens, în afară de discursul la Congres, a fost semnificativă şi intervenţia rostită la Strasbourg, în faţa Parlamentului European în noiembrie 2014, cu care Papa a chemat Europa să iasă din criza economică, din resemnare şi singurătate.

Înţelegerea cu ONU cu privire la mediu

Însă pe plan global nu există îndoială că parteneriatul cu Naţiunile Unite cu ocazia negocierile despre climă desfăşurate la Paris la începutul lunii decembrie a reprezentat un punct cheie al acţiunii în acelaşi timp diplomatice şi pastorale a Papei Francisc. De fapt, enciclica Laudato si’ a reprezentat instrumentul pentru o ofensivă culturală şi instituţională la 360 de grade care a dat forţă şi vizibilitate celor care dintre ţările cele mai săraci dar inclusiv lideri ai marilor naţiuni voiau să ajungă la o înţelegere de ansamblu pentru a încetini emisiile poluante la nivel mondial şi prin urmare să pună un dig în calea încălzirii globale.

Victime şi noi crize

Dar desigur vocea Papei s-a ridicat mai ales pentru a denunţa condiţia umană a refugiaţilor, a victimelor războaielor şi ale traficului de fiinţe umane, sărăcia celui care trăieşte în marile metropole din lume, marginalizarea populaţiilor de la ţară sau indigene. Din Orientul Mijlociu până în America Latină, în Africa, Francisc promovează o diplomaţie care se ocupă în primul rând de victimele uitate ale atâtor crize din lumea contemporană. Şi în timp ce noi simptome ale acelui război mondial pe bucăţi denunţat de Pontif se anunţă în zorii acestui an 2016 (a se privi la criza în desfăşurare dintre Iran şi Arabia Saudită), întâlnirea este pentru 11 ianuarie când Bergoglio va întâlni în Palatul Apostolic corpul diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun.

De Francesco Peloso

(După Vatican Insider, 3 ianuarie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.